Maxim Mărturisitorul, un martir al Imperiului Bizantin
Puţini sunt creştinii din zilele noastre care ştiu că sfântul Maxim, unul din cei mai importanţi teologi creştini din veacul al VII-lea, a fost persecutat şi a suferit cele mai grele chinuri de la împăraţii creştini de la Constantinopol, pentru faptul că refuza să accepte ereziile agreate de conducătorii Imperiului Roman de Răsărit. Prigonit de aparatul birocratic al Imperiului, exilat, depus din toate drepturile, umilit şi persecutat de episcopii eretici ai timpului său, Sfântul Maxim a continuat să mărturisească simbolul de credinţă al Bisericii, nefăcând concesii filosofiilor vremii pentru a intra în graţiile împăratului sau ale Patriarhului de Constantinopol. Refuzurile sale i-au determinat pe conducătorii Imperiului, cu acordul Bisericii, să-l mutileze, tăindu-i limba care-L Mărturisea pe Hristos - aşa cum L-au mărturisit părinţii la primele sinoade ecumenice – şi mâna dreaptă ca să nu mai aştearnă pe hârtie cuvânt ziditor către creştini şi adevărata teologie a Bisericii apostolice. Şi-a sfârşit zilele la 662 într-un ultim exil departe de Constantinopol, intrând în eternitate cu această imagine de apărător al teologiei creştine şi mărturisitor al dreptei credinţe, de unde şi numele de Maxim Mărturisitorul sau Confesorul. Opera sa teologică îmbină mistica şi filosofia cum rar mai întâlnim la alţi teologi, motiv pentru care, pe de o parte scrierile mistice au fost cuprinse în Filocalii, iar cele cu accente filosofice au făcut de la început deliciul învăţaţilor antici, fiind traduse în latină şi intrare în cultura elitistă a Apusului. Traduse în româneşte de Pr. Dumitru Stăniloae, lucrările sfântului Maxim Mărturisitorul sunt deopotrivă o bijuterie intelectuală pentru filosofi şi un izvor de isihie pentru cei care caută liniştea interioară. Dincolo de opera teologică, Sfântul Maxim a lăsat posterităţii exemplul unui înalt funcţionar imperial, retras în lumea teologiei care, cu preţul mutilării extreme, nu a abdicat de la mărturisirea simbolului niceo-constantinopolitan.
Azi avem comunicatori, nu mărturisitori
Astăzi, la început de veac XXI, Biserica Ortodoxă Română este proprietara unui bogat trust de presă, cu jurnale, reviste, radiouri, televiziune şi sute de teologi specialişti în comunicare, dar nu mai avem mărturisitori care să-L mărturisească pe Hristos, aşa cum L-au mărturisit părinţii în primele secole. Dacă vreunul din slujitorii Bisericii încearcă să vorbească de mesajul evanghelic al iubirii şi să amintească de viaţa comunitară a primilor creştini este imediat ostracizat ca preotul Mihail Milea de la Buzău şi ierarhia încearcă să-i pună căluş în gură ca pe vremea Sfântului Maxim. Dacă acest slujitor reuşeşte să pună pe picioare o operă filantropică pentru cei săraci, episcopia încearcă să i-o confişte, aşa cum de jumătate de an Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei trudeşte să treacă manu militari Fundaţia fondată de preotul Mihail Milea în proprietatea Arhiepiscopiei. (Valentin MUSCĂ)
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Educație
