Educație

Stefan Lemny, Aventura europeana a familiei Cantemir

Valentin Muscă
27 iul 2010 1673 vizualizări
O carte despre domnitorii carturari Antioh si Dimitrie Cantemir, de care se leaga istoria resedintei domnesti de la Manastirea Mera

Familia Cantemir, prin care fostul judet Putna a intrat in cartile de istorie cu resedinta domneasca de la Manastirea Mera, este din nou in atentia publicului francofon, gratie unei lucrari redactate de un cercetator iesean, stabilit la Paris. Stefan Lemny, "Les Cantemir. L"™aventure européenne d"™une famille princière au XVIIIe siècle" ( Paris, 2009), in traducere "Cantemiresti, aventura europeana a unei familii princiare din secolul XVIII" este una din cele mai autentice abordari din spatiul cultural francofon a operei domnitorilor moldavi, Antioh si Dimitrie Cantemir. Asa cum a declarat autorul insusi intr-un interviu acordat in presa centrala, "cartea despre Dimitrie si Antioh Cantemir nu este numai cea dintii lucrare despre savantul principe moldav aparuta in Franta, ci si o carte bine raspindita in reteaua de librarii franceze. In felul acesta, anumiti istorici sau oameni de cultura, incepind cu cei din proximitatea preocuparilor mele, au putut cunoaste importanta celor doi carturari (nu vorbesc, desigur, de specialistii in studii romanesti, rusesti sau otomane, carora numele le era deja cunoscut)". Lucrarea cercetatorului Stefan Lemny, de la Biblioteca Nationala a Frantei, aduce in actualitate o epoca in care resedinta de la Manastirea Mera de pe Valea Milcovului, era un loc inconturnabil pentru boierii luminati din Moldova, dar si pentru capetele luminate din Europa veacului "luminilor". Prezenta Cantemirestilor pe Valea Milcovului a inceput cu actul din 1686, prin care Ursa Motoc din Odobesti dona domnitorului Constantin Cantemir, Schitul "Sfintul Nicolae", construit de familia Motoc, la resedinta acestuia de pe Valea Milcovului. Antioh Cantemir, fiul lui Constantin a transformat Schitul in Manastire, punind bazele unu puternic asezamint monahal, dar a amenajat si o resedinta domneasca. Pentru a da greutate demersului sau, acesta a adus osemintele tatalui sau, pentru care a zidit o cripta domneasca in biserica nou construita, biserica sfintita in 1706. Cit despre lucrarea cercetatorului Stefan Lemny, aceasta a fost tradusa si va fi tiparita la editura Polirom. Pentru a promova figurile celor doi carturari si in acelasi timp trecutul si prezentul acestui judet, pentru aceasta toamna Directia de Cultura Vrancea intentioneaza sa organizeze o lansare de carte la Manastirea Mera. Desigur, daca va fi posibil, in prezenta autorului. "Intentionam sa organizam in partea a doua a lunii septembrie, in timpul Zilelor Europene ale Patrimoniului, care incep pe 18 septembrie, o originala lansare de carte a cercetatorului roman Stefan Lemny. Este vorba despre lucrarea dedicata domnitorilor carturari Antioh si Dimitrie Cantemir, doua figuri care se incadreaza in rindul principilor europeni din secolul luminilor. Aceasta lansare va avea loc la Manastirea Mera, ctitoria voievodala a familiei Cantemir. Vrem sa introducem cu aceasta ocazie, aceasta citadela a Cantemirestilor in circuitul european pentru valoarea arhitecturii acestei manastiri-cetate de pe frontiera de sud a Moldovei. Pentru noi, ca vrinceni, lucrarea este una de suflet intrucit ne aminteste despre un trecut in care undeva, pe malul Milcovului, a functionat resedinta domneasca a celui mai mare important domnitor carturar din istoria Romaniei, ma refer la Dimitrie Cantemir", ne-a spus Florin Micu, directorul Directie de Cultura si Patrimoniu Cultural Vrancea. (Valentin MUSCA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.