Opinii

Totul va fi...superkalifragilistic!

Victor Simion
25 iun 2023 2353 vizualizări
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani

Am așteptat, cu sufletul la gură...”rotația”: se va face ?, nu se va face ?, cum se va face ?, cine o va face?  ș.a.m.d. Și uite că s-a făcut! Și cu asta, ce-am făcut?, vorba lui Tănase. Cum ”ce-am făcut”? Păi, în primul rând, am oficializat o nouă structură de anatomie politică: struțo-cămila PSD-PNL (sau invers).” Ei și?”, spun destul de mulți. ”Cei mulți” care nu prea mai cred în promisiunile politicienilor, care politicieni au scăzut dramatic în ierarhia credibilității românilor. Mai toți își aduc aminte acum, de vechea zicală a neamului : ”Aceeași Mărie, cu altă pălărie!” (în Moldova, pe la Focșani,  am auzit o altă zicere: ”aceeași gâscă în altă traistă!”). Deci, e vorba doar de ”ambalaj”: ”pălăria” sau ...”traista”.

 

 

Ați ascultat cu atenție ”noul” program elaborat de ”noua anatomie-politică?” i-am întrebat, așa, din simplă curiozitate, pe câțiva cunoscuți (vecini sau alții).  Ași! ”Ce, n-am ce face?”- a fost răspunsul,  uneori chiar cu o notă de reproș ”pentru deranj”. Păi, chiar!

Crede cineva cum că ”noua guvernare” va reduce prețurile la alimente? La ouă, lapte, carne, ulei, pâine  și celelalte? Adică să-și reducă supermarketurile străine mormanul de beneficii pe care și-l trage din țară!? Să fim serioși! Sau, findcă tot e vorba de ele, să fie obligate, adică, să funcționeze la fix 5 kilometri în afara localităților (pentru a permite să mai răsufle și piața autohtonă) ? Iarăși ”ei ași!”.

Ce să mai vorbim de celebra (de acum) poveste cu ”pensiile nerușinate”; asta este exact ca în povestea aceeea cu cocoșul roșu. Păi cum să îndrăznești să te atingi de pensiile ”aleșilor”? E ca și cum ți-ai tăia craca de sub picioare. Păi ”aleșii” dacă se supără, odată dau cu tine de pământ de nu știi pe unde să te ascunzi de spaimă. I-auzi la ei!

Totuși va fi și puțin bine: se vor mai adauga câțiva leuți la pensiile ...la pensiile...Măcar cât cu inflația. Cică și asta (inflația, adică) își va subția silueta: de la două cifre (cam grăsuță, cât este acum) va slăbi la una singură. Dă Doamne! Păi cucoană, a venit vara; mai treci și matale pe legume, pe fructe, pe zeamă de castraveți murați, să vezi ce bine e!

Speranța mare este ca distinsa doamnă care s-a mutat la ”Externe” să reușească să le facă ochi dulci olandezilor și austriecilor și să-i facă să ridice pârdalnica aia de barieră Shengen.

Și iarăși, dă Doamne!

ică și ”Sănătatea” va primi oarece ”oxigen”. S-a constatat, în sfârșit, că e cam prăpădită. N-are aia, n-are ailalta, medicamentele-s cam puține, aparatura, tot aia de acum un secol...Apropos! Ce se mai aude cu medicamentul românesc POLIDIN? (Care, cică, putea să pună la pământ chiar și nenorocia aia de Pandemie!) Că se tot promite ca se va relua realizarea lui.

Ei ași!  Cum să se reia, neică? Păi ce, să facă conurență scumpelor medicamente din import? Să dea ăștia faliment?  I-auzi la ei! Nu te atinge de medicamente că...”te intoxici!”

Trebuie, neapărat, să mă țin de cuvânt și să fac publică sugestia vechiului meu prieten Tinel care  propune, nici mai mult, nici mai puțin, ca, odată cu noua sesiune parlamentară să se monteze la tribuna vorbitorilor și...un detector de minciuni, ca la poliție. Să știm și noi cine spune adevărul și cine nu.

I-auzi! Păi cine crezi tu, măi prietene,  că va mai lua cuvântul la tribuna Parlamentului? Toate discursurile se vor muta pe holuri, pe coridoare, în WC-uri sau pe altundeva. Dar, mă rog. Eu îi fac publică propunerea. Dacă cumva se aprobă, ce ziceți?

MIȘTO !

Pe un post TV se difuzează un serial despre o casă de amanet din California –SUA. Urmăresc din când în când unele episoade, mai mult pentru interesantul mod de negociere a prețurilor și valorilor: este o adevărată artă pe care ar trebui să o învețe și mulți dintre privații de la noi. Mă deranjează însă faptul că, la unele episoade traduse de o duduie, constat cât de limitată este știința de a face o traducere corectă . Duduia respectivă are un singur calificativ pentru a aprecia faptele sau obiectele ce se implică în acțiune și anume: „MIȘTO!” Un obiect este ”mișto”, o gogoașă este tot ”mișto!”, vremea este și ea ”mișto!”, cutare arată ”mișto!”, prețul oferit este ”mișto!”, tot ce se întâmplă pe acolo este ”mișto!” așa încât, pe durata unui episod poți auzi  o avalanșă de aprecieri cu acest calificativ ”evaluat” – ”mișto!”

 Expresia, preluată dintr-un mediu de periferie urbană sau... tribală ne arată cât de sărac este bagajul de cunoștințe în limba română, a duduiii ”traducătoare” a unora dintre episoadele serialului respectiv. Ce notă o fi avut la limba română respectivă duduie? Dar postul TV care o acceptă, ce părere are? Zice și el că e MIȘTO, nu-i așa?

DIN NOU DESPRE... „DOISPREZECE!”

E vremea examenelor de final de an și, mai ales, a Bacalaureatelor.

 Stau și mă întreb oare câți ”analfabeți funcționali” vor ieși, și în anul acesta, de  pe porțile școlilor. Sigur că se va înmulți numărul acelora care nu știu să facă un acord corect gramatical între un numeral și un substantiv; mă refer aici la ”blestemata cifră ”doiaprezece” care este stâlcită în limbajul ” analfabeților cu diplomă” . Aud și eu, auziți și dumneavoatră, distimși cititori, de mai multe ori pe zi, următoarele exprimări:”peste doisprezece minute”... ”reveniți la control (medical) peste doisprezece zile”... ”copilul a împlinit doisprezece luni”...”la petrecere au venit doisprezece colegi”... ”la hotel am avut camera doisprezece”... ”asta nu m-a costat decât doisprezece lei”... ”e un bloc mare- are doisprezece etaje...”  ”vreau doisprezece ouă”... ”în cutie sunt doisprezece pastile”...”procesul s-a tot amânat peste doisprezece luni”... ”ne vedem fix la ora doisprezece”...”i-am cumpărat o duzină de doisprezece perechi de șosete!”... ș.a.m.d...,ș.a.m.d...

Am făcut aproape un fix, în a-mi  nota într-un caiet, de câte ori aud (și de la cine) asemenea ”perle gramaticale” și nu mă mai mir că ele provin de la cele mai diverse categorii (ocupații) profesionale: nu există nici-o diferență între licențiați, oameni de rând, parlamentari, medici, chiar profesori(!), elevi, studenți,  comentatori și invitați de la TV, actori, etc., etc., etc. Îmi vine în minte, de fiecare dată, gluma națională cu ”România educată”: cine, pe cine să educe?!

”Patria mea e limba română”! mărturisea un mare poet român. Vai de săraca țară, pe limba cui a ajuns!

În rest, să auzim numai de bine! Cum am spus: una peste alta, din declarațiile ”noii anatomii politice” pe la noi, totul va fi „superkalifragilistic”.

 Are cineva o altă părere?

P.S: Ați observat că în noul guvern nu mai există un Minister al sporturilor? Păi, ce treabă avem noi cu această ocupație? Bine că există un Muzeu al sporturilor ca să ne mai amintim și noi cum că, odată, pe meleagurile noastre, se mai făcea ceva ce se numește ”sport”.

 Gata!

Prof. Victor Simion

 

 

 

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.