Educație

Foto | Profesorul de istorie din Panciu cu steag şi blazon

Janine VADISLAV
11 oct 2021 7652 vizualizări

Profesorul de istorie Mihail Adafini, din Panciu, a predat elevilor 50 de ani, din care 30 la cele două licee din oraş. Pasionat de istorie a fost din copilărie când asculta cu nesaţ poveştile bunicului, care luptase în Primul Război Mondial, apoi pe ale tatălui, căzut prizonier la Odesa în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Înainte de a merge la şcoală, a primit  o hartă a României Mari, de care era fascinat, iar cărţile cu subiect istoric i-au devenit cei mai buni prieteni. Din acel moment a ştiut ce drum va urma devenind, peste ani, renumit profesor de  istorie. 

„Mă uitam fascinat cum arăta România în perioada interbelică, ţară mare, frumoasă, de aproape 300.000kmp, cu graniţe pe râuri mari”, îşi aminteşte domnul profesor Adafini.

Ca tânăr profesor într-un oraş mic şi-a dorit, şi a reuşit, să-i facă pe elevi să înveţe de plăcere, apoi, să dorească să participe la diverse concursuri şi olimpiade, de unde s-au întors cu premii mari. 

„Am avut satisfacţia să fiu primul profesor din Vrancea care a avut la Olimpiada Naţională elev care a obţinut zece. Zece curat!”

Pasiunea pentru blazoane a căpătat-o în timpul studenţiei, când le-a putut admira pe cele văzute la castelele marilor familii boiereşti. Cu ajutorul fiului mai mare şi-a mai îndeplinit un vis, acela de-a avea un steag cu blazon, pe mătase şi ciucuri aurii, de care este foarte mândru. 

„În momentul acela m-am gândit, dacă o să fiu în stare să fac şi eu o casă, să pun blazonul familiei, pentru ca acest lucru să nu se piardă. Pe scurt, pe albastru, sunt reprezentate generaţiile dinaintea mea şi a băieţilor mei, care reprezintă pe tata, pe bunicu din partea tatei, care erau dogari şi viticultori”, spune domnul profesor Mihail Adafini.

În familia Adafini, domnul profesor a fost primul care a mers la facultate, apoi a scris şi câteva cărţi, bine primite de critica de specialitate. De aceea, pe blazon apare şi cartea. Tot domnia sa a scris o monografie fabuloasă a oraşului Panciu, care musteşte de istorie, din toate timpurile, care a trecut prin războaie şi cutremure care l-au pus la pământ, dar care nu l-au şters de pe harta României, renăscând, din cenuşă, ca pasărea Phoenix.

„Pe registrul de deasupra, pe roşu, e reprezentat  un manuscris, o pană şi o carte desfăcută.”

 Şi culorile au rostul lor, bine definit, nu pot fi alese la întâmplare.

„Albul reprezintă puritate, galbenul reprezintă forţa, nobleţe. Roşul şi albastrul sunt principalele două culori care se foloseau pe blazoanele marilor nobili. Este foarte puternică heraldic, ca forţă”, spune fiul domnului profesor, Liviu Adafini. 

Nepoata, acum elevă în clasa a XII, rupe tradiţia şi se pregăteşte intens pentru admitere la Academia de Poliţie.

„Istoria nu este neapărat materia mea preferată, dar este un lucru reprezentativ pentru mine şi familia noastră”, spune Elena Maria. 

Steagul familiei Adafini, unic în Vrancea este expus în casa părintească din Străoane, o localitate cu un trecut istoric bogat, de viticultori din tată-n fiu, de mai bine de 500 de ani.( Janine VADISLAV )






 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.