Educație

Ani de liceu la Pedagogic Focșani

Daniel Muşat-Mureşanu
7 iun 2021 4862 vizualizări

Dragii mei prieteni și respectabili cititori, în fiecare an, exact în această perioadă, sunt cuprins de o nostalgie și de o emoție greu de descris. Prima dată când am trăit acest sentiment s-a întâmplat în anul 1983, când se împlinea un an de la terminarea liceului. De atunci, ciclic, cronologic, obsesiv, nostalgic, de un frumos inedit, trăiesc amintirile de licean an de an. Sunt cuprins de multe amintiri, dar și de o tristețe fără de margini pentru că totul a durat atât de puțin și s-a terminat atât de repede. Anii de liceu au trecut ca un vânt răzleț de primăvară, ca o adiere ce a lăsat în urma sa mireasma florilor de iasomie, liliac și bujori, un cocktail aromat de natură ce îmi îmbălsămează sufletul an de an în această perioadă. Anii de liceu au trecut ca o ploaie rapidă de vară ce lasă în urma sa o dâră de miros proaspăt îmbietor, dar și trăiri mirifice. Și cum aș putea să uit perioada adolescenței mele de care am rămas marcat pe viață ? Cum aș putea să uit colegele și colegii mei alături de care am petrecut cele mai frumoase clipe? Profesorii care mi-au îndrumat pașii către lumina cunoașterii; dragii mei profesori despre care am scris și voi mai scrie ori de câte ori voi avea ocazia pentru că tare mi-au intrat în suflet, i-am îndrăgit și i-am denumit: „Icoana vieții mele” sau „Lorzi ai Liceului Pedagogic”. 

Așadar, dragii mei cititori, câți dintre dumneavoastră nu trăiți în această perioadă nostalgia mai mult sau mai puțin apăsătoare ai fiorilor plini de emoție din anii de liceu? Sunt convins că toți, când citiți aceste rânduri (pe care vi le dedic cu multă dragoste), vă veți întoarce în timp, veți închide pleoapele... veți revedea cele mai frumoase amintiri din viața de licean trăite alături de colege, colegi și profesori. Sunt convins că sufletul dumneavoastră va fi străfulgerat de flash-uri și de crâmpee pline de amintiri trăite în liceu. Și ce amintiri minunate, metamorfoza existenței noastre născute din întâmplări adolescentine. Nu este așa că vă reamintiți de colegele și colegii dumneavoastră, gălăgioși și veseli, care ieșeau de la ore și parcurgeau în grupuri străzile vechiului Focșani ? Toți aveam un traseu preferat pe care îl parcurgeam cu drag șase zile pe săptămână alături de colegii noștri, o perioadă cât mai lungă de la liceu spre casă. Câți dintre dumneavoastră nu vă reamintiți de micile bârfe adresate colegilor sau profesorilor, bârfe născute din sentimentul iubirii sau poate... uneori al nedreptății că nu ați obținut nota meritată. Toate au trecut, au rămas departe, mult în urmă, dar în această perioadă amintirile se aprind și retrăim cu drag clipe de neuitat.

Mergând pe străzile Focșaniului, privesc la tinerii absolvenți de liceu, le citesc în ochi candoarea și puritatea tinereții lor. Mă bucur pentru ei și mă revăd cu drag în gesturile lor. Această perioadă de început de vară pune stăpânire peste oraș și în aer simt plutind tinerețea pe care am trăit-o și eu în urmă cu mai bine de 40 de ani. La fel ca și ei, am cântat și eu „Gaudeamus igitur” la vremea mea și mă simt fericit când îi văd acum pe străzile bătrânului oraș că se bucură că au absolvit sau au fost admiși în liceu. În această perioadă natura miroase la fel ca în fiecare an, același cocktail de flori, de tei, trandafiri, crini, iasomie și parfumata „Mână a Maicii Domnului”. Parfumul liceului are o esență tare, care persistă toată viața. Primul sărut de licean ne însoțește până la plecarea dincolo sau poate și în veșnicie.

Așadar, se făcea în vara anului 1978 când absolveam opt clase la școala Generală din Sud, în clasa unde timp de patru ani respirasem alături de 43 de băieți. Am fost două clase în promoția 1978: Una de băieți, diriginte profesor Remus Stoleru și cealaltă de fete, diriginte profesor Nicolae Jurjiu. Vă povesteam mai de mult, că în acel an, profilul „învățători” din cadrul liceului Pedagogic, se desființase, dar spre norocul meu, a luat ființă secția de filologie – istorie. Împreună cu bunul meu prieten, regretatul psiholog Hanibal Dumitrașcu, ne-am hotărât să urmăm profilul uman al secției de filologie – istorie din cadrul Liceului Pedagogic. Cu toate documentele pregătite, ne-am prezentat într-o dimineață la sediul liceului care funcționa în acea perioadă, unde se află acum școala nr. 5 „Anghel Saligny”. În drumul nostru am trecut pe strada „Cezar Bolliac”, prin fața clădirii unde funcționează și astăzi „Casa Armatei”. Gard în gard cu această instituție se află casa domnului profesor de matematică din gimnaziu Nicolae Jurjiu.

Întâmplarea a făcut ca din curte să iasă chiar domnul profesor și atunci când ne-a văzut, după ce l-am salutat, ne-a întrebat:

- Unde mergeți ? Ce căutați pe aici așa dimineață ?

- Mergem să ne înscriem la liceu, i-am răspuns noi în cor.

- La care liceu ? Unirea ? M.I.U ? sau Pedagogic ?

La Pedagogic, am răspuns noi din nou în cor, plini de speranță și entuziasmați. La filologie – istorie.

Domnul profesor Jurjiu fiind un apreciat profesor de matematică, ne-a sfătuit să ne înscriem la profilul economic care funcționa în aceeași clădire și ne-a motivat că dacă terminăm „Economicul” putem deveni contabili. Dar noi nici nu am vrut să auzim, așa că ne-am continuat drumul trecând prin fața sediului poliției (unde aveam să devin lucrător peste câțiva ani), am trecut apoi prin fața monumentalului liceu Unirea și am pășit cu emoție în sediul liceului Pedagogic. Acolo ne-am oprit la secretariat, unde am depus actele legalizate necesare înscrierii. Doamna secretară ne-a lăsat un număr de telefon și pentru că mai erau aproximativ trei săptămâni până la admitere, ne-a spus să mai sunăm pentru informații. Țin minte că alături de Hanibal am avut ceva emoții deoarece văzusem domni profesori noi pe care nu îi cunoșteam și chiar ni s-au părut că aveau o statură impunătoare.

Este vorba de domnii profesori Ioan (de contabilitate), Mazilu (director adjunct) și profesor Chiriac Valeriu (directorul liceului). Am scăpat însă repede de emoții când ne-am revăzut cu domnii profesori Zaharia, Chiper, Slujitoru, Năvodaru, doamna Pupăză, care ne cunoșteau din Sud și ne-au întrebat ce facem acolo. Le-am explicat că dorim să devenim elevii liceului și ne-au urat succes. După ce ne-am înscris, conform înțelegerii cu doamna secretară, sunam la secretariat cam din două în două zile. De fiecare dată ne răspundea o voce caldă care ne anunța că la filologie nu prea se înscriu candidați. Țin minte perfect că locuind în Sud, în același cartier cu prietenul meu, câteva zile el a stat la mine, apoi eu la el și repetam materiile pentru susținerea examenului de admitere, deși... în inimile noastre și în subconștient, speram ca locurile să nu se completeze și să nu mai susținem probelele scrise la limba română și matematică. Chiar învățam și stăpâneam bine analiza literară a poeziei „Rugăciune” scrisă de Octavian Goga, poezie ce figura în anul 1978 în topul subiectelor de examen. Timpul s-a scurs însă foarte repede și cu doar trei zile înainte de examen, aflându-ne la mine acasă, la adresa blocului I8 din Sud (Hanibal locuia în același cartier la blocul D), după ce am stat puțin de vorbă, puțin după ora 10, mi-am făcut curaj și am sunat la secretariat. Aceeași voce caldă și amabilă a doamnei secretare, mi-a răspuns.

Am întrebat :

- La profilul filologie – istorie câți candidați sunt înscriși ? Hanibal mi-a povestit că pe chipul meu se citea o mină tristă, a anticipat că ceva nedorit avea să se întâmple. Vocea caldă pe care o auzea și el în telefon ne îndemna:

- Puneți mâna și repetați deoarece dați examen. Numărul de candidați depășește numărul de locuri. Nu mai știu dacă am apucat să îi mulțumesc doamnei secretare, dar știu că ne-am privit câteva clipe în ochi, nedumeriți. Dar ne-am recăpătat speranța reușitei imediat. Era vorba cam de cinci – șase candidați în plus. I-am spus lui Hanibal :

- Nu avem cum să fim noi printre cei care trebuie să pice. Ne doream foarte mult să urmăm acel profil.

Am uitat să vă spun că și de la clasa din promoția de fete, aveam două colege Nicoleta și Marilena care mergeau cu noi. Le-am anunțat și pe ele de susținerea examenului. Peste câteva zile a sosit și clipa cea mare. Am lăsat emoțiile acasă și în stația de autobuz din Sud, de la „Plombă” m-am întâlnit cu Marilena, Nicoleta și Hanibal. Am luat autobuzul 10 care ducea la Obor și am coborât toți patru la Tribunal. De acolo am mers pe strada „Cezar Bolliac”, am trecut din nou pe lângă sediul poliției, prin fața monumentalului liceu Unirea și am ajuns în fața liceului Pedagogic, la intrarea unde aveau acces profesorii. Era o mare zarvă și în atmosferă plutea emoția și speranța. Printre colegi nu am recunoscut pe nimeni în afară de cei cu care pornisem din Sud. Cam după un sfert de oră de neliniște și așteptare, am fost dirijați în clase. Îmi voi aduce aminte toată viața de clasa de la parter situată chiar la mijlocul holului și de ultima bancă în care fusesem așezat. Bucuria a fost cu atât mai mare pentru că eram în clasă cu colegele mele din Sud și Hanibal. Eu, tacticos, țin minte că am scos dintr-o sacoșică stiloul, o ciocolată (pentru a mai scăpa de emoții), dar și ceasul de la mână și l-am pus pe bancă pentru a măsura timpul. Timpul care de 43 de ani se scurge nefiresc de repede. După ce m-am făcut comod în bancă, am desfăcut ciocolata a cărei poleială cu care era împachetată a început să foșnească. A fost momentul când o colegă din fața mea (ulterior am aflat că venea de la școala 10 - o școală care pregătea elevi foarte buni) s-a întors către mine și m-a privit fix și lung. Am văzut doi ochi mari negri încadrați de două sprâncene arcuite. M-a privit atât de blând încât am simțit săgeata lui Cupidon. Mi-am și spus: „Ce bine ar fi dacă vom fi colegi patru ani!” Însă brusc m-am trezit din vis deoarece pe ușa clasei a intrat o doamnă profesoară ce ținea un teanc de hârtii A4, pe care urma să scriem „Examen la Limba Română”. Domnia sa era urmată de o altă colegă profesoară ce avea în mană o cutie cu tuș și ștampila cu care avea să ne sigileze lucrările. M-am liniștit puțin pentru că acea doamnă care ținea hârtiile era fosta mea profesoară de engleză din gimnaziu, doamna Cristina Lupu. După ce a făcut prezența, doamna Lupu s-a așezat în fața catedrei și a dezlipit alături de colega sa un plic mare și alb. Din acel plic a scos o hârtie pe care era scris subiectul. Primul punct era analiza literară a poeziei „Mama” de George Coșbuc.

Așadar, nu picase „Rugăciune” de Octavian Goga, însă pregătisem și opera lui Coșbuc. La punctul doi știu că urmau niște exerciții și analize gramaticale, iar la punctul trei aveam de alcătuit o compunere (probabil despre „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”). După ce am respirat ușurat pentru că aflasem subiectele, doamna Lupu a trecut pe la fiecare și a ștampilat colțul sigilat al tezei. În tot acest timp, colega mea de la școala 10 se întorcea către mine și îmi arunca câte o privire caldă, zâmbind, spunându-mi parcă „Ce ușor este subiectul”. După ce doamna profesoară a terminat de ștampilat tezele, s-a îndreptat către tabla din clasă și cu creta a început să scrie primul subiect :

1. Analizați poezia „Mama” de George Coșbuc. După cum scârțâia creta pe tablă, am înțeles că și doamna profesoară avea emoții, era un hârșâit nervos compus din litere, linii și puncte. De altfel, era o doamnă sensibilă care ținea mult la elevi. Momentul scrierii pe tablă al subiectului a fost brusc oprit. Știu că ușa clasei rămăsese deschisă și la un moment dat și-a făcut apariția domnul profesor Valeriu Chiriac împreună cu alt domn, probabil șeful comisiei de examen care a întrebat-o pe doamna profesoară Lupu, dacă există vreun absent în clasa noastră. Atunci a fost un moment de tensiune care mi s-a părut o veșnicie. Doamna a spus că nu lipsește nimeni. Domnul director i-a spus doamnei că trebuie să ne oprim deoarece din celelalte două clase lipsesc candidați înscriși de la școlile din județ, iar numărul de locuri corespunde exact cu numărul candidaților.

Am fost declarați admiși în sesiunea de vară a examenului de admitere din anul 1978 la liceul Pedagogic, secția filologie – istorie. Ne-am ridicat bucuroși din bănci, atrăgându-ni-se atenția să ieșim în liniște pentru că ceilalți colegi de la profilul economic susțineau examenul de admitere. Așadar, dacă am fi urmat sfatul domnului profesor de matematică, Jurjiu Nicolae, am fi trecut prin focul probelor de admitere. Cum însă îndrăgeam foarte mult de atunci literatura română, nu am regretat nicio clipă că m-am înscris la acest profil și am avut marele noroc al vieții să fiu admis fără examen. De atunci mi-am spus că este un semn bun, venit din partea lui Dumnezeu.

Și iată că astăzi, vă pot scrie prezentele amintiri. De bucurie, am uitat și ciocolata pe bancă! Colega mea din față, mi-a mai adresat o privire adolescentină și mi-a părut rău că nu am avut curajul să o servesc cu o tabletă de ciocolată. Ar fi fost poate prea mult și îmi era teamă de un refuz. Mi-am spus: „Am timp patru ani!”. Împreună cu Marilena, Nicoleta și Hanibal am ieșit pe poarta liceului și ne-am oprit fericiți direct la fosta cofetărie „Zimbru”, unde am servit câte o înghețată mare de cacao la cupă și am băut Cico. Eram prea fericiți să ne facem multe planuri. Am plecat de la cofetăria „Zimbru”, care era situată pe strada Republicii în vecinătatea magazinului „Milcov” spre cartierul Sud, pe jos. Vara trecuse imediat. Era pentru prima dată când îmi doream să treacă repede vacanța fiind nerăbdător să îmi cunosc viitorii profesori și colegi. Am aflat cu bucurie că eram în clasă trei băieți și 21 de fete. Am avut cele mai frumoase colege din liceu și din promoție, exact cum și dumneavoastră ați avut cele mai frumoase colege și colegi.

Așadar am fost coleg încă patru ani cu Hanibal Dumitrașcu, cu care am împărțit aceeași bancă, dar am mai fost coleg (doar anul I) cu bine-cunoscutul artist și meșter popular, Avram Toma (Atom), care a dus tradiția populară spre cele mai îndepărtate tărâmuri ale lumii. A rămas singurul sculptor făuritor, meșter în cioplitul lemnului. Așa cum îi place lui să se autointituleze, maestrul „Atom” declară că este ultimul sculptor al tiparelor de caș și lucrează adevărate opere de artă recunoscute în întreaga lume și anume... „Păpușarele de caș”. Trăiește în munții Vrancei în legendarul Negrilești, acolo unde s-a născut prințul poeziei, maestrul Dumitru Pricop.

M-am bucurat de blândețea unor profesori de elită, am trăit emoțiile extemporalelor neanunțate și ale tezelor, am trăit emoția examenului de treaptă, dar am trăit și primii fiori ai dragostei, primul sărut timid de licean, m-am plimbat alături de frumoasele mele colege pe aleile bătrânului Focșani pline de castani înfloriți și tei ce împrăștiau ca și astăzi o mireasmă dumnezeiască. Am stat pe banca mea din parcul Nicolae Bălcescu, de multe ori când terminam orele, alături de colega mea pe care am cunoscut-o în ziua examenului și i-am oferit ciocolată fără ca ea să mă refuze. În anul 1982 a venit clipa despărțirii când toți am plecat pe drumurile noastre. De atunci privesc mereu înapoi și văd privirea caldă a fostelor mele colege de la „filo”, retrăiesc toate amintirile și respir aroma florilor, aromă care plutea în aer și în anul 1978 pe drumul către liceu, așa cum se întâmplă și astăzi cu adolescenții liceeni.

Mă opresc aici pentru că vreau să îmi retrăiesc amintirile singur.

Vă prețuiesc, dragii mei și vă doresc să vă fie inimile pline de amintiri ce miros a esență puternică de parfum de licean.

Capitol din volumul doi al cărții „Strada Mare a Unirii, colț cu Republicii”

Cu drag, al dumneavoastră Daniel Mușat Mureșanu-Focșani


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.