Educație

”Chipuri și măști” – o carte despre Dăruire și Indiferență în promovarea literaturii vrâncene

Radu BORCEA
13 mai 2021 1069 vizualizări

După ce am terminat de citit cartea CHIPURI ȘI MĂȘTI a profesorului și scriitorului CULIȚĂ IOAN UȘURELU,apărută la începutul acestui an la propria editură – Salonul literar –mi-am pus câteva întrebări firești, retorice, desigur, dar și cu țintă către diriguitorii actului de cultură din Vrancea, spațiu geografic unde, la ora actuală, statisticile înregistrează cel mai scăzut număr de cititori din ultima jumătate de secol.

 Ei bine, autorul volumului CHIPURI ȘI MĂȘTI se confruntă de atâta amar de vreme cu indiferența în promovarea literaturii, iar în paginile romanului său asta vedem: pe de o parte,CHIPURI luminoase, de oameni de condei talentați, dispuși la sacrificiu intelectual pentru ca scrierile lor, creația lor să ajungă la cât mai mulți cititori. Ei pun suflet în tot ceea ce întreprind și pun și bani din propriul buzunar pentru a-și edita volumele de poezie, proză, piese de teatru, de memorialistică, pentru organizarea unor manifestări literare de amploare, cum este FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE CREAȚIE  VRANCEA LITERARĂ ( manifestare anuală plătită doar de d-l Culiță Ioan Ușurelu, ajunsă la a 8-a ediție,pentru ca județul nostru să nu rămână o pată albă pe harta literaturii naționale). Pe de altă parte, vedem purtători de MĂȘTI–oameni cu funcții administrative înalte(mă refer la ordonatorii de credite bugetare), indivizi care își manifestă indiferența față de promovarea literaturii și a oricărui act de cultură.

În anii imediat următori evenimentelor din decembrie 1989, Consiliul Județean Vrancea și Direcția Județeană pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Vrancea mai „scăpau” ceva bani și pentru apariția unor reviste literare din Vrancea sau pentru editarea unor cărți ale unor autori vrânceni. De mai bine de un deceniu nu mai putem consemna nici un gest în acest domeniu. Vizibilă a fost doar indiferența purtătorilor de Mască (nu anti-Covid, ci anti-Cultură). De unde înțeleg că aceștia gândesc cam așa: ce-i aia literatură, de ce au nevoie oamenii de cărți? Răspunsul pentru ei este simplu și extrem de ușor de motivat: peste tot în lume, popoarele au cunoscut o deșteptare sau redeșteptare națională în primul rând datorită Literaturii.”Cultura unui popor vine din lectură, iar lectura vine din literatură”(Al. Piru). Cu cât omul citește mai mult, continuu, cu atât este mai cultivat, mai civilizat, mai util societății!

În urmă cu un deceniu, la data de 28 mai 2011, mă aflam la Casa de Cultură a orașului Odobești. Aici era un grup de scriitori din mai multe județe ale țării, invitați de Culiță Ioan Ușurelu pentru lansarea volumului său „Convorbiri esențiale” (îi menționez  numai pe trei dintre oaspeți: gălățeanul Viorel Dinescu, buzoianul-bucureștean Florentin Popescu și regretatul Calistrat Costin de la Bacău). Cartea lansată, de interviuri cu mari personalități ale literaturii și culturii române, era, după cum au subliniat vorbitorii, un volum valoros care putea fi nominalizat pentru un premiu literar al Uniunii Scriitorilor din România. Printre cei care au zis câteva vorbe despre eveniment a fost și directorul culturii județene,  care a făcut o afirmație șocantă: „Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Cultural Vrancea nu are atribuții pentru cultura scrisă!”.Am reacționat, din public, tranșant: „Este una din multele aberații postdecembriste”,la care răspunsul a venit ca  o minge ridicată, mie, la fileu: „ Singura șansă de finanțare a culturii scrise este ca scriitorii să facă lobby pentru a fi băgați în seamă de parlamentarii care fac și votează legi pentru instituțiile de cultură”.Din precizarea făcută am înțeles și care este nivelul cultural-intelectual al celor care ocupă funcții în comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților.

Revenind acum la cartea CHIPURI ȘI MĂȘTI, impresia mea de cititor este că profesorul, scriitorul, editorul și directorul de revistă culturală Culiță Ioan Ușurelu a venit iarăși în fața iubitorilor de lectură cu un roman care pune în evidență două atitudini dihotomice: Puterea Culturii, a Iubirii, promovată de scriitori, în contrast cu Puterea malefică a Indiferenței care amplifică deșertificarea culturală a țării. Am avut privilegiul să citesc, cu creionul în mână, fiecare cuvânt, silabă, propoziție și frază, din toate cele 416 pagini ale cărții și reafirm că autorul a reușit o nouă scriere literară de succes. Una care îi va bucura pe cei care îi sunt apropiați, pe cei mai mulți iubitori ai trinomului educație-cultură-literatură. Două voci scriitoricești importante din spațiul moldav, Lucian Strochi din Piatra Neamț și Petru Isachi de la Bacău, care sunt și critici literari de anvergură, s-au și exprimat deja în sensul arătat de mine. Dar cartea menționată îi va nemulțumi într-o oarecare măsură pe cei cu care autorul nu a fost în relații prea amicale, de-a lungul…îndelungatei sale cariere scriitoricești, când părerile sale polemice au produs supărări cicatrizante atât celor ce aveau nevoie de voturile oamenilor de cultură doar în campaniile electorale, cât și al acelorapuși la colț de C.I.U. în foiletonul Tusea și Junghiul, pentru că își revendicau rolul de arbitri și cenzori literari PCR în Vrancea.

Cunoscând bine profilul scriitoricesc al lui Culiță Ioan Ușurelu și palmaresul lui în promovarea scriitorilor de talent din Vrancea (prin Editura Salonul literar), a celor din țară și străinătate (prin valorosul Festival-Concurs Vrancea literară), cunoscându-i și caracterul (la el, nici o faptă bună nu rămâne fără a fi răsplătită și nici un afront primit  fără a un răspuns pe măsură!), după ce am citit romanul am ajuns la concluzia că autorul poartă de multă vreme în suflet, ca o rană deschisă, tematica abordată. Una care s-a ținut de elca un scai și nu s-a putut elibera decât atunci când a pus ultimul punct după ultimul cuvânt de la pagina 416.

În roman, avem de-a face cu un personaj care joacă mai multe  roluri deodată:al omului care își vede încununată o carieră literară bogată (cu Operă Omnia la activ); al „arheologului” literar care lasă literaturii române voluminoasa Antologie a scriitorilor vrânceni (933 de pagini, format academic);alaltruistului care a deschis ușa literaturii, prin revista și editura omonime Salonul literar, pentru noi generații de vrânceni care au îmbogățit zestrea literară a Vrancei; al celui ce organizează amplul Festival Internațional de Creație Vrancea literară, făcând în nume personal ceea ce ar trebui sa se facă instituțional.Personajul acesta polivalent – și central - al volumului este Lucian Văleanu. Eroul principal ne apare în roman ca fiind cel ce se află în „turnul de control” al unui „aeroport literar” de unde veghează decolarea către înălțimi a celor înzestrați cu talent, sau a celor ce revin la sol spre a-și face plinul pentru un nou zbor. Este omul care se bucură de toate darurile de preț de la Dumnezeu pentru tot ceea ce a izbutit, în viață, în spațiul educație, cultură și literatură.

Scriitorul și șeful de revistă Lucian Văleanu (alias Culiță Ioan Ușurelu) are însă și o dublură în persoana lui Valeriu Gafițeanu. Este prietenul său cel mai devotat, mai apropiat și mai sincer, cu care se sfătuiește continuu pentru ca proiectele literare să prindă altitudine intelectuală, să capteze atenția scriitorilor, criticilor literari, conducătorilor de reviste de profil, să facă Vrancea mai atrăgătoare din acest punct de vedere, așa cum a fost, odinioară, Salonul Literar Dragosloveni de prin anii ‘70-‘80 ai secolului și mileniului trecut. O manifestare de anvergură, care a adunat la Focșani, pe atunci, toată floarea cea vestită a literaturii române. O, tempora!, am putea spune. Câtă diferență! Pe atunci, în susținerea financiară a Salonului din conacul lui Vlahuță, de la Dragosloveni, a concursului de muzică ușoară „Florentin Delmar” de la atheneul  focșănean se implicau autoritățile locale, în timp ce astăzi  Lucian Văleanu se zbate de unul singur, sprijinit de câțiva apropiați din staff-ul Salonului (menționați cu nume și prenume în carte) și se arată indignat că noile autorități de după decembrie 1989, pretins democratice, manifestă o ignoranță și o indiferență condamnabile când vine vorba să-și aducă și ele partea lor de contribuție la susținerea unor manifestări culturale de anvergură, din care Focșanii sau Vrancea ar avea numai de câștigat, ca imagine.

30 de ani la rând, pentru paranghelii cu mici și bere,administrația județeană și cea municipală au găsit cu ușurință surse de finanțare, nu însă și pentru actul de cultură, de bună calitate, care ar fi lăsat oaspeților impresii dintre cele mai plăcute despre Vrancea, așa cum au consemnat,în revistele din județele lor,mulți dintre cei care au fost prezenți an de an la Festivalul Internațional de Creație „Vrancea literară”. Autoritățile județene, municipale, orășenești și comunale de la noi nu s-au arătat interesate să achiziționeze nici măcar două-trei exemplare din monumentala Vrancea literară. Antologia scriitorilor vrânceni din toate timpurile, născuți sau încetățeniți în aproape toate localitățile din Spațiul Mioritic (cum spunea Lucian Blaga), carte pe care să o ofere cadou unor ambasadori ori delegații de oameni de cultură care vin, la noi, în ospeție.

Dacă Lucian Văleanu simte bucuria că toți musafirii care i-au trecut pragul casei, majoritatea fiind scriitori și oameni din alte domenii ale cultură, au  găsit aici o atmosferă plină de căldură,fiind primiți cu ospitalitate de el împreună cu distinsa lui soție, Adina, în schimb Valeriu Gafițeanu trăiește sentimentul trădării în dragoste din partea profesoarei Lena, o tânără văduvă căreia soțul infidel și mafiot i-a lăsat în conturi o sumă considerabilă de bani. Dar Lena s-a dovedit duplicitară; o fire schimbătoare ca vremea. Mai întâi ea îl înconjoară pe Valeriu cu o iubire pasională, îi fură inima, cum se spune. El se face luntre și punte pentru a-i veni în ajutor în momente grele, după care ea, mânată de interese meschine, materiale și de orgoliu nemăsurat, dispare brusc din viața lui și ajunge într-o  funcție înaltă, la București, într-un minister.

Valeriu Gafițeanu este însă un om de caracter, un om bun, cu multe calități profesionale și morale și astfel de ființe nu sunt lăsate de Dumnezeu în voia sorții. Avea 50 de ani când, în calea lui, apare Marcela, tot profesoară, ceva mai tânără decât el, și ea rămasă văduvă. Sunt plini de respect și afecțiune unul față de altul, ajung să se cunoască bine cum arată nu numai fizic, ci și pe dinăuntru, cum se spune. Ambii simt că și-au găsit jumătatea și între ei se înfiripă o iubire care îi face fericiți. Ce-i fericirea? Sa iubești și să fii iubit, să faci bine cât poți de mult celor ce au nevoie de tine, să respecți oamenii pentru a fi respectat, să fii sănătos pentru a lăsa o dâră de lumină în urma ta.

De toate a avut parte în viață Lucian Văleanu, însă au fost și momente de cumpănă. Cum s-a întâmplat și cu accidentul în care era să ajungă în cealaltă lume, culmea, tocmai când traversa strada pe care se află cel mai mare cimitir din oraș!Dar mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu a apărut iarăși pe fruntea scriitorului și șefului de revistă,spre bucuria atâtor prieteni pe care îi are, dar mai ales a celui mai bun, mai loial și mai apropiat de sufletul său, Valeriu Gafițeanu, acesta spunându-i că mai sunt atâtea proiecte literar-culturale de pus în operă în Vrancea unde este nevoie contribuția maestrului.

În credința noastră ortodoxă se spune că oamenii au două vieți: una aici, pe Pământ, alta în Lumea de Dincolo. Nici Lucian Văleanu nu ocolește, în roman, acest subiect, scrierea lui cuprinzând și pandemia din zilele noastre, care seceră vieți pe tot globul. Și face apel la toți concetățenii să respecte măsurile de protecție stabilite de specialiști, de medicii de specialitate. Se teme pentru viața lui, a noastră și nu vrea să ajungă îmbrăcat într-un sac de celofan la întâlnirea cu ceilalți confrați plecați mai devreme la Ceruri. Ar dori ca și opera lui să fie continuată de un discipol și cel mai pregătit, mai indicat pentru a purta mai departe ștafeta nu poate fi decât Valeriu Gafițeanu. Îi împărtășește aceste gânduri, iar Valeriu îi repetă: nu vă gândiți așa departe; să dăm prioritate proiectelor noastre literare, culturale, pentru a aduce zâmbetul pe fețele oamenilor!

”Chipuri și măști” este o carte pe care o citești cu plăcere și din care ai ce învăța!

Radu Borcea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.