Cezar Cherciu, „Restituiri vrâncene”
În „Restituiri vrâncene” (Ed. Andrew, Focşani, 2013) profesorul Cezar Cherciu ne oferă documente şi mărturii din secolul trecut, pagini memorialistice semnate de I. M. Dimitrescu, Dinu Cluceru, „Rapoartele Prefecturii Putna privind situaţia oraşului Focşani sub ocupaţie germană” şi două mărturii publicate în premieră ale unor nume de seamă: profesorul Nicolae Rădvan şi George Bardan, fost funcţionar al Administraţiei Financiare Putna. Pentru cunoscători, numele publicistului I. M. Dimitrescu (1881-1917) este de notorietate, în volumul de faţă însă avem destăinuiri pe care puţini le-au citit, mai precis însemnările dintre anii 1916-1918, pe vremea când I. M. Dimitrescu era elev la Şcoala Militară şi a participat cu Regimentul 10 Putna (care avea cazarma la Odobeşti), la luptele din Primul Război Mondial. În ce priveşte paginile de memorialistică ale urmaşilor familiei Rădvan, deşi sunt puţine ca număr, după părerea noastră acestea joacă cel mai important rol în iconomia cărţii întrucât ne dezvăluie o lumea peste care trecem mereu prea repede, şi anume universul sacerdotal. Obişnuiţi cu funcţionarii bisericeşti de astăzi, să zicem cu preoţii navetişti, care vin în parohie, la serviciu, o zi pe săptămână, uităm că până acum câteva zeci de ani, preotul satului era ca şi învăţătorul, adică omul locului. Odată cu apariţia profesorilor navetişti (din motive obiective, pentru că nimeni nu-şi doreşte să piardă timpul cu naveta) s-a născut şi preotul cu domiciliu la bloc şi parohie la „Adâncata”. Cei care vor să vadă una din cele mai interesante familii de preoţi din fostul judeţ Putna pot lăsa futilităţile & inepţiile Facebook-ului şi zăbovi câteva momente asupra familiei pr. Rădvan, prin amintirile prof. Nicolae Rădvan şi ale lui George Bardan, fiul Sofiei Rădvan, fiica vestitului pr. Ştefan Rădvan. Nu intrăm în amănunte, doar notăm faptul că familia pr. Rădvan este atestată documentar din sec. XVIII, timp în care, din tată-n fiu, preoţia s-a moştenit până în secolul XX, istoria familiei împletindu-se cu istoria cătunului, apoi a satului, iar din sec. XIX a comunei Jariştea. Felicitări domnule profesor Cezar Cherciu pentru că amintiţi contemporanilor că odinoară, pe vremuri mult mai urâte decât cele pe care le trăim astăzi, erau oameni frumoşi şi luminoşi. Paradoxal, astăzi vremurile sunt frumoase, oamenii însă sunt din ce în ce mai urâţi, întunecaţi la chip, negri la suflet şi nu urmăresc decât un singur lucru: căpătuiala. (Valentin MUSCĂ)