Educație

Lotul juniorilor pentru internaţionala de informatică s-a decis la Focşani

Silvia Vrînceanu
8 mai 2016 639 vizualizări
Cei opt elevi vor continua drumul spre Olimpiada Balcanică de Juniori şi Turneul Internaţional de la Shumen u Tabăra de pregătire a lotului naţional de informatică de la Focşani va fi deschisă pană pe 11 mai pentru performerii de la liceu

Cei mai buni elevi de gimnaziu şi liceu din România, care ne vor reprezenta ţara la olimpiadele naţionale de informatică, s-au reunit la Focşani în ultimele zile pentru o nouă sesiune de pregătire şi prima rundă de selecţie. Duminică, 8 mai, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de festivităţi a Colegiului National Unirea, au fost desemnaţi cei 8 elevi din lotul de gimnaziu de 12  care vor continua drumul spre Olimpiada Balcanică de Juniori şi  spre Turneul Internaţional de la Shumen. Elevii au avut cateva zile intense de pregătire, finalizate cu două probe de baraj, în cadrul Taberei de pregătire a lotului naţional lărgit de informatică de la Focşani.

 

Juniorii care vor reprezenta România la olimpiada internaţională

Performerii care vor continua pregătirea pentru competiţiile internaţionale sunt: Alexandra-Maria Udriştoiu din Dolj, Maria-Alexa Tudose din Prahova, Adrian-Emanuel Dicu din Dolj, Cella Florescu din Bucureşti, Andrei Coman din Bucureşti, Radu Pogonariu din Bucureşti, Tiberiu-Ioan Muşat din Bucureşti şi Şerban-Ion Cercelescu, tot din Bucureşti. "Toti elevii au fost felicitaţi de reprezentatul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, inspectorul general Nuşa Dumitriu-Lupan, şi de coordonatorul lotului Constantin Gălătan. Doamna inspector şcolar general, profesoara Lidia Dumbravă a multumit elevilor de gimnaziu, profesorilor însoţitori pentru comportamentul deosebit şi pentru performanţa dovedită, cu speranţa că organizatorii au reuşit să creezee o atmosferă plăcută care să evidenţieze ospitalitatea oraşului Focsani. Activitatea este parte din programul Lotulul naţional de informatică de pregătire a juniorilor  şi seniorilor care se desfăşoară la Focşani între 4-11 mai", ne-a declarat profesoara Marilena Oprea, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Cei 20 de liceeni care s-au remarcat în cadrul competiţiei naţionale vor continua pregătirea la Focşani până  miercuri, sub coordonarea profesorilor din comisia naţională stabilită de Ministerul Educaţiei. Lotul care va reprezenta ţara în competiţiile internaţionale se va afla marţi, după alte două zile de cursuri şi proba de baraj care vor avea loc la Colegiul Unirea. Coordonatorul lotului de seniori este profesorul Adrian Panaete de la Botoşani.
Vrancea, judeţ deschizător de drumuri pentru tinerii informaticieni
Lotul Olimpic Internaţional de Informatică al României (20 elevi) este ales cu ajutorul unei probe speciale la sfârşitul Olimpiadei Naţionale, la care participa cei care au câştigat premii la aceasta şi cei care s-au clasat pe primele două locuri la versiunea online a acesteia la clasa lor astfel realizându-se o selectare foarte eficientă a celor mai buni elevi din ţară la momentul respectiv, după cum spun organizatorii. Olimpiada Naţională de Informatică (ONI) este o competiţie anuală, în cadrul căreia concurează individual elevi din clasele V-XII. Pentru a se califica la faza naţională, elevii trebuie sa treacă înainte cu succes etapele pe şcoală, pe oraş şi pe judeţ. Doar primii elevi calificaţi la faza judeţeană se califică pentru faza naţională. Judeţul nostru are tradiţie în încurajarea tinerilor care performează la informatică. Pe lângă concursul INFOEDUCAŢIE, care are loc în fiecare vară în tabăra de la Gălăciuc, Vrancea se poate lăuda că este judeţ deschizător de drumuri în ceea ce priveşte olimpiada de informatică de la gimnaziu. După cum ne-a declarat profesoara Marilena Oprea, Gălăciucul a găzduit în 2002, prima ediţie a Olimpiadei naţionale de informatică pentru Gimnaziu. De asemenea, în următorul an, Focşaniul a fost gazda olimpiadei naţionale de informatică pentru liceu. Gazda concursului a fost Colegiul National "Al. I. Cuza" Focşani, iar mare parte din susţinerea tehnică a fost asigurată de Colegiul Naţional Unirea, prin Centrul Interşcolar de Informatică. Chiar dacă nu avem anul acesta performeri în lotul naţional, elevii noştri se pot lăuda cu performanţe deosebite în acest domeniu. (Silvia VRÎNCEANU)




În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.