Gânduri de sezon: De ce mor oamenii?
A plecat și Toamna. Și-a lăsat amintirile consemnate pe pagini arămii smulse din coroana cetelor de arbori și s-a dus în soarta ei, pentru o binemeritată odihnă. Asta mi-a adus aminte de minunatul răspuns dat de o fetiță suavă, tot așa într-o toamnă, unei reporterițe care o întrebase: ”dece cad frunzele, toamna”? Cu glas mic și timid, copilița a răspuns:”Fi-ind-că-le –chea-mă-pă-mân-tul”! Sublim răspuns!. Îmi permit să o parafrazez pe delicioasa copilă, punând și eu o întrebare: ”Dece mor oamenii?” Oare copilița minunată mi-ar da același răspuns: ”Fiindcă îi cheamă pâmântul!” ?
Ne-au năpădit... ”Suplimentele”
Nu știu dacă ați observat dar, de o bună bucată de vreme, ne-au năpădit pur și simplu...”suplimentele”. Pe mai toate posturile de radio, nu mai spun de cele de televiziune, suntem îndemnați, persuasiv, aproape din zece în zece minute, să apelăm la ”suplimente” (alimentare, desigur). Nu există boală, durere, jenă, sentiment, organ din corpul uman pentru care să nu ni se recomande, obsesiv, să apelăm la faimoasele și miraculoasele ”suplimete alimentare”. Asta da, afacere! O armată întreagă de ”influențeri” (a mai apărut iată, și un termen nou , cică ”influențeri”!) se străduiește, se agită, ne zâmbește, ni se dau exemple din propria lor experință ca să ne convingă, ce?: să consumăm (să dăm banii, adică) pe miraculoasele ”suplimente” alimentare.
Te doare burta, ți-a crescut un neg pe undeva, te mănâncă tot pe acolo, îți cade părul sau nu-ți crește părul, nu ai somn sau ai și visezi urât, ți-ai scrintit gâtul (uitându-te după cine nu trebuie!), ești o aschimodie că nu ai poftă de mâncare sau, din contra, vrei să scapi de obezitate, ți-ai pierdut memoria și vrei să o regăsești, fraților, prieteni, omenirea este salvată: au apărut miraculoasele ”suplimente alimentare”. Adică, după ce mănânci (dacă ai ce!) îți iei niște prafuri ce-și zic ”suplimente alimentare!”, și...gata, ești ca nou.
Eu, ca naivul, mă tot întreb: nene, dacă nu am ce mânca, mai pot lua ....”suplimentele”? Mă ajută la ceva? Îmi țin cumva de foame? N-ar fi mai bine ca pe aceste ”suplimente” să se scrie ”suplimente la pensie?”. Au vreo interdicție medicală?
Nu știu. Întreb.
Toamna...cucurbitaceelor.
Vânzoleală mare prin piețe: e sezonul murăturilor, la zacuștilor, al gogoșarilor al....etc., etc., etc. Da, e sezonul! Întrebarea este: cum îl onorăm?
Altă dată...Ehei, altă dată nu-ți mai ajungeau sacoșele pentru mormanul de cumpărături. Acum...Trec prin piață și văd cum își numără oamenii bănuții din portofel și socotesc: renunț la zacuscă, renunț la gogoșari, iau mai puțină varză, nu mai iau 1o kile de cartofi ci doar un kil, de gogonele, ce să mai zic? Păi cu ce să le mâncăm?
Spune unul: dom-le, m-am lămurit; asta nu e ”economie de piață” ci e ...”economie la piață!” ”Ăștia” se tot laudă că e bine. O fi, pe la ei pe acasă. Dar pe la noi..
Cică s-or mări pensiile! Cine să-i mai creadă? Da, dar or să le mărească și pensiile ”specialilor”! Săracii! Să le plângi de milă, nu alta! Cică așa e legea, altfel e...neconstituțional! Curat neconstituțional, coane Fănică!
Problema e că, ce te faci cu Europa? Că ăștia s-au crucit când au auzit de ”năzdrăvănia” românească! Și tot o țin așa, pe-a lor: ori renunțați voi la această ”inovație” românească ori renunțăm noi, la voi! Ei, hai să vedem cine câștigă! Puneți pariu?
Vorba unui țăran hâtru: ”dom-le, azi, cine are, are! Cine n-are, n-are! Rămâne tot așa!”
Pot vorbi cu Doamne-Doamne?
Cu ceva timp în urmă m-am aflat pentru câteva zile, în interes personal, la o frumoasă mănăstire de maici din Transilvania. Mă interesa pictura interioară a bisericii pentru un studiu pe care îl aveam în pregătire. La un moment dat pătrunde în interior un grup de copii însoțiți de ”doamna” , probabil educatoarea sau învățătoarea lor. O măicuță-ghid a început să le explice , cu glas blând, ceea ce se vedea pe pictura pereților. Mi-a atras atenția felul cum le explica copilașilor scenele religioase: ce erau, despre ce era vorba, cine erau ”eroii”. Și nu o făcea așa cum se face în mod obișnuit în astfel de ghidaje, dând glas unui text memorizat dinainte, ci a ales o cale cu totul originală: le spunea copilașilor, cu glas blând și molcom, o... poveste; despre fiecare scenă pictată, despre eroii ei, despre faptele prezentate, ceea ce i-a făcut pe copilași să fie foarte atenți, așa cum ar fi fost dacă li s-ar fi spus oricare altă poveste.
Mărturisesc sincer că m-a surprin în mod foarte plăcut acest mod de prezentare și, pentru o vreme, am stat să urmăresc și eu firul acestei ”povești” despre niște fapte biblice cu gând să o felicit, mai apoi, pe ”măicuța bunicuță”, cea care, iară, a găsit o metotodă cu totul originală de a prezenta unor copilași niște teme mai dificil de explicat.
La un moment dat, unul dintre copilași îi pune ”măcuței povestitoare” următoarea întrebare:
-Doamnă maică, eu pot să vorbesc prin mobil, cu Doamne-Doamne?
Auziți ce întrebare! Am fost șocat de idee!. La urma urmelor, puștiul a pus o întrebare absolut logică: din moment ce putea vorbi ”prin mobil” cu mămica, cu tăticul, cu bunica sau cu prietenii, dece nu ar putea vorbi, tot așa, prin ”mobil” și cu Doamne-Doamne? Logic, nu? Am stat atent să văd ce răspuns îi dă ”doamna-maică”, puștiului. Iar ”doamna maică” i-a dat un răspund pe măsură:
-Copile, ca să vorbești cu Doamne-Doamne nu ai nevoie de ”mobil; poți să vorbești direct cu Dânsul: te rogi frumos și el te ascultă și te ajută să-ți împlinești dorințele. Fără ”mobl”.
Vă las pe dumneavoastră, distinși cititori, să meditați asupra moralei acestei întâmplări.
Prof. Victor Simion
