Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE: Detalii importante despre noua taxă auto

Ziarul de Vrancea
18 mar 2013 1134 vizualizări
Fiscul va calcula valoarea timbrului de mediu în 2 zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei

Fiscul va calcula suma reprezentand timbrul de mediu pentru autovehicule şi va emite decizia privind stabilirea sumei în cel mult două zile lucrătoare de la depunerea documentaţiei complete, iar pentru autovehiculele în leasing termenul este de maxim cinci zile, potrivit unui proiect de ordin al ANAF. Persoanele fizice şi firmele care solicită stabilirea sumei reprezentand timbrul de mediu vor depune la administraţiile financiare o cerere însoţită de cartea de identitate a autovehiculului, documentele care atestă dobandirea dreptului de proprietate asupra maşinii, iar în cazul autovehiculelor rulate achiziţionate din alte state este necesar un act din care să rezulte data primei înmatriculări şi, după caz, o declaraţie pe propria răspundere, precum şi rezultatul expertizei tehnice efectuate de Regia Autonomă "Registrul Auto Roman" sau rezultatul evaluării individuale. În situaţia în care contribuabilul consideră că deprecierea autovehiculului său este mai mare decat deprecierea rezultată pe baza cotei iniţiale de reducere şi/sau a cotei suplimentare de reducere a timbrului, el poate contesta timbrul în baza rezultatului unei expertize privind evaluarea individuală a autovehiculului în cauză. În acest sens, contribuabilul va solicita efectuarea expertizei de către un expert al Corpului experţilor tehnici, care, în raportul de expertiză privind evaluarea individuală a autovehiculului, va înscrie şi cota reală de reducere a taxei corespunzătoare maşinii. Documentele vor fi depuse în original şi copii, cele originale restituindu-se contribuabilului după verificare, prevede un proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) pentru aprobarea procedurii privind stabilirea sumei reprezentand timbrul de mediu pentru autovehicule. Pentru autovehiculele în leasing, cererea va fi depusă în format electronic, împreună cu formularul editat. Actele sunt analizate de compartimentul de specialitate din cadrul administraţiilor financiare, iar dacă informaţiile sunt incomplete sau greşite, solicitantul va fi notificat pentru a corecta sau completa documentaţia. Pe baza informaţiilor, compartimentul de specialitate va stabili cuantumul timbrului de mediu. Valoarea în lei a timbrului de mediu pentru autovehicule se determină pe baza cursului de schimb valutar al monedei euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene. Cursul publicat la 1 octombrie 2012 şi care va fi utilizat în acest an pentru calcularea timbrului a fost de 4,5223 lei/euro. ANAF a publicat şi un calculator pentru taxa de timbru de mediu, care poate fi accesat la adresa http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/AsitentaContribuabili_r/calculator_taxe/taxa_timbru_2013.html
Decizia privind stabilirea sumei de plată va fi comunicată contribuabilului, iar acesta trebuie s-o achite într-un cont distinct deschis la unităţile Trezoreriei Statului, pe numele Administraţiei Fondului pentru Mediu. Dovada plăţii timbrului va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat. Potrivit prevederilor normelor metodologice de aplicare a OUG 9/2012 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin HG 88/2013, procedura de stabilire a sumei reprezentand timbrul de mediu se aprobă prin ordin al preşedintelui ANAF în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a normelor metodologice, publicate în Monitorul Oficial la 14 martie. Timbrul de mediu va fi plătit o singură dată, la prima înmatriculare pe piaţa din Romania sau la prima transcriere, dar nu şi în cazul tranzacţiilor civile (moştenire sau partaj). Cei care au plătit actuala taxă de poluare nu vor mai plăti timbrul de mediu.

Iată lista cu produse Danone suspecte

Danone retrage de pe piaţă lactate posibil contaminate
u compania a blocat în depozit 75 tone de produse

Danone Romania retrage preventiv de pe piaţă unele produse care ar putea să conţină urme de lapte contaminat şi blochează în depozitul său alte 75 de tone de lactate, după ce a descoperit aflatoxină în laptele livrat de unul din furnizorii săi, a anunţat luni producătorul. "După primirea rezultatului pentru aflatoxină M1 pentru o livrare de la unul dintre furnizorii săi de lapte, rezultat care era peste limita legală, Danone Romania a sistat imediat colecta de lapte de la ferma respectivă şi, pentru siguranţa consumatorilor, a decis să blocheze în depozitul său 75 tone de produse şi să retragă preventiv de pe piaţă unele produse care ar fi putut să conţină urme de lapte contaminat de la acea fermă. Procesul de retragere se desfăşoară foarte rapid şi facem toate eforturile să fie finalizat pană la finalul zilei", se arată într-un comunicat al companiei. După alerta naţională referitoare la aflatoxină, Danone Romania a decis mai multe măsuri suplimentare şi voluntare de autocontrol faţă de obligaţiile legale de monitorizare şi control şi planul aferent validat de autorităţi, inclusiv achiziţia unui echipament propriu de testare a conţinutului de aflatoxină. "Niciun lapte pentru care există suspiciunea unui conţinut de aflatoxină peste norme nu este acceptat în fabrică", precizează compania. Compania a retras de de piaţă următoarele produse: Iaurt cu musli 125g; iaurt cu musli piersici 125g; iaurt cu cereale integrale miere şi nuci 125g; smantana 12% 190g; smantana 12% 850g; smantana 18% 400g; iaurt natural 140g şi iaurt natural 400g. Încrederea romanilor în siguranţa laptelui vandut în magazine a scăzut în urma mediatizării intensive şi comunicării precare pe tema contaminării cu aflatoxină, doi din cinci consumatori declarand că nu au mai cumpărat lapte de la apariţia primelor informaţii, potrivit unei analize a Rogalski Grigoriu Public Relations. Prima declaraţie privind lapte cu aflatoxină a fost făcută în urmă cu aproape două săptămani de ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. El a afirmat că o cantitate de lapte care conţine aflatoxină, cu efect cancerigen, importată din Ungaria, şi o alta aflată la un procesator din Romania au fost identificate şi retrase de pe piaţă. Ulterior, ANSVSA a anunţat că a oprit de la livrare laptele crud produs de ferma respectivă, dispunandu-se verificări în toată ţara, de la producători, la unităţi de procesare a laptelui. Laptele contaminat cu aflatoxină poate deveni periculos pentru sănătate, în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.



Nomura: China prezintă simptomele unei crize de proporţii
 
Economia Chinei, a doua ca mărime din lume, prezintă aceleaşi simptome de criză care au declanşat colapsul din sectorul financiar global în 2008, avertizează economişti ai băncii nipone Nomura, citaţi de CNBC. Acumularea rapidă a datoriilor, declinul creşterii economice potenţiale şi preţurile mari ale proprietăţilor imobiliare sunt trei semne de îngrijorare care nu trebuie minimalizate, au afirmat analiştii Zhiwei Zhang şi Wendy Chen. "China se confruntă cu riscuri în creştere de criză financiară sistemică, iar guvernul trebuie să ia măsuri rapid pentru a limita aceste riscuri. Considerăm că amploarea riscurilor financiare din China nu sunt evaluate corect de investitori", au scris analiştii într-un raport. Potrivit celor doi, menţinerea unei politici monetare relaxate în China în acest an va creşte posibilitatea unei crize financiare în 2014, întrucat poate alimenta inflaţia şi îndatorarea la nivelul economiei. "Este în mod clar o alegere dificilă, dar nu o putem exclude, din cauza presiunilor foarte mari în China pentru menţinerea creşterii economice puternice", se arată în raport. Guvernul de la Beijing a transmis în ultimele săptămani mai multe mesaje "puternice", arătand că este preocupat de riscurile financiare din economie.

Peste 30.000 de vizitatori la targul de turism

Targul de turism al Romaniei, desfăşurat în perioada 14-17 martie la Bucureşti, a fost vizitat de peste 30.000 de persoane şi a generat încasări de 12 milioane de euro, rezultate superioare ediţiei din 2012, cand au venit 25.000 de vizitatori, iar încasările au fost de 10 milioane de euro. Targul de turism s-a desfăşurat pe 15.000 de metri pătraţi şi a avut 275 de expozanţi, conform estimărilor Federaţiei Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) şi confirmate de datele oficiale Romexpo. "Pavilioanele vanzătorilor de pachete turistice au avut expuse oferte dintre cele mai variate. Agenţiile de turism au avut vacanţe cu tarife promoţionale începand cu un euro pentru o săptămană în Grecia în luna mai, pană la cea mai scumpă ofertă de vacanţă din targ, care a costat peste 20.000 de euro pentru o călătorie cu avionul în jurul lumii, pe o durata de 23 de zile", se arată într-un comunicat al FPTR. În ceea ce priveşte disponibilitatea vizitatorilor de a cumpăra vacanţe pentru anul 2013, aceştia au fost mai dispuşi la călătorii anul acesta, potrivit FPTR, datorită şi numărului mai mare de zile libere din acest an.  "Chiar dacă agenţiile de turism au oferit cu preponderenţă destinaţii externe, cererea vizitatorilor targului pentru litoral a fost mai mare decat anul trecut, în condiţiile unei slabe promovări din partea ministerului de resort, a cărui imagine în cadrul targului a fost la limita vizibilităţii", se mai arată în comunicatul FPTR. Toate cele 400 de vacanţe la preţul de un euro în Grecia (fără transport) scoase la vanzare în timpul targului s-au vandut, potrivit unui comunicat transmis presei de către grupul Christian Tour. La polul opus, şase romani şi-au exprimat interesul la targ pentru cele mai scumpe vacanţe puse în vanzare - o clălătorie în jurul lumii cu un avion charter.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.