Educație

Festivalul Naţional de Creaţie Literară „Constantin Ghiniţă”, la Mărăşeşti

Valentin Muscă
11 nov 2011 3854 vizualizări
Duminică, Mărăşeştii vor fi capitala literelor moldave: va avea loc a XI-a ediţie a Salonului Literelor Vrîncene şi prima ediţie a Festivalului ”Constantin Ghiniţă”

La trei ani de la trecerea la cele veşnice, numele „Evanghelistului din Mărăşeşti” revine în actualitate, sub forma unui Festival Naţional de Creaţie Literară.În ciuda sărăciei lucii care afectează bugetul localităţii după 1989 şi a decăderii socio-economice, fostul oraş al chimiei româneşti supravieţuieşte încă prin cultură. Un exemplu îl constituie şi buchetul de manifestări culturale care se vor desfăşura duminică, 13 noiembrie. ”Ideea unui festival care să perpetueze numele poetului Ghiniţă a fost a scriitorului Adrian Botez, idee susţinută de poetul Paul Spirescu şi profesorul Cătălin Mocanu. Am preluat acestă idee şi, cu sprijinul autorităţilor locale, în acest an debutează la Mărăşeşti Festivalul de Creaţie Literară «Constantin Ghiniţă»”, ne-a spus prof. Virgil Răileanu, prietenul poetului dispărut în 2008 şi mentorul cultural al unui oraş care în urma recensămîntului va trece de la localitate urbană de categoria a II-a la oraş de categoria a III-a, numărul locuitorilor coborînd sub 10.000. Organizat cu ajutor de la Primăria şi Consiliul Local Mărăşeşti, Direcţia pentru Cultură, Asociaţia Culturală „Duiliu Zamfirescu”, filiala din Vrancea a Ligii Scriitorilor din România şi Salonul Literar Vrancea, festivalul va debuta duminică, la ora 10.00, la Casa de Cultură ”Emanoil Petruţ”. Prima parte va fi una evocatoare. Dintre cei care vor vorbi despre poetul Ghiniţă amintim doar scriitorii Adrian Botez, Paul Spirescu, Virgil Răileanu şi Ionel Necula. Partea a doua va cuprinde un recital din creaţia poetului Ghiniţă, în lectura elevilor din localitate şi a prietenilor, scriitorii, aşteptaţi în număr mare la Mărăşeşti, atît din judeţ cît şi din ţară. Tot duminică, în jurul prînzului, la Mărăşeşti se va desfăşura a XI-a ediţie a Salonului Literelor Vrîncene, salon înfiinţat de Constantin Ghiniţă şi Virgil Răileanu. ”Ediţia din acest an va avea ca temă «Vrancea literară, văzută din afara judeţului». Vor avea intervenţii scriitori din judeţele vecine prezenţi la eveniment. În cadrul salonului vom avea lansări de carte, prezentare de publicaţii. Vor fi lansate lucrări ale scriitorilor Tudor Cicu, Gheorghe Andrei Neagu, Ioan Lupu, Culiţă Uşurelu, Ionel Necula, Aurel Neculai şi a celor care încă nu au confirmat pînă la această oră prezenţa”, ne-a mai spus profesorul Răileanu. Pentru cei care cunosc mai puţin viaţa literară vrînceană din ultima jumătate de secol, reamintim că „Evanghelistul din Mărăşeşti” – Constantin Ghiniţă este cel mai important poet de factură religioasă din judeţ, iar unele din poemele sale ar putea oricînd figura în cele mai selecte antologii de poezie religioasă. Succes organizatorilor şi ani mulţi Festivalului Naţional de Creaţie Literară ”Constantin Ghiniţă”!. (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
mariana vartosu, acum 4552 zile, 15 ore, 29 minute, 52 secunde
E bine ca in al treisprezecelea ceas s-a scris despre aceasta prima editie a Festivalului ,,Constantin Ghinita,,- manifestare care va avea loc ACASA la poet, adica Marasesti. Si, daca ma gindesc bine, citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.