Opinii

”Vine americanii!”

Victor Simion
14 aug 2023 1490 vizualizări
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani

Nu cred că mai există astăzi vreun român care să nu fie la curent cu viața economică, dar, mai ales, cu viața politică din țară. Am aflat cu toții că, în unele părți ale țării, au poposit elemente ale trupelor NATO, că așa s-a convenit în acordurile internaționale. Și am mai aflat că este posibil ca să mai vină și altele care vor fi „găzduite” de diverse zone, alese cu respectarea tuturor regulamentelor și legilor în vigoare.

Așa au aflat (nimeni nu știe exact „cum” și „de unde”) și locuitorii comunei Vărsăuții de Sus cum că, în frumoasa lor așezare urmează să se așeze, foarte curând, o echipă de militari americani. Ei da! Așa o veste a pus pe jar întreaga comunitate; mai fiecare localnic știa „din surse sigure” cine sunt, ce fac, cum se comportă, ce beau, ce mănâncă, unde se închină... Ce mai? Documentați ca-n firul ierbii, cum se spune.

Vestea  a condus, firesc, și la multe situații care au cam bulversat ritmul normal de viață al localnicilor.

Să vedeți.

Primul care a reacționat, ca un adevărat reprezentant al „economiei de piață” a fost Nea Văsâi, zis și „Sâvu” (că era cam albinos la păr) fostul responsabil al „Bufetului” din comună pe care l-a achiziționat și l-a transformat în „BUTIQ” (așa scrie pe firma de la intrare) unde vinde fel de fel de lucruri utile comunității: papiote de ață, orez, baterii de lanternă, șireturi pentru bocanci și altele, inclusiv băuturi de larg consum local,- oțet, țuică de corcodușe, vin la pahar și alte utilități - cu marele avantaj că putea livra și „pe datorie”, adică, după modelul la modă „pe caiet”. Cum a aflat de veste, Nea Văsâi-Sâvu și-a atașat prompt, la firma de la intrare, o alta, vizibilă, pe care a scris cu litere mari , ”VELCOME”.

Ba mai mult. Nea Sâvu s-a orientat (ca orice „capitalist”) și a cumpărat și o sticlă cu ”Uischi”, c-a aflat el cum că asta e băutura preferată a americanilor, deși, zice dânsul, are gust de...ploșniță! (Pfui!) ”Deștept Sâvu ăsta!” , îl admirau localnicii pentru spiritul său de inițiativă privată.

Stați așa, că asta n-a fost decât începutul.

Spiritul de inițiativă” a lui Nea Sâvu le-a dat și altora idei. Ba mai mult: nu se știe cine a spus – sus și tare – că americanii ăștia, pe unde vin fac fel de fel de donații „că e bogați, nu prăpădiți ca noi , c-așa au făcut ei pe oriunde au fost prin lume, că au arătat și la televizor”!...

Ei, și să te ții, dăndănaie. Atâta a fost: să se afle cum că „americanii ăștia face și daruri, donații adică.”  Cineva (iar, nu se știe cine) a venit prompt cu propunerea că „dacă se face donații, atunci să se facă legal, adică să se facă înscrieri nominale, liste, tabeluri, cu cine și cu ce donații vrea de la americani”. Păi nu?

S-au iscat controverse (ca la noi în Parlament) că „cine să facă listele”...„cine să le aprobe”...„cu câte lucruri să se înscrie fiecare” (ca să ajungă la toți, nu?), ”să fie excluși penalii” – ca mai sunt și din ăștia,  (tot ca la noi în Parlament). S-a pus (nu se știe de către cine) și o întrebare ”cheie”:băi, da ăștia unde-or să șadă?”  

După o clipă de derută s-a găsit și răspunsul: „Cum unde?” au răspuns „știutorii: „Iaca colea, pe islazul comunal, că vaci de pășunat nu mai avem de-a rămas islazul pârloagă”...

S-a trezit unul să întrebe, așa, ca prostu-n lemne:

-Băi, dar dacă unii din ăia mai marii lor, or vrea să șadă pe la noi, prin căși? Păi unde-i primim? Că ei, americanii ăștia (c-am văzut pe la filmele de la televizor) au cășile lor cu băi, cu dușuri, cu closet în casă, Iar noi...

Întrebare cheie. Cineva (nu se știe cine), a venit cu o propunere: ”Păi haide, să le cerem americanilor să ne facă băi și closete în casă, așa ca la ei, ca să se simtă ca acasă...”

-Ei nu!  se auzi un glas de femeie: E-te-te! N-ai vrea să-ți aducă tot de la ei și hârtie d-aia ..cremponată, ca să te ștergi la fund pe americănește?...

Cineva (nu se știe cine) a venit cu o propunere concretă (ca în Parlament!): Eu propun să trecem la concret și să începem să facem liste, tabele, cu cine și ce vrea de la americani, c-așa, trece vremea, uite, se-noptează, și-or veni americanii și n-om ști ce să le cerem.

Între timp, nu se știe cine și cum a dus prin comună vestea cum că, la „Velcome” în prăvălie, se fac liste pentru cerințe de la americani. Atâta a fost! Au dat oamenii năvală care cum au fost pe acasă: cu plozii în brațe, alții cu picioarele goale, alții în baston sau în cârje fiindcă unii au înțeles (nu se știe de unde) cum că americanii sunt chiar în comună și dau, deja, daruri. Uite, a venit și părintele Busuioc, să ceară și el ceva daruri pentru sfânta biserică, și moașa comunei și dada Pitulice, cu gând să ceară aparatură modernă pentru clisme, chiar și nea Tașcă, polițistul comunal (zis și ”Dulie”) să ceară o trotinetă electrică (la modă) pentru patrulare prin comună în situații de urgență.Și atunci!? Zarvă mare, ce mai!

Lucrurile s-au clarificat prin venirea domnului Suliță Mătieș, primarul ales al comunei care venise deja pregătit cu gândul să dea prioritate (adică „mai întâi”) celor ce l-au votat la alegeri (așa cum a văzut că se făcea „mai sus”) și pe urmă...celorlalți, dac-o mai rămânea ceva de dat. Dar s-a gândit că riscă să facă o gafă politică adică cum că americanii ăștia care știu totul, or să afle ș-or să spună, acolo, pe la ei p-acasă, cum că în comuna lor nu se respectă democația și-o să afle președintele lor care o să-i spună președintelui nostru cam cu e cu democrația în Vărsăuții de Sus și asta nu e bine deloc; riscă să-l excludă din partid și atunci, ce te faci Mătieș-dragă? Așa că a decis ca să stea toată lumea la rând, mai întâi femeile cu copii mici în brațe, apoi cei cu invalidități, mai pe urmă ceilalți, toți, bine-înțeles după ce aleșii locali își vor fi exprimat, democratic nu? Primele lor opțiuni.

Și s-a trecut la întocmit liste.

Nici nu apucase să se însereze bine că deja, doamna Rica, secretara primăriei (și, din întâmplare, cumnata domnului primar) completase un morman de liste cu cerințe și opțiuni pentru americani. Și încă mai era lume la coadă care își aștepta rândul...Până la finalizarea înscrierilor, s-au putut trage unele concluzii referitoare la preferințele stringente ale localnicilor. Iată câterva dintre ele: un scaun cu rotile (pentru nea Chiriță, ce căzuse, de beat, de pe acoperișul Primăriei - accident de muncă!), două văcuțe productive (pentru laptele necesar unor lăuze locale), o mașină de cusut electrică, un armăsar (necesar pentru ”șeptelul” local), un sul de gard din sârmă împletită (pentru delimitarea sectorului avicol), doi struți (că ăștia fac un ou cât douăsprezece de găină; deci sunt rentabili economic !) , două perechi de curcani albi, pentru prăsilă (ați văzut ce curcani au americanii de ”Ziua Recunoștinței”!), un cazan de făcut țuică (nu se știe pentru ce?), un aragaz cu 2 butelii de schimb (că s-au scumpit gazele), un costum de cow-boy (cu cal și cu pușcă, pentru un puști de la grădinița comunei), un tanc (pentru arăturile de primăvară și de toamnă), filme cu Stan și Bran (pentru cinemateca locală), o rachetă ”Saturn”, chiar și una mică (pentru izgonit norii de furtună), un iaht cât de mic (fiindcă se intuiește că economia lor va intra la apă), doi elefanți stropitori (de folosit pe post de irigații care au”dispărut” nu se știe cum).

Alții au mai cerut: un costum de mire (Moș Mituș, de 77 de ani), un ceas ”Rolex” (că le-a murit cocoșul), o motocicletă cu ataș (pentru cărat recolta), o copaie mare (pentru amenajarea piscinei din ogradă), doi pisoi dresați pentru stârpirea rozătoarelor, un papagal vorbitor (pentru a nu mai auzi știrile de la televizor), organizarea unei gale a premiior ”Oscar”, pe tribuna din pajiștea de la marginea comunei, amenajarea unui closet public comunal la care să se permită accesul pe bază de abonament lunar și încă multe ale ”utilități”.

Și tocmai când înscrierile erau în toi, iată că se răspândește o altă știre (nu se știe de la cine și de unde) cum că americanii nu vor mai poposi în comuna Vărsăuții de Sus ci...la Vărsăuții de Jos, că așezarea e mai... strategică. Aoleuu, să vedeți ce scandal a ieșit!. ”Hoții”, ”I-au momit pe americani cu vinul lor oțețit!”, ”Îi reclamăm la NATO, la UE, la Europa Liberă, ba chiar și la Casa Albă!”. ”V-am zis noi că în americanii ăștia nu trebuie să avem încredere!”-”Voi, liberalii i-ați vrut!”-” Ba voi, PSD-iștii!”, -”Ba USR-iștii!„ –”Ba Auriștii ăștia scandalagii!!”...

E ceartă mare și acum, în Vărsăuții de Sus. În semn de protest nu se vor mai prezenta la alegerile viitoare ale SUA și „vor pune hotar” adică vor impune ca în comună să se intre doar cu taxa, ca la Shengen. Uite-așa! De-a dracu!

Vai nouă! Așa-i când își bagă americanii coada: dezastru politic.

Ei și? Rămânem cu „ai noștri”, că pe ăștia îi cunoaștem bine. Păi nu?

 Prof. Victor Simion.

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.