Educație

Sute de vranceni au venit la evenimentele din "Noaptea Muzeelor"

Silvia Vrînceanu
18 mai 2014 1349 vizualizări
Sute de vranceni au participat la evenimentele prilejuite de Noaptea Muzeelor, oferta culturală fiind îmbunătăţită faţă de anul trecut.

Special cu această ocazie, Muzeul Vrancei a reparat o parte din instrumentele muzicale vechi care nu au fost expuse niciodată şi le arată vrancenilor într-o expoziţie inedită deschisă în incinta Muzeului de Istorie. 350 de vranceni de toate varstele au intrat sambătă seara gratuit la muzeu să-l asculte pe marele violonist Ioan Voicu, la un magnetofon din anul 1954, dar şi să admire aparate de radio din prima jumătate a secolului XX, mandoline, viori, patefoane, gramofoane, partituri muzicale originale, dar şi un pian fabricat de Gheorge Fitovschi din Brăila acum un secol. În cadrul evenimentului seral, placa din ebonită din 1954 a redat perfect sunetul viorii “Stradivarius”, sub atingerea degetelor maestrului Ion Voicu, fost elev al marelui compozitor George Enescu. Directorul Muzeului, profesorul Horia Dumitrescu, ne-a declarat că evenimentul a fost un adevărat succes. "A venit alt gen de lume faţă de anul trecut, mulţi tineri, intelectuali, lume bună. S-a venit cu interes şi asta ne-a plăcut la toţi", ne-a declarat Horia Dumitrescu. Cei care nu au putut veni sambătă seara pot vizita în continuare expoziţia. Şi Ateneul Popular "Mr. Gh. Pastia" a organizat două evenimente speciale sambătă seara. La Muzeul "Trepte de istorie" din Piaţa Unirii a fost expusă colecţia etnografică "Zestrea" a familiei Chiriţă din comuna  Soveja, care a adus la Focşani obiecte tradiţionale din gospodăriile mocanilor vranceni, adunate în ultimele decenii. De asemenea, în Piaţa Unirii au susţinut un recital la chitară doi muzicieni italieni, Roberto Salerno şi Marcello Cappellani, reuniţi în ansamblul cameral DUO SALERNO. A fost un spectacol nonconformist, sub clar de lună, la care au luat parte iubitorii de muzică bună. La finalul evenimentului cei prezenţi au lansat lampioane, nu înainte de a-şi pune dorinţe pentru un Focşani mult mai cultural. Este pentru al zecelea an cand instituţiile de cultură participă la Noaptea Europeană a Muzeelor, un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii din Franţa, patronat de Consiliul Europei, UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor . (S. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.