Educație

Petre Abeaboeru, ”Între tron şi iubire”

Valentin Muscă
10 ian 2012 3538 vizualizări
Cu un titlu metaforic, publicistul Petre Abeaboeru ne oferă spre lectură viaţa unuia din cele mai interesante personaje din istoria Moldovei – domnitorul Vasile Lupu, în timpul căruia Pricipatul Moldovei a atins, din punct de vedere cultural-artistic, apogeul.

”Între tron şi iubire” (Ed. Terra, Focşani) este mai mult decît un roman istoric. L-am putea numi o descriere romanţată, fiind pe de o parte a rivalităţii dintre domnitorul moldav şi domnitorul Ţării Româneşti, Matei Basarab, iar pe de altă parte prezentînd eterna luptă din sufletul voievodului Vasile Lupu, dintre ”tron şi iubire”, adică dintre gustul pentru Putere şi pasiunea după Ecaterina, Doamna sa. Pe cît de împlinit a fost destinul domnitorului de origine albaneză, pe atît de sumbru a fost cel al urmaşilor, a celor trei fiice şi a fiului său, Ştefăniţă Vodă, rămas în istoria Moldovei ca Papură Vodă. Gîndit în 12 capitole, lucrarea descrie ascensiunea acestui personaj romanesc, momentele sale de glorie, războaiele, clipele de cumpănă, intrigile caracteristice luptelor pentru tron din perioada în care boierii pămînteni mai jucau un rol, dar şi decăderea, exilul şi sfîrşitul voievodului şi a fiului său, Ştefăniţă Vodă. Autorul a reuşit să reconstruiască atmosfera Moldovei din veacul XVII, o lume populată cu boieri şi domniţe, cazaci şi turci, artişti şi meşteri veniţi de peste mări, de pe urma cărora avem astăzi creaţii arhitectonice inestimabile. Pentru cei care doresc să iasă din lumea ştirilor mereu depăşite de evenimente, lectura acestei cărţi este ocazia pentru a descoperi că în Evul Mediu românesc au existat personaje care s-au ridicat la înălţimea omologilor din Occident. Din lucrare mai aflăm că acum patru secole, ca şi astăzi, băştinaşii practicau cu perseverenţă turnătoriile la ”Marele Licurici”, iar beizadelele de astăzi sînt îngeraşi pe lîngă beizadelele acelor ani. (Valentin MUSCĂ)
 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
da Coza, acum 4492 zile, 18 ore, 6 minute, 34 secunde
FELICITĂRI AUTORULUI! da Coza
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.