Ieftina si nepericuloasa arma a masluirii votului
Bunaoara, faptul ca un membru al biroului sectiei de votare din comuna Paulesti, prins cu "mita-n sac" (c-a semnat in listele electorale cum ca niste paulesteni de-ai sai, in timp ce se aflau in Italia, apareau ca au votat in respectiva sectie si localitate) la alegerile europarlamentare din 7 iunie 2009, a fost amendat administrativ cu "imensa" suma de 150 lei, arata fara umbra de indoiala cit de ieftina si lipsita de complicatii este, totusi, fraudarea alegerilor in judetul nostru. Nu trebuie sa ne mai miram, atunci, de ce se bat partidele din Vrancea sa aiba in propriile miini instrumentele realizarii acestor masluiri. Intocmirea listelor cu presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare reprezinta, categoric, una dintre cele mai importante astfel de ustensile. Si numai scoaterea din "scirba fata de politica" a presedintelui Tribunalului, Adrian Toni Neacsu, si plasarea sa alaturi de PSD si fostul prefect, Raluca Dan, in batalia cu PD-L pe tema "cine trebuie sa intocmeasca listele cu pricina" arata despre ce discutam. Apoi apare intr-o cu totul alta lumina si "haiducia" aceleiasi vajnice si aprige luptatoare-n oastea PSD-ului , Raluca Dan. Care la 4 zile dupa demitere cuplata cu demisia benevola din fotoliul de reprezentant al Guvernului in Vrancea, "la o ora tirzie din noapte" (conform marturiei publice a inlocuitorului sau in functie) isi definitiva, prin intermediul adresei de e-mail a Prefecturii, o sarcina pe care de fapt n-o mai avea. Decit, poate, de la partidul ale carui interese le-a reprezentat si promovat "fara ipocrizie", cum singura recunostea si continua sa o mai faca. Cit despre "apolitismul" si grija pentru alegeri libere si corecte in realizarea listelor cu presedinti si vicepresedinti ai sectiilor de votare?! El reprezinta, desigur, o sinistra gluma. Valabila fie ca-s intocmite, stampilate si semnate pomenitele liste de prefect PSD sau PD-L.