Educație

Oameni de excepţie: Petre Mironescu-Mera

Valentin Muscă
28 apr 2014 5614 vizualizări
Născut într-o casă modestă din satul Pădureni, pe drumul care odinioară ducea din Jariştea spre Schitul Buluc, Petre Mironescu a reuşit în jumătate de secol să urce toate treptele ierarhice din învăţământ, de la învăţător de ţară la secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale.

A iubit atât de mult viaţa la ţară, lumea satului vrâncean, încât numele satului în care a activat cei mai mulţi ani ca învăţător i-a ataşat numelui său de familie: Mironescu-Mera. A luptat pentru drepturile ţăranilor, din mijlocul cărora s-a ridicat, cărora le-a botezat pruncii, le-a îndrumat paşii spre un rost în viaţă şi pentru care a ridicat o şcoală în satul Roşioara. Perceput ca un lider de colegii de generaţie, Petre Mironescu şi-a urmat drumul firesc până la postul de secretar de stat în minister, de unde, într-o zi de 13 iunie 1950 a fost arestat şi aruncat în temniţă. A rezistat represiunii comuniste, iar după eliberare nu a acceptat compromisul cu regimul aflat la putere şi s-a retras la pensie. Ca mulţi deţinuţi politici, a trecut prea devreme în lumea neagră a uitării.

Casa natală din Pădureni

Drumul său, de la copilul necăjit din Pădureni, la ministru, nu poate fi trecut cu vederea, iar „Ziarul de Vrancea” îşi face datoria, să vă prezinte, din când în când, oameni de excepţie. Nu ştim dacă şcoala din Mera mai există – pe timpul comuniştilor era magazin sătesc – dar la Jariştea o stradă îi poartă numele, perpetuând peste timp memoria celui care a făcut din numele său o legendă: Petre Mironescu-Mera. (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Dan Ghetau, acum 2962 zile, 15 ore, 9 minute, 43 secunde
Stimata redactie, Mii de multumiri pentru recunoasterea acestui om de o capacitate deosebita, om care a facut foarte multe pentru oamenii din jurul lui. Si poate ar fi facut mult mai multe pentru tara citeste integral
Andra, acum 3647 zile, 20 ore, 18 minute, 13 secunde
foarte frumos
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.