„Noi unde mergem, dom'le?”
Am revăzut – pentru a câta oară? - excelenta ecranizare după romanul lui Marin Preda, „Moromeții”, cu Victor Rebengiuc (magistral!) în rolul lui Ilie Moromete. De fiecare dată descopăr subtilele valențe ale filmului „puse în pagină” cu evident talent de regizorul Stere Gulea. Ultima scenă a filmului este aceea în care Ilie Moromete se îndreaptă cu căruța către oraș să-l ducă la școală pe fiul cel mic, ”Culae”. Drumul străbate o lizieră de pădure în plină ceață (subtilă metaforă –pădure, ceață) că abia vezi înaintea ta. Ilie oprește căruța, se uită în dreapta și în stânga și se întreabă ca un țăran filosof: „Culae, unde mergem noi, dom-le?!” O întrebare simplă, dar plină de tâlcuri adânci, valabilă chiar și astăzi. Chiar: UNDE MERGEM NOI, DOM'LE?
De o bună bucată de vreme „luna lui cuptor” își cam face de cap nu numai la noi, ci și pe aproape o jumătate de continent. Incendii, secete, distrugeri de vieți omenești. Un înalt funcționar din diplomația lumii a afirmat, ca un avertisment: „Nu mai suntem în perioada încăzirii globale ci în aceea a... aprinderii globale”. Ședințe, consilii, dezbateri internaționale, demonstrații științifice („Da dom-le, asta e realitatea!”), dar când este vorba de măsuri concrete și severe, aceiași „mai mari ai lumii” o dau la întors: că se distruge economia mondială... că vor avea loc falimente... că... etc., etc., etc. Și atunci, să nu te întrebi, ca istețul nostru Moromete: „păi, unde mergem, domnilor?”
Probabil că ați auzit (ați văzut) și dumneavoastră rezultatele unor statistici europene; e cam trist pentru România: România figurează printre țările cu cea mai mare corupție de pe continent. Dar poate exista și „o explicație”: aceeași Românie figurează pe ultimele locuri (penultimul, dacă nu mă înșel) în ceea ce privește salariile și veniturile populației. Și să nu te întrebi, ca Ilie Moromete: „noi unde mergem, dom'le?”
Tot din rapoartele oficiale aflăm, cu nespusă mirare, că România nu a reușit să absoarbă decât 6% din fondurile europene ce ne-au fost alocate?! Stai și te întrebi: cum adică, dom-le, europenii ne blagoslovesc cu teancuri de bani pentru nevoile țării și noi nu le luăm banii?! Măi să fie! Eu, ca orice nepriceput, întreb, ba pe unul, ba pe altul, mult mai hârșiți în subtilitățile economiei de piață, și ce aflu: cică românii nu se înghesuie la fondurile astea, europene, fiindcă „europenii” sunt al dracului de exigenți și „duri” și îți cer justificarea fiecărui ban cheltuit, până la leuț, cu acte și documente serioase și nu cu d-alea... știți dumneavoastră de care! Păi, și dacă „investitorului român” nu-i iese și lui de-o mașină, de-o vilișoară, de-un avionaș, de-un loc prin insulele Mariane... păi cum să se apuce el de treabă? Ce-i prost? Las-să pierdem banii! Noi? Nouă nu ne rămâne decât să ne întrebăm: în modul ăsta, ”noi unde mergem, dom'le?”
Apropo tot de fondurile europene: nu vedeți cât se zbat toate guvernele noastre din ultima vreme pentru a ocoli hotărârea Bruxellesului de a nu ne mai da bani până când nu renunțăm definitiv la aberanta lege a „pensiilor speciale”? (cică s-a crucit toată Europa când a auzit de năzdrăvănia asta românească cu „pensii speciale, suplimentare”). Se tot încearcă, șmecherește, să se împace și capra și varza, dar se pare că nu prea ne reușește. Păi cum să te pui rău cu magistrații, cu procurorii cu alți beneficiari de ”suplimentare”? Haida de! S-a încercat timid un fel de modificare, dar Curtea Constituțională a zis Nu! Păi ce putea să zică: da, suntem de acord să ne tăiați „suplimentarele”? E-te-te! N-ați aflat că se dau sporuri pentru cele mai năstrușnice „atacuri la sănătatea oamenilor muncii”: spor pentru reumatisme la degete (pentru cei ce lucrează la calculatoare), spor pentru rău de înălțime, spor pentru sughițul provocat de cearta șefului, spor pentru... Ei, asta-i bună: păi unde mergem, dom'le?
M-am îngrozit și eu, la fel ca și dumneavoastră, de cele ce am văzut că se întâmplă în azilele de bătrâni din România! De multe ori mi-am propus să nu mă mai mir: ei, uite că tot mă mai mir. Mă mir cât de jos ne-a coborât acest „zeu al economiei de piață” care se cheamă PROFIT! Zeu dur care te dezumanizează, aruncă afară din tine orice rest de bunăvoință, milă, întrajutorare. Să faci cele mai inumane afaceri pe seama unor bătrâni, care bătrâni au fost și ei niște oameni ca noi toți - niște profesori, niște ingineri, niște muncitori pe șantiere, niște producători de bunuri materiale de care beneficiază toți cei din ziua de astăzi! Cât de decăzuți putem ajunge atunci când lăcomia ne împinge să facem PROFIT până și din bătrânețea semenilor noștri. Rămâi stupefiat să auzi că, alături de acești „profitori de zile” se află și organe ale statului: polițiști, primari, oficiali locali și alții. PĂI, UNDE MERGEM, DOM'LE?
Dar de „sistemul sanitar” ce ziceți? (am trecut între ghilimele „sistemul” fiindcă am senzația că așa ceva nu există în România). Blestematul de PROFIT a contaminat și această structură cu destinație profund umană. Cândva, ehei, odată demult, au existat doi vindecători -Cosma și Damian – rămași în amintirea umanității cu numele de „sfinții fără de arginți” – fiindcă nu percepeau absolut nimic de la bolnavii pe care îi consultau. Azi, auzim stupefiați, cum femeile nasc pe scările spitalului, cum unii „vindecători” nu se ating de tine dacă nu le oferi „atât” (preț care nu este negociabil) pentru deranjul de a te opera sau consulta, că o angajare la o unitate sanitară nu se face așa, cu una cu două (ci, cu mai multe) deși oficialii se vaită că este o mare criză de cadre medicale. Întreb și eu, ca să mă aflu în treabă: păi unde mergem așa, dom'le?
Am discutat, nu de mult, această problemă a crizei de cadre medicale, cu un veteran medic ce nu înțelegea de ce nu se aplică în „sistemul medical” obligativitatea stagiului la țară, în sate, sau în localitățile cu mare deficit de cadre medicale. Desigur, nu pentru studenții care își plătesc din banii lor cursurile, dar pentru bursieri, deci pentru studenții care se pregătesc pe banii statului, (școlarizare, casă, masă) oare nu este normal ca Statul, cel care face investiția, să poată dispune de dânșii, pentru o anume perioadă de timp acolo unde este urgentă nevoie? De ce? În ritmul ăsta te întrebi: păi, unde mergem, dom'le?
Înțeleg (poate că greșesc) cum că în „coaliție” au început să se audă unele mârâieli: să se facă reduceri (pentru economie) și pentru a cârpi, oarecum, deficitul din buget, dar fiecare dintre partenerii din „tandem” nu vrea să te atingi de oamenii lui. Asta e ca în Caragiale: să se modifice, accept, dar să nu se schimbe nimic! Am zis! Când văd cum se hârâie șefii pe buget, nu pot să nu mă întreb și eu, ca și Ilie Moromete: păi domnilor guvernanți, cu asemenea dispute, unde o să mergem, dom'le?
Prof. Victor Simion
