Scheleții luminoși din dulapul primarului Misăilă
Săptămâna trecută, noi, ziariștii, am prezentat un document al Consiliului Concurenței potrivit căruia externalizarea servciului de iluminat public a avut ca efect creșterea costurilor de peste cinci ori. Mai mult, documentul stabilește cu o claritate de cristal că banii nu s-au dus în modernizarea și extinderea sistemului ci în beculețele de sărbători.
Imediat, așa cum ne-a obișnuit încă de la preluarea mandatului, primarul Cristi Misăilă, cel care s-a bătut chiar dincolo de limita legii pentru externalizare, a arătat cu degetul vinovații: presa care a publicat datele. Totodată, pe lângă obișnuitele bla-bla-uri cu care ne împuiază capetele de fiecare dată, Misăilă a încercat să-și atragă simpatia spunând că, totuși, în această iarnă Focșaniul a avut cel mai frumos iluminat festiv.
Personal aș fi vrut să avem o instalație de sărbători mai puțin bogată, la fel ca în anii trecuți, dar care să nu mai lumineze feeric groapa din trotuar pe lângă care trec de douăzeci de ani. Și asta pentru că, din economiile făcute cu iluminatul festiv, cineva de la Primărie, nu zic Misăilă, s-ar fi îngrijit s-o astupe.
Mi-aș fi dorit ca în locul miliardelor de beculețe din centru, primarul Misăilă să fi montat un bec în colțul acela întunecos, pe care-l ocolesc toți copiii, femeile și bărânii, când se lasă seara, de frică să nu fie atacați de vreunul din tâlharii eliberați de PSD din pușcărie.
Nu știu pe voi, dar pe mine nu mă încălzește cu nimic faptul că Primăria va moderniza, după 30 de ani, iluminatul pe străzile principale, fie și din fonduri europene, continua să toace banii pe instalații de Crăciun, în vreme ce străzile secundare, din cartiere, rămân în beznă.
Am spus-o de mai multe ori, Focșaniul are nevoie de un primar gospodar, un bun manager iar nu de unul care își ascunde nepriceperea printr-un comportament agresiv, încercând să ne ia ochii cu spoieili pe cât de ieftine la calitate, pe atât de costisitoare și usturătoare la buzunar.