Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: De ce prețurile negative la energie nu sunt o veste bună pentru consumatori?

Ziarul de Vrancea
6 mai 2024 497 vizualizări

În luna aprilie, de 1 Mai și de Paști, pe bursa de energie au fost foarte multe intervale orare cu prețuri negative, adică producătorii au plătit să le fie preluată energia, invers față de cum este normal.

Specialiștii atrag însă atenția că această situație nu vine cu vești bune pentru consumatori, întrucât este vorba de un dezechilibru în sistemul energetic greu de gestionat. Adică, deși energia ca marfă este ieftină sau gratis, dezechilibrele create în piață de această situație ne costă mai mult.

Intervale cu prețuri negative pe bursa de energie am avut în aproape toate weekend-urile din luna aprilie, cu excepția unuia ploios, au continuat și pe data de 1 Mai, care a picat într-o zi de miercuri, precum și de Paști. Acest lucru s-a mai întâmplat în trecut în țara noastră, dar foarte rar. În această primăvară, însă, prețurile negative au doborât record după record, iar consumul înregistrat de energie a fost și el cel mai mic din istorie. Vorbim de consum înregistrat pentru că există și unul necontorizat, adică cel al prosumatorilor, care depășesc capacitatea instalată de 1.500 de MW (mai mult decât cele două rectoare nucleare de la Cernavodă, pentru comparație).

„A vinde pe minus nu este o știre bună pentru niciun investitor”

Dana Dărăban, director executiv la ACUE (Federația Asociațiilor Companiilor din Energie) spune că reducerea consumului pe care o vedem la nivel național nu vine neapărat din măsurile de eficiență, ci, din nefericire, din reducerea activității economice. „Știrile cu prețuri negative la energie, deși par pozitive, nu sunt știri pozitive. Pentru că a produce să vinzi pe minus nu este o știre pozitivă pentru niciun investitor, iar noi, ca să asigurăm prețuri competitive pentru clienți, avem nevoie de o ofertă cât mai mare de producție”, a spus ea, într-o conferință care a avut loc acum două săptămâni. Dărăban a explicat că prețurile negative apar în acele momente din zi când producția este foarte mare și consumul foarte mic, iar curba de producție și cea de consum nu se întâlnesc. „Toți producătorii și prosumatorii produc în același moment la un anumit interval orar, când consumul este mult mai mic. Repet, nu este o știre bună, pentru că se creează pentru gestionarea sistemului energetic românesc câteva probleme care implică alte costuri și pe care le plătesc tot consumatorii. Stocarea, despre care se vorbește tot mai mult în ultima vreme, va rezolva această problemă, pentru că vei înmagazina ce produci și vei consuma când ajungi acasă energia stocată. În momentul de față, stocarea este într-adevăr mai scumpă, dar, așa cum am văzut la alte tehnologii, aceste costuri se vor reduce și oricum este mult mai rentabil”. În opinia sa, programele de granturi pentru panourile fotovoltaice ar trebui să conțină și componente de stocare, pentru ca problema să nu devină și mai mare.

Chisăliță: O să avem mai multe situații cu prețuri negative la energie

„O să avem mai multe astfel de situații, pentru că suntem abia la începutul sezonului cald și va continua acest trend de scădere a consumului de energie”, a afirmat Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă, la mijlocul lunii aprilie. Și el susține că o astfel de situație nu este în avantajul nostru, ci în dezavantajul nostru ca și consumatori: „Aceasta deoarece că energia cu prețuri negative sau aproape de zero înseamnă să oprești anumite capacități de producție. Oprirea capacităților înseamnă un număr mai mic de ore de funcționare, ceea ce înseamnă costuri mai mari, iar costurile mai mari aduc prețuri mai mari”.

Cum putem profita totuși de aceste situații?

„Lucrurile sunt foarte simple. Haideți să stocăm această energie din orele de vârf. Chiar și cu costurile de stocare, cu siguranță nu ajungem la costuri de până la nouă ori mai mari, așa cum s-a întâmplat săptămâna trecută, între prețul negativ și prețul maxim de import intraday. Ar trebui să ne preocupe în momentul de față să dezvoltăm capacități de stocare, fie că vorbim de baterii, de stocare în hidrogen sau de stocare în hidrocentrale. Aceasta este soluția pentru a avea prețuri mai mici. Din păcate, fără acest lucru, trendul este de a avea prețuri mai mari, nu mai mici”, a completat specialistul.

Ministrul Energiei: Este nevoie de o strategie amplă la nivelul Guvernului pentru a crește consumul de energie

„Aşa cum ştiţi, preţurile energiei electrice sunt plafonate la consumatorul final, deci asta nu va afecta în niciun fel românii. Dar sunt două probleme. Pe de o parte, din punct de vedere economic, ar fi mult mai înţelept pentru România să aibă consum mai mare, deci să folosească energia care poate fi produsă - şi aici e nevoie de o strategie amplă la nivelul Guvernului pentru a încuraja dezvoltarea economică, marii consumatori de energie", a explicat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, la mijlocul lunii aprilie. El a arătat că este foarte greu de gestionat un echilibru în sistemul energetic național, atâta vreme cât există o producție foarte mare de energie regenerabilă, intermitentă, iar ponderea acesteia va crește, întrucât există programe care finanțează aceste investiții.

În opinia sa, soluția este încurajarea investițiilor în soluții de stocare. „Împreună cu Dispeceratul Energetic Naţional, cu Transelectrica, noi ne străduim să găsim aceste soluţii, să încurajăm capacităţile de stocare şi hidrocentralele cu acumulare prin pompare. Sigur, bateriile se pot instala într-un termen mult mai scurt decât se poate realiza o investiţie de tip Tarniţa-Lăpuşteşti, trebuie să fim realişti, dar pe toate aceste dimensiuni noi ne străduim să găsim soluţii, iar impactul la clientul final nu există în acest moment", a arătat Burduja.

Banca Mondială recomandă reducerea ajutoarelor pentru crescătorii de animale, în scopul combaterii schimbărilor climatice

Ţările bogate ar trebui să reducă ajutoarele financiare oferite pentru sectorul creşterii animalelor, în ideea de a ajuta la reducerea poluării create de consumul de carne roşie şi lactate, susţine Banca Mondială, potrivit agenției Bloomberg, citate de Agerpres. Includerea costurilor cu mediul şi sănătatea în preţurile produselor alimentare de origine animală cu emisii intensive de carbon ar duce la diminuarea cererii consumatorilor pentru acele produse. Asta ar însemna redirecţionarea subvenţiilor dinspre sectorul creşterii animalelor spre sectoare cu emisii mai reduse precum creşterea păsărilor, producţia de fructe şi legume, se arată într-un raport al Băncii Mondiale având drept subiect reducerea amprentei climatice a sectorului alimentar. „Nu spunem că ar trebui redus sprijinul public pentru agricultură. Spunem că ar trebui utilizat într-un mod mai eficient, care să contribuie în realitate la diete mai sănătoase şi o planetă mai sănătoasă”, a spus autorul raportului, Bill Sutton.

De la fermă la furculiţă, sistemele alimentare sunt responsabile pentru aproape o treime din emisiile globale de gaze cu efect de seră. Creşterea animalelor este o sursă importantă de emisii de gaze cu efect de seră, iar ţările cu venituri mari se numără printre cei mai mari consumatori, însă acest sector este cu mult în urma altor industrii când vine vorba de angajamente financiare, obiecte şi acţiuni.

Banca Mondială avertizează că sistemul alimentar actual „îmbolnăvește” planeta

Dacă impactul alimentelor asupra climei nu va fi rezolvat, planeta nu îşi va atinge obiectivele climatice, avertizează Banca Mondială. Potrivit autorilor raportului, investiţiile anuale trebuie majorate de 18 ori, până la 260 de miliarde de dolari, pentru a reduce la jumătate emisiile din sectorul agroalimentar până în 2030 şi a ajuta planeta să îşi atingă obiectivul de a ajunge la emisii zero în 2050.

Însă, recompensele vor fi cu mult mai mari decât costurile, subliniază raportul Băncii Mondiale. Guvernele, companiile şi cetăţenii pot să îşi extindă gama de opţiuni alimentare cu emisii reduse prin diverse măsuri, precum campanii educaţie şi comunicare, tehnici de impulsionare sau etichetare a alimentelor, susţine Banca Mondială.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 4,5%

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 4,5% în trimestrul I 2024 la 121.729 vehicule, faţă de trimestrul I 2023 (116.485 unităţi), din care 35.688 sunt vehicule noi, arată datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS). De asemenea, în trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7%, la 27.858 vehicule, comparativ cu trimestrul I din anul 2023 (25.406 vehicule). ”Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 4,5% în trimestrul I 2024 faţă de trimestrul I 2023. În trimestrul I 2024, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 9,7% comparativ cu trimestrul I din anul 2023. În trimestrul I 2024, ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme second hand importate în total înmatriculări noi de autoturisme a crescut cu 4,5 puncte procentuale faţă de acelaşi trimestru al anului 2023, ajungând la 71,7%”, arată datele INS. În trimestrul I 2024, comparativ cu trimestrul I al anului 2023, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creṣteri la toate categoriile astfel: la categoria mopede ṣi motociclete cu 16,1%, la categoria autoturisme cu 4,2% ṣi la categoria autobuze şi microbuze cu 2,8%.

Microsoft pregăteşte un nou model AI pentru a concura cu Google, OpenAI, potrivit The Information

Microsoft pregăteşte la nivel intern un nou model de limbaj AI suficient de mare pentru a concura cu cele ale Google, parte a grupului Alphabet, şi OpenAI, a relatat luni The Information, citată de Reuters. Noul model, denumit intern MAI-1, este supravegheat de recent angajatul Mustafa Suleyman, co-fondatorul Google DeepMind şi fostul CEO al startupului AI Inflection, se arată în articol, citând doi angajaţi ai Microsoft care cunosc acest efort. Scopul exact al modelului nu a fost încă determinat şi va depinde de cât de bine funcţionează. Microsoft ar putea previzualiza noul model imediat după conferinţa pentru dezvoltatori Build, de la sfârşitul acestei luni. Microsoft a refuzat să comenteze atunci când a fost contactată de Reuters. MAI-1 va fi ”mult mai mare” decât modelele anterioare mai mici, open source, pe care Microsoft le-a antrenat anterior, ceea ce înseamnă că va fi mai scump. Microsoft a lansat luna trecută un model mai mic de inteligenţă artificială numit Phi-3-mini, deoarece urmăreşte să atragă o bază mai largă de clienţi cu opţiuni rentabile.

iPhone 15 Pro Max a fost cel mai bine vândut smartphone în primul trimestru

Modelele Pro de iPhone au continuat să crească în popularitate şi să domine topul celor mai vândute smartphone-uri în primul trimestru al acestui an. Conform Counterpoint Research, Apple şi Samsung împart primele zece poziţii ale topului celor mai populare modele smartphone, cu iPhone luând primele locuri. iPhone 15 Pro Max a fost cel mai vândut smartphone, urmat de alte trei smartphone-uri Apple: iPhone 15, iPhone 15 Pro şi iPhone 14. Smartphone-urile Samsung apar în top de la locul cinci, începând cu Galaxy S24 Ultra şi Galaxy A15 5G. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, se observă un progres pentru versiunile Pro de iPhone. Dacă în T1 2023 iPhone 14 Pro Max era pe al doilea loc, devansat de iPhone 14, acum iPhone 15 este pe al doilea loc, iar iPhone 15 Pro Max urcă pe primul loc. Este evidentă creşterea în popularitate a modelelor Pro de iPhone, care se vând mai scump şi aduc o marjă mai mare de profit pentru iPhone. Acestea au ajuns să reprezinte jumătate din toate vânzările de smartphone-uri făcute de Apple.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.