Virgil Panait, ”Arhitectura cenuşii”
Cel mai recent volum de versuri, ”Arhitectura cenuşii” (Ed. Ateneul Scriitorilor, Bacău, 2011) confirmă cele spuse mai sus, menţinîndu-l pe autor printre puţinii poeţi cu versuri în care metafora este la ea acasă. Format la şcoala elitelor vrîncene, respectiv Colegiul Naţional Cuza, pe vremea cînd prof. Petrache Dima conducea prestigioasa publicaţie şcolară ”Revista Noastră”, Virgil Panait a descoperit poesia aşa cum un prunc descoperă mersul şi nu-l mai uită niciodată. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Virgil Panait a debutat în volum cu "Ora de poesie" în 1989, acesta fiind la al IX-lea.”(...) Autorul scrie foarte bine, sugestiv şi caligrafic. Ca factură, poeziile sale sînt scurte, concise şi metaforice (nu fără o anumită preţiozitate pe alocuri). (...)Tema majorităţii este iubirea. (...) Hotărît lucru. Virgil Panait e un poet adevărat al cărui nume trebuie reţinut”, scria exigentul critic literar Nicolae Manolescu, cu ocazia apariţiei primului volum, în 1989. Răsfoind cele 9 volume publicate de autor, constatăm că Nicolae Manolescu nu s-a înşelat. Virgil Panait este un poet adevărat, iar numele său a intrat deja în Istoria Literaturii Române. Cît despre cei care scriu ”istorii ale literaturii române” sau editează clasamente, în care locurile se fixează după principii străine metaforei, acestea nu trebuie să ne ducă în eroare. Citiţi sau mai degrabă invitaţi-l pe Virgil Panait să-şi recite poemele şi veţi descoperi că omul a fost făcut după chipul lui Dumnezeu, ”la început a fost Cuvîntul”, iar Poesia este cel mai frumos dar lăsat de Creator, omului. (Valentin MUSCĂ)