Opinii

În ce lume trăim?

Victor Simion
15 oct 2022 2808 vizualizări
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani
Profesorul istoric de artă Victor Simion este originar din Focșani

Vă mărturisesc, stimați cititori ai acestei rubrici, că mă simt foarte derutat. Și constat că nu numai eu am acest sentiment de derută. Cum se întâlnesc doi cunoscuți (sau, chiar necunoscuți), aproape instantaneu se naște întrebarea: „Ce se întâmplă cu noi, dom-le?”. Mă întreabă prietenii mei, focșăneni, cititori ai acestui ziar: „Măi prietene, de ce te-ai dat la fund și n-ai mai scris nimic?” Ce să le răspund? Că sunt și eu, la fel ca și dânșii (și ca mulți alți români), foarte derutat și că nu mai înțeleg aproape nimic din tot ceea ce văd că se întâmplă, de câtăva vreme, în țara asta? Ce se întâmplă? Păi, hai să recapitulăm.

Până acum vreo 3-4 ani am mai dus-o cum am dus-o, dar de atunci... Au venit „valurile”: valul întâi, valul al doilea, valul al treilea... al nu-știu-câtelea. Măști, spaime, decese. Epidemie, pandemie, Covid al nu-știu-câtelea... Nu mai avem voie să ne vedem soț cu soție, părinte cu copii, să ne ducem la biserică, la școală la... Rugăciuni la Doamne-Doamne, să ne apere, să-i fie milă de noi, să ne scape „de cel rău”. Și iată că apare o luminiță la capătul tunelului: vaccinul. Dați năvală fraților, ca să scăpați de „blestem”. Și dăm năvală: doza unu, doza doi, doza trei... Unii, scapă. Dar alții... Pentru unii rău, pentru alții... Afaceri cu vaccinuri, cu măști, cu corturi, cu izolete, cu sicrie, cu cimitire, cu...

Ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, hopa că ne vine o altă „bucurie”: a fost secetă, nu prea s-au făcut bucate, șmecherașii din piețe au găsit un bun prilej să scumpească păpica: azi un leu, mâine alt leu, și așa, încet-încet te uiți la buzunar să vezi dacă nu e rupt, fiindcă nu-ți mai ajung banii. Vă mai aduceți aminte când pâinea era 70 de bani? Ehei, parcă a fost în secolul trecut. Azi nici măcar un covrig nu mai iei fără doi lei! E economie de piață! Ni se zice. Așa o fi!

Ai uitat de benzină”, îmi șoptește un drăcușor la ureche. Da dom-le, am uitat, uita-m-ar relele! Ehei, ce șansă pentru „șmecherași”: bagă dom-le motivul scumpirii - la ceapă, la ridichi, la castraveți, la amante, la tot ce mișcă-n țara asta. Păi cum nu? Așa un chilipir nu se scapă. Avea Constantin Tănase, celebrul nostru cupletist, o vorbă:

Îți ia-n hale orice țoapă, șapte lei firul de ceapă și obrazul nu le crapă,

Păi, până când?.....

 Lemnele, bată-le vina, ți le vinde cu duzina parcă-ar fi Carpații-n China!

 Până când?”

Fiindcă l-am amintit pe Tănase, cel care se făcea ecoul necazurilor cetățeanului de rând din anii '30-'40, nu pot să nu constat că aproape toate cupletele sale se potrivesc ”mănușă” zilelor noastre. Doamne, maestre, cum de le-ai anticipat? I-auziți:

Până când cu viața amară?/ Până când?

Simt muștaru' c-o să-mi sară./ Până când?

................

Toți se-njură prin jurnale /Jafuri șperțuri, mușamale

Păi, până când?

Lupu, cică hoț e Tache, Tache, cică-i Mihalache, Mihalache cică-i Pache

Dacă nu-i puneți capacul/ Ne ducem de-a berbeleacul / Și-o să dați cu toți de dracul.”

Și, n-are dreptate în ce zice? Ce, astăzi nu-i la fel? Cică la Parlament se iau lecții de folosire a degetului arătător: cum se îndreaptă degetul arătător către alții! Și, apropos de Parlament: iaca ce zice bădia Costică despre Parlament:

În Parlament e tămbălău, /Discursuri pân-să-ți vină rău

El face într-o zi opt legi, /Nimic din ele nu-nțelegi.

Dar ei se-jură...mă-nțelegi...Pă ce?

Și dau din mâini, fac tevatură / Parcă-s la circ, la vreo dresură

Și pentru treaba asta toată,/ Pretind diurna majorată! Pă ce?”

Așa-i că-i tare? Unde am mai auzit noi că parlamentarii se iau la păruială, ba își mai și cer (pentru spectacol, nu-i așa?) diurnele majorate? La noi? Doamne ferește!

Hooopa! Păi stați că nu am terminat cu „bucuriile”. Ați auzit de cuvântul „Energie?” Dacă n-ați  auzit prea des până acum, ei bine, de acum o să auziți de o să vă clănțăne dinții de „bucurie”. Ce pandemie? Ce mâncărică? Ce lăptișor? Gata! A căzut peste români și pacostea cu „ENERGIA”. Asta da, afacere!

Urmăresc și eu, la fel ca și dumneavoastră, stimați conaționali, știrile care curg torențial despre ce este și cum va fi cu... „Energia”. Se încearcă fel de fel de „explicații” din care nimeni nu înțelege nimic (culmea e că nici guvernanții noștri nu înțeleg) de ce vin facturile, cascadă, cu prețuri care te obligă să-ți vinzi casa, averea, nevasta, sau ce mai ai, pentru a-ți plăti kilowatul. „Deștepții” au pretins să se ia drept etalon consumul din anul trecut. De ce? De ce nu pe cel din vremea lui Pazvante Chiorul? Și iar vine, „vărul Costică” să se întrebe:

Pă ce, eu, mandea, par exemplu, /plătesc global, plătesc și semplu. Pă ce?

Plătesc la fisc, la primărie,/ pe apa care-o fi să vie. Pă ce ?

Plătim pe vânt, plătim pe aer,/ plătim așa, ca niște fraieri. Pă ce?”

...............................

”De unde dracu gologani, /că am rămas cu toți golani

Numai nevoi și angarale, /cu ce le-astupi, mă rog, matale?Cu ce?”

Ce am înțeles noi, ăștia proștii, este că această energie ESTE PRODUSĂ DE STAT la un preț rezonabil (cum ar spune cineva de la Președinție). Ea crește precum drojdia în aluat din clipa în care intervin „intermediarii”, un fel de ploșnițărie care se interesează harpagonic doar de „PROFIT”: cât mai mare cu orice preț. Chiar cu sărăcirea extremă a conaționalilor. Ei și? Cui îi pasă? Aproape toată economia noastră este parazitată de acești intermediari care au achiziționat, au cumpărat, au speculat tot ce s-a putut. Vă amintiți de un fost prim-ministru post-revoluționar care a declarat sentențios că „toată economia României este un morman de fier vechi?” Scăpați de ea! cam așa suna verdictul Și am scăpat. Am vândut cam tot ce se putea vinde. Vorba aceluiași bun român, Constantin Tănase – de parcă l-ar fi auzit pe prim-ministrul în cauză. Cică:

Drumurile le-am vândut?/ Le-am vândut! R.M.S.ul l-am vândut?/ L-am vândut,

Telefonul l-am vândut? /L-am vândut! /Și pe dracu l-am vândut,

Am vândut și-am revândut, /Tot ce-aveam și ce-am avut

Foarte bine! S-a făcut! /Și cu asta ce-am făcut?”

Ei da, bună întrebare. ȘI CU ASTA CE-AM FĂCUT? Poate cineva să răspundă (PENAL???)

Să fim optimiști! Pentru a „gusta” Binele trebuie mai întâi să cunoști.. .Răul. Ca-n sfânta Biblie. Să „mulțumim” Răului că există fiindcă asta este o garanție că va veni, imediat, și Binele. Tot vorba lui Tănase:

Ce-o să fie, ce-o să fie?

O să fie bogăție /cum n-a fost și nu mai este.

O să fie un bairam,/ ca-n sânul lui Avraam.....

Din fântâni va curge, vere, /numai lapte și cu miere

Pe ogoarele bălane, /o să crească macaroane

Și pe oricare maidan, /o să calci în parmezan”

Nouă, creștinilor locuitori în minunata „Grădină a Maicii Domnului” nu ne rămâne decât să sperăm că așa va fi. Dă Doamne!

Victor Simion

P.S. Celor interesați că se bucure de cupletele celebre ale lui ConstantinTănase le recomand volumele „Tănase” „Viața lui Tănase” sau pe internet.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.