Educație

Povestea neştiută a şederii Hortensiei-Papadat Bengescu la Focşani

Ziarul de Vrancea
11 mai 2015 2147 vizualizări
Cunsocuta scriitoare interbelică a stat aproape 15 ani prin diferite case închiriate, ea fiind soţie de magistrat, preşedintele tribunalului din Focşani u publicistul timpurilor vechi, I. M. Dimitrescu, ne-a lăsat un interesant portret al scriitoarei, pe care îl republicăm cu ocazia împlinirii a 60 de ani de la deces u una singură dintre casele în care a locuit Hortensia Papadat-Bengescu a rezistat până în zilele noastre

Autoarea romanelor puţin agreate de liceenii din toate timpurile, dar de mare valoare literară, fapt acceptat de toţi criticii de ieri şi de azi, Hortensia Papada-Bengescu (n. 8 decembrie 1876,  Galați - d. 5 martie 1955, București) , a locuit o periodă şi în oraşul Focşani, unde soţul ei, magistrat de meserie, a fost transferat şi chiar numit, prin decizie ministerială, preşedinte de tribunal local. A stat în Focşani aproape 15 ani, prin diferite case închiriate, nu pentru că nu ar fi avut resurse să-şi permită vreuna, ci pentru că, prin natura meseriei soţului, familia se aştepta la o mutare profesională în orice moment şi nu avea niciun rost să cumpere o locuinţă pe care apoi să se chinuie să o vândă în grabă şi pe bani mai puţini decât costase. Astfel, cei doi soţi au căzut la înţelegere că e mai bine să locuiască cu chirie, trecând prin mai multe imobile din oras, probabil în căutare, dacă nu de chirii mai mici, cu siguranţă, de mai mult confort pentru numeroasa familie Papadat la care se mai adăugau doi membri suplimentari, un servitor şi o bonă. Din cele câteva case în care au găzduit, una singură a rezistat până în zilele noastre şi încă din vremea regimului trecut a fost însemnată cu o tăbliţă ca loc special în care a locuit celebra scriitoare. După un timp focşănenii au uitat şi casa şi tăbliţa şi strada, vechii proprietari au vândut imobilul de pe strada Alexandru Golescu de la nr. 9 sau l-au partajat prin succesiune, iar noii proprietari, spre cinstea lor, chiar dacă nu mai stăpânesc decat 1/3 din respectiva casă, au restaurat-o, au zugrăvit -o, i-au schimbat învelitoarea, dar au păstrat şi o tăbliţă, de altă culoare şi din alt material decat cea originală, pe care se menţionează celebrul personaj care a locuit în trecut între acei pereţi.

Un frumos portret al frumoasei scriitoare

Despe anii petrecuţi la Focşani de Hortensia Papadat-Bengescu e mai bine să parcurgem cele consemnate de inimosul focşănean, publicistul  timpurilor vechi, numitul I. M. Dimitrescu, cel ce a lăsat câteva însemnări cu privire la oraşul Focşani, care, indiferent cât am fi de preocupaţi de interesele noastre cotidiene, nu ar strica să le citim într-un oarecare moment al vieţii.  Iată ce spunea I.M. Dimitrescu, care a şi cunoscut-o, puţin după moartea scriitoarei: “Acum câţiva ani, într -o zi, Uniunea Scriitorilor anunţa cu profundă durere încetarea din viaţă a cunoscutei scriitoare Hortensia Papadat-Bengescu. Aceasta a trăit multă vreme în oraşul nostru, unde a venit prin 1910 cu soţul său, care era preşedintele tribunalului. Pe atunci Hortensia nu scrisese sau încă nu publicase. Era o persoană distinsă, de remarcabilă distincţie, de statură înaltă, părul bălai care-i împodobea chipul de femeie, puţin obişnuită. Apărea mai mult singură, strecurându-se discret pe lângă parcul public, pe şosea, pe lângă grădinile pline de flori sau cu pomi încărcaţi de roade îmbelşugate. Vorbea puţin afectat fără să o facă intenţionat. Era fiica generalului Dimitrie Bengescu, înrudit cu scriitorul dramatic cu acelaşi nume. De bună seamă că Hortensia Papadat-Bengescu mai avusese legături cu Focşanii, de când tatăl său fusese comandantul brigăzii locale de infanterie. Ne cunoscuse de când era tânără şi poate datorită ambianţei locale, datorită amintirilor, găsise aici climatul prielnic să scrie. Trebuie să recunoaştem că soţul ei, magistratul Nicolai Papadat, apreciind talentul soţiei scriitoare i-a înlesnit posibilitatea să se ocupe de literatură, scutind-o de greutăţile menajului ce  i le dădea căsnicia, mai ales că aveau şi copii. O mare parte din vreme, Doamna se complăcea în lumea, în munca ei, departe de preocupările casnice, pe care le îndeplinea soţul devotat şi admirator al tovarăşei literată şi astfel i-a pregătit ascensiunea în latura scrisului. Ea scria cu zor şi cu talent. Într-o zi în vitrinele librăriilor a apărut volumul Ape Adânci. Hortensia Papadat-Bengescu, puţin suspectată în materie de literatură de concetăţenii săi increduli, se consacrase, ca atare, de altfel, la cu altă ocazie, când citise la o şezătoare scriitoricească locală din operele sale, alături de marii scriitori ai ţării. În mai 1915, Doamna Papadat cu soţul său, cu toţi magistraţii tribunalului, cu soţiile lor, au cununat pe un mic funcţionar din grefa instituţiei locale de justiţie. Era îmbrăcată într-o toaletă deosebit de preţioasă şi elegantă, care-i stătea bine şi o făcuse mai tânără. În ziua aceea a fost foarte amabilă, apropiată de toată lumea, fără deosebire. Din deprinderile doamnei prim preşedinte, persoana distantă, stingheră şi rece, nu mai rămăsese nicio o urmă. Totul se contopise în ambianţa de frăţească democraţie ...În preajma Primului Război Mondial eram mereu concentrat  pentru instrucţie în garnizoana Focşani ca ofiţer de rezervă. Tânărul sculptor Ioan Dumitrescu, care se împrietenise cu familia Papadat şi deseori era văzut pe stradă mergând în compania scriitoarei.  Mă împrietenisem şi eu cu sculptorul, fire aleasă de artist, având la teatru locurile vecine. În pauză stăteam de vorbă, ieşeam împreună de la teatru şi astfel relaţiile dintre noi deveniseră tot mai strânse. Într-o duminică din iulie 1917, printr-o coincidenţă fericita, la teatrul Eminescu din Botoşani, ne-am reîntâlnit la concertul lui George Enescu. Aveam locurile tot alături. Prin asociaţie de idei ne-am adus aminte şi am discutat despre îndepărtatul nostru oraş aflat sub ocupaţie germană şi de familia Papadat. Prin telepatie poate şi scriitoarea s-o fi gândit la cei din Moldova, pe când mă găseam în Botoşani, unde urmam cursurile de ofiţer de infanterie, el (sculptorul) locotenent aviator. Ce evolutie, sculptor, ofiţer de infanterie, aviator.
Marţi la două zile după aceea, Compania a I a Şcolii Militare de Infanterie,  cu drapelul, din care făceam parte, sub comanda căpitanului Popescu David, generalul şi ministrul de mai târziu, trebuia să dăm onorurile la înmormântarea celor doi aviatori căzuţi cu avioanele. Pe crucea pe care o purta un soldat din Reg 10 Putna era scris Locotenentul aviator Ioan Dumitrescu. Prietenul meu se prăbuşise din înălţimile văzduhului şi ne despărţisem astfel pentru totdeauna. În 1923, după sălăşluire de 13 ani printre noi, Hortensia Papadat-Bengescu ne părăsea pentru totdeauna, urmându-şi soţul care fusese înaintat consilier la Curtea de Apel din Bucureşti, iar soţia scriitoare îşi găsea alt mediu, mai bogat în relaţii pentru dezvoltarea şi promovarea operelor sale, ceea ce s-a şi dovedit. Hortensia Papadat-Bengescu pleca din Focsani însoţită de copii mari acum, feciorul ofiţer de artilerie şi două domnişoare, pe cât îmi amintesc lăsa în oraşul debuturilor sale literare, care o reţinuse câtva timp, osemintele tatălui său, generalul Dimitrie Bengescu, veteran din războiul Independenţei şi mai lăsa amintirile care o legase de noi, de ambianţa noastră provincială, prielnică, mai prielnică poate pentru creaţii, primele sale creaţii artistice, unde şi ea, după două sute de ani, ca şi cronicarul Moldovei, logofătul Miron Costin, staroste al Putnei, în acelaşi târg, făcuse iscusita zăbavă cu cititul şi scrisul cărţilor”.

Ce facem cu moştenirea Bengescu?

La aceste idei s-a gândit I.M. Dimitrescu acum mai bine de jumătate de secol şi chiar dacă unii dintre noi îl putem considera un pic melancolic, acest lucru nu ar trebui să ştirbească niciun pic din amintirile singurului om care a fost martorul ocular al câtorva momente din viaţa scriitoarei în orăşelul nostru, despre care a lăsat şi câteva rânduri. Mai mult decât atât, casa de pe Alexandru Golescu de la nr. 9 ar trebui promovată mai mult şi poate inclusă într-un circuit turistic judeţean, dacă, bineînţeles, poprietarul nu va avea nimic impotrivă. (Florin Dârdală)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
camelia, acum 944 zile, 16 ore, 19 minute, 31 secunde
Felicitări, domnule Florin Dârdală și pentru articolul acesta ca și pentru celelalte!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.