Opinii

Cum l-a îmbrățișat republicanul Oprișan pe Regele Carol I de dragul lui Dăncilă

Ionel Sclavone
4 oct 2018 2761 vizualizări

Așa cum nu lipsește vinerea din post, nu putea lipsi nici Marian Oprișan din corul lăudătorilor pesediști ai Vioricăi Dăncilă, după discursul ținut în fața Parlamentului European. Doar că, dorind să fie mai altfel decât lăudacii de rând, șeful PSD Vrancea a recurs la comparație uimitoare.

A comparat-o pe Viorica din Videle, care va intra în istorie ca cel mai slab prim-ministru al României din toate timpurile, cu regele Carol I, omul care a obținut independența României și a pus-o pe calea democratizării. Comparația nu este doar lipsită de respect, ci duce în derizoriu toate meritele Familiei Regale în edificarea României Mari, moderne și europene.

A făcut-o în următoarea postare pe Facebook:

„Prieteni, Acum foarte mulți ani, M.S. Regele Carol I urma să primească în audiență, timp de 30 de minute, pe ambasadorul britanic. La ora fixată Regele intră în Sala Tronului. Ambasadorul însă întârzie. Ajunge după ceva timp și merge spre locul de întâlnire. M.S. Regele se uită la ceas...este 11.30, îl salută pe ambasador și îi spune: -Timpul alocat întrevederii cu dumneavoastră a luat sfârșit! România nu așteaptă niciodată, iar eu reprezint această țară! Acelasi Rege, M.S. Carol I, spunea despre România: «Aici nu e o mână de barbari, care să trebuiască a fi ridicaţi de o dinastie energică şi inteligentă la rangul naţiunilor civilizate, ci un vechi şi nobil popor care-şi are locul, deşi pe nedrept necunoscut, în istoria lumii». Astăzi, 3 octombrie 2018, Primul-Ministru Viorica Dăncilă a spus Europei: „Cer respect pentru poporul român!» Eu vă cer ca preț de câteva minute să ascultați/citiți mesajul unui Prim-Ministru al României care cere respect pentru poporul său! Așa să îmi ajute Dumnezeu!“, spune Oprișan în postarea sa.

Trecem peste faptul că este o propoziție goală dintr-un discurs lipsit de conținut, pe care Dăncilă l-a rostit în numele și în apărarea unei găști de infractori care vrea să scape de pușcărie, iar nu a poporului român. Facem abstracție și de diferența uriașă de inteligență și cultură care-l separă pe Regele Carol I de Viorica Dăncilă.

Chiar și așa, cei doi nu pot fi comparați.

În vreme ce Regele Carol I își propusese ca obiectiv să ADUCĂ ROMÂNIA ÎN EUROPA, alături de celelalte state moderne și democratice, prim-ministrul Viorica Dăncilă, Liviu Dragnea și PSD-ul din care face parte Marian Oprișan urmăresc contrariul, SĂ SCOATĂ ROMÂNIA DIN EUROPA, din UNIUNEA EUROPEANĂ.

Ei vor s-o ducă într-o zonă gri, controlată de Rusia lui Putin, a sărăciei și înapoierii, în care doar infractorii prospera, deoarece pot fura în voie, protejați de legi speciale, și în care hotărârile judecătorești nu sunt recunoscute, ca să cităm din același Marian Oprișan.

 

P.S.: Nu cred că această comparație este întâmplătoare. În fiecare an, Marian Oprișan cenzurează istoria României moderne omițând din discursurile sale publice - pe care le ține, cu prilejul comemorării bătăliilor de la Mărăști și Mărășești ori a aniversării Unirii de la 1859 - orice referire despre aportul adus de Carol I, Ferdinand I și Regina Maria la înfăptuirea României Mari.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.