Bucuriile trecatoare din politica
Trecute in revista, acestea sint aproape fara echivoc. Conducerea unuia din partidele considerate a fi de baza in guvernarea actuala, in judetul Vrancea a fost, practic, adjudecata in totalitate de gruparea
agreata, aflata in jurul senatorului Jan Vraciu. Acest lucru n-ar fi grav ori ingrijorator daca respectiva operatiune nu s-ar fi transat cu metode tare asemanatoare celor ale fostului mult criticat "partid- stat".
Din cele sesizate si scrise in aceasta perioada de redactorii "Ziarului de Vrancea", s-a putut vedea ca nu s-a facut rabat de la vreun procedeu sau artificiu care sa asigure victoria lejera a celui care si-a dorit-o cu orice pret. Chiar si riscul de a sifona binisor imaginea partidului a fost considerat acceptabil.
S-a recurs la manevre care, practic, au inlaturat competitia reala, preferindu-se o mascarada semanind pina la identitate cu aia utilizata cu putin timp in urma de cel mai aprig adversar al celor care i-au preluat acum constructiv metehnele si obiceiurile, Marian Oprisan. O fi diferit cu ceva modul in care a inteles sa "se aleaga" Jan Vraciu duminica la Ateneu de piesa de teatru interpretata de Sorin Vornic si Fevronia Stoica si cunoscuta virincenilor cit de cit informati, atunci cind acestia s-au costumat in adversari de fatada ai baronului in vara lui 2003? Mai mult! Cam in acelasi fel s-a procedat si cu restul echipei.
Preferindu-se plasarea linga seful PD, din ce s-a vazut la intrunirea de alegeri a filialei condusa de Vraciu, numai a oamenilor agreati de acesta. Ce-i posibil sa fi omis, totusi, cel care a poftit cu o asemenea ardoare sa ramina in scaunul cel mai fatos si bine capitonat al democratilor vrinceni prin procedee cel putin discutabile, este ca toate eforturile ar putea sa nu-i foloseasca atit de mult pe cit
viseaza. Este greu de crezut ca o formatiune politica a carei conducere formata in totalitate din "yes-manni" va fi si capabila de mari performante in arena. Pozitia democratilor de acum nu este, totusi, in vreun fel comparabila cu cea din anii in care Nastase isi stabilea ca obiectiv destructurarea.
Ori, un astfel de pietroi legat de gitul unor politicieni ar trebui sa se constituie intr-o ingrijorare majora. El poate deveni, nu in putine ocazii, fatal in acest domeniu. Concluzionind: bucuria unei biruinte precum cea admirata duminica in organizatia judeteana a democratilor, nu-i imposibil sa fie una de tare scurta durata. Mai ales ca ramine valabila si o alta invatatura, verificata in popor: "Cel care a incalecat, a urcat in saua calului, trebuie sa-i dea acestuia si de mincare". Daca am fi avut de a face cu o "mirtoaga", asa cum am mai spus cind partidul despre care-i vorba se afla in opozitie, asta nu ar fi contat prea mult. Pe cale de consecinta, normal ar fi sa fie intrebat cineva si de "rezultate". Pe care sa si le asume. Chiar si pentru cistigatori mult mai gloriosi vine, inevitabil, vremea raspunsurilor.
