Viscolul din Vrancea, sub tratament politic
Toate stirile din cursul zilei de ieri, referitoare la modul in care s-a circulat pe drumurile judetului au confirmat faptul ca acestea s-au prezentat ca unele lasate aproape in voia sortii, indiferent daca ele fac parte din categoria celor nationale, judetene sau din municipiul Focsani. Explicatiile nici nu-s greu de identificat. Societatile care si-au adjudecat contractele de deszapezire pe bani publici pe astfel de trasee sint de regula firme care au obtinut cu spate politic lucrarile mentionate. De genul celei a consilierului judetean social-democrat Victor Roman. Pot fi trasi la raspundere astfel de agenti economici protejati politic, daca nu-si fac treaba?! Raspunsul negativ nu-i dificil de intuit. In cel mai complicat caz, finalizat cu scandaluri cu expunere publica (drumuri blocate care au ajuns sa fie cunoscute) li se dau niste amenzi modice de catre Politie pentru proasta administrare a drumurilor. Iar acestea nu inseamna mai nimic in comparatie cu sumele incasate pe astfel de contracte. Si nu-i, de asemenea, un secret ca astfel de firme isi onoreaza obligatiile ce le revin, cuprinse in mentionatele documente, (contractele de deszapezire) cam in acelasi mod in care politicienii se preocupa sa-si indeplineasca promisiunile de prin campaniile electorale.