Opinii

Cinismul deputatului Halici față cu victimele borfașilor scoși din pușcării de Parlament

Ionel Sclavone
15 ian 2019 2271 vizualizări

Într-o declarație publică, în calitate de președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților, pesedistul vrâncean Nicușor Halici a ținut să sublinieze că infractorii eliberați anticipat în baza recursului compensatoriu adoptat de PSD-ALDE-UDMR, precum criminalul de la Mediași, violatorul de la Iași ori tâlharul de la Galați ar fi recidivat chiar dacă ar fi scăpat din pușcărie după ce și-ar fi ispășit întreaga pedeapsă:

„Acum trebuie să fim să fim foarte corecţi, judecând la rece, cât se poate în astfel de circumstanţe, din păcate astfel de evenimente sunt ireversibile şi pe această cale îmi exprim complet şi regretul şi dezacordul că există în continuare posibilitatea ca astfel de fapte să fie înfăpuite de diferiţi indivizi, chiar recidivişti fiind ei, trebuie să spunem că şi dacă nu ar fi beneficiat de recursul compensatoriu un astfel de individ, dacă într-adevăr e aşa cum spuneţi dumneavoastră, ar fi ajuns să înfăptuiască fapte eventual similare şi după ce şi-ar fi ispăşit de drept pedeapsa“.

Public, deputatul pesedist vrâncean Nicușor Halici le-a transmis rudelor care-și plâng mortul în coșciug, fetei care, probabil, nu va mai fi niciodată ca înainte de viol și bătrânului ce se zbate între viață și moarte în spital că au avut ghinion. Asta este situația, trebuie să se resemneze și să-și accepte soarta. Dacă n-ar fi fost ei, mai devreme sau mai târziu, ar fi picat alții victime instinctelor criminale ale recidiviștilor cărora el, Nicușor Halici, și colegii din PSD, ALDE și UDMR le-au dat drumul pe străzi, modificând legile și relaxând condițiile de eliberare condiționată.

Pur și simplu. Nici un pic de compasiune, nici un pic de empatie.

Declarația este de un cinism îngrozitor, exprimă dispreț și lipsă de respect față de victime, de viața lor, de starea lor fizică și psihică, iar din punct de vedere politic, denotă lipsă de inteligență.

Ceea ce susține Halici, încecând să se spele pe mâini de responsabilitatea pe care o are, alături de colegii săi de la Putere, pentru suferința pricinuită de recidiviștii eliberați din pușcării este mult mai grav decât o fotografie trucată cu președintele țării în uniformă nazistă.

Drept care, în același registru, Marian Oprișan are obligația să-i ceară demisia de îndată lui Nicușor Halici, din Parlament și din PSD.

Este un demers legitim, în condițiile în care, prin legile pe care le susține în Parlament și prin declarațiile publice, șeful comisiei juridice, promovat de baronul de Vrancea, girează fapte care atentează în mod direct la viața și siguranța românilor - în particular a „vrâncenilor mei dragi“ - dintre care mulți au îndrăznit să creadă în PSD, în 2016, neștiind că acest lucru le-ar putea fi fatal la propriu.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.