O poveste adevărată cu polițiști
Este o întâmplare reală pe care aproape o uitasem și pe care nu intenționam s-o dezvălui public. Mi-a revenit în memorie și m-am răzgândit după întâmplările din ultima vreme, în legătură cu cazul plăcuțelor M*ie PSD, în care a fost implicată Poliția Română: reacția șefilor, declarația purtătorului de cuvînt al instituției, potrivit căreia, dacă tot suntem nemulțumiți n-ar trebui să ne mai adresăm celor plătiți să aplice legea ci rudelor, popilor sau prietenilor, postarea polițistei din Vaslui enervată de „pulifricii“ care spun că-i plătesc salariul.
S-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, pe vremea când Săndel Doagă era șef sau adjunct la Poliția Vrancea – n-am fost niciodată la curent cu evoluția carierei polițiștilor.
Într-o după amiază, după ce a plecat de la serviciu, soția mea a intrat în holul Primăriei Focșani, să scoată niște bani de la bancomatul BCR. Pe vremea aceea, bancomatele eliberau mai întâi banii și apoi cardul. Grăbită fiind, cu gândul în altă parte, a ridicat banii și a uitat cardul în aparat. Era după program, astfel că instituția era pustie. Ulterior, revăzând în memorie filmul evenimentului, i s-a părut că doar polițistul local care asigura paza își făcea de lucru cam prea aproape de ea. Dar n-a putut spune acest lucru cu certitudine.
A descoperit lipsa cardului o zi mai târziu, în week-end și a sunat la bancă, în call center să-l blocheze. Cu acest prilej i s-a spus că imediat după tranzacția pe care a făcut-o ea, din același bancomat au mai fost scoși 500 de lei, iar mai apoi au fost plătite cumpărături de câteva mii de lei.
După ce a revenit la serviciu a povestit tărășenia în birou iar unul dintre colegii ei, fiu de fost polițist, a îndemnat-o să facă sesizare la poliție. Ba chiar a insistat și ca s-o convingă, soția mea neavând încredere că s-ar putea rezolva ceva, a sunat și a programat-o în audiență chiar la Săndel Doagă – unul dintre șefii poliției județene.
Acesta a primit-o, a ascultat-o și a chemat un alt polițist care să-i prea sesizarea și, credeam noi, să rezolve cazul.
Au trecut cam trei luni fără ca soția mea să mai primească vreun semn de la organe. Banca îi dăduse un alt card, ea era mult mai atentă când mergea să scoată bani de la bancomat și începusem să ne resemnăm cu gândul că hoțul nu va fi prins niciodată.
Până într-o zi , ând soția mea a primit un telefon de la un ofițer de poliție care a invitat-o la sediu. Surprinsă, a întrebat dacă au identificat cumva făptașul.
„Nu, a replicat polițistul de la celălalt capăt al firului, dar trebuie să veniți să dați o declarație. Dosarul a fost repartizat inițial la Galați, la Biroul de criminalitate organizată după care cei de acolo l-au trimis înapoi la Focșani pentru că suma era prea mică pentru ei. Și oricum nu știm dacă-l vom prinde“.
Auzindu-l, soția mea a dat să evite întâlnirea. I se părea o pierdere de timp să dea o declarație după trei luni, mai ales că unele detalii i se estompaseră în memorie iar, conform polițistului, șansele ca autorul furtului să fie prins erau foarte mici. La insistențele omului legii: „Așa este procedura, noi trebuie să ne facem treaba până la capăt și poate cine știe…“, s-a dus totuși.
Au trecut alte câteva luni, mult mai multe de trei, șapte sau opt, nu-mi amintesc.
Într-o zi, am găsit în cutia poștală o hârtie de la Parchetul în care soției mele i se aducea la cunoștință că sesizarea ei a fost clasată deoarece hoțul care a scos banii de pe card n-a putut fi identificat.
Mai jos i se dădeau și detalii despre caz: Individul scosese din bancomat, imediat după ea, cei 500 de lei după care a folosit cardul la cumpărături într-unul dintre supermarketurile din oraș – i se dădea numele. Din păcate, însă, se arăta în hârtie, polițiștii n-au reușit să-l identifice după înregistrăile camerelor de supraveghere deoarece înregistrările video au fost șterse până să ajungă ei.
Curios, când am mers la cumpărături la marketul cu pricina, l-am căutat pe șeful de magazin și l-am întrebat după cât timp se șterg înregistrările. Nu mi-a spus, pe motiv că genul acesta de informații sunt confidențiale. Își amintea, însă, că poliția îl vizitase cu vreo trei sau patru săptămâni în urmă, cam la șase luni după ce au fost sesizați, și-i ceruse înregistrările. Mult prea târziu. Conform reglementărilor interne, acestea fuseseră deja șterse.
Nu sunt dintre cei care cred că Poliția Română este o instituție coruptă și servilă față de mai marii zilei, formată doar din aroganți și incompetenți. Sunt sigur că foarte mulți polițiști sunt oameni verticali care își fac treaba cu profesionalism.
Pe de altă parte, nu pot să nu mă întreb de ce polițiștii nu răspund cu aceeași operativitate, ca în cazul plăcuțelor M*ie PSD la toate sesizările pe care le primesc. De ce o insultă la adresa partidului aflat la putere astăzi merită mult mai mult efort decât furtul de pe cardul unui cetățean oarecare?
P.S.: Dosarul penal deschis cetățeanului care a circulat cu numerele M*ie PSD a fost clasat pe motiv că … fapta nu există. Asta după ce vreme de două săptămâni Poliția Română a căutat să ne convingă prin toate mijloacele, inclusiv în cadrul unei conferințe de presă ținută de trei dintre șefii instituției, că omul a încălcat legea.
Anunțuri ZdV Premium
În categoria Opinii
De același autor
