Educație

Patru tablouri de valoare au poposit pentru o singură zi la Odobeşti

Silvia Vrînceanu
17 apr 2016 1678 vizualizări
Odobeştenii au avut ieri rarisima ocazie de a se întâlni cu un creator de şcoală de pictură românească, ale cărui tablouri au fost expuse pentru prima dată în oraşul în care s-a născut. Este vorba despre Nicolae Teodorescu, născut în jurul anului 1800, considerat unul dintre cei mai importanţi pictori bisericeşti de la începutul epocii moderne.

Ministrul Culturii a onorat invitaţia odobeştenilor pentru vernisajul expoziţiei dedicate pictorului Nicolae Teodorescu. Pe fundal se vede interesantul tablou Roata vieţii

La eveniment a fost prezent Prof. Univ. Dr. Vlad Alexandrescu, Ministrul Culturii, născut la Odobeşti, care a fost însoţit de secretarul se stat Mihai Ghyca, responsabil, între altele, şi de conservarea patromoniului. Este pentru prima dată când lucrările pictorului odobeștean, aflate în Muzeul Bisericesc al Eparhiei, au fost expuse publicului vrâncean. Preţioasele tablouri au poposit la Odobeşti pentru o singură zi, timp în care au fost văzute de sute de oameni iubitori de artă şi de frumos. "Acest evenimnent este o premieră şi pentru faptul că Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei, prin bunăvoinţa Înaltpresfinţitului Ciprian, tot ca o premieră, a dat binecuvântarea ca aceste tablouri, să părăsească Muzeul Episcopal de la Buzău, şi să vină la Odobeşti, împreună cu custodele, doamna Stroe, care este şi directorul muzeului", a declarat Valentin Muscă, directorul Casei de Cultură din Odobeşti, care le-a povestit celor prezenţi despre destinul fabulos al lui Nicolae Teodorescu.

Nicolae Teodorescu (autoportret) şi soţia lui

Rămas orfan, acesta a plecat la Buzău, unde s-a întâlnit cu un episcop vizionar, Episcopul Chesarie, cel care a fondat la 1831 o şcoală de pictură care a ajuns să fie condusă de chiar de talentatul zugrav Nicolar Teodorescu. Acesta este unchiul mult mai cunoscutului pictor Gheorghe Tattarescu, născut la Focşani, în 1818, care avea să devină cel mai mare pictor religios al timpului său. Primul care i-a pus pensula în mână şi l-a iniţiat în arta picturii a fost unchiul său dinspre mamă, Nicolae Teodorescu, zugrav de biserici foarte apreciat al epocii. În discursurile lor, invitaţii din partea Ministerului Culturii au apreciat iniţiativele culturale ale Odobeştiului şi au militat pentru păstrarea, restaurarea şi promovarea patrimoniului local. Evenimentul de ieri face parte din programul cultural dedicat aniversării a 390 de ani de la prima atestare a Orașului Odobești. (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.