Opinii

Conventia antifrauda

Corneliu Condurache
9 mai 2007 638 vizualizări
Ieri a avut loc la Bucuresti o intilnire intre reprezentantii Asociatiei Pro Democratia (APD) si cei ai fostului Minister al Administratiei si Internelor, botezat mai nou Ministerul Internelor si Reformei Administrative (MIRA) pe o tema de real interes:

cea a discutiei pe marginea solicitarii adresate de APD Primului Ministru in privinta limitarii posibilitatilor de frauda a referendumuluiCu aceasta ocazie, in scopul limitarii posibilitatii de fraudare a procesului electoral prin intermediul votului multiplu, s-a convenit asupra unei solutii constind in introducerea, intr-o baza de date nationala, a datelor personale ale tuturor romanilor care vor vota la referendumul din 19 mai 2007. în acest fel, la o comparare a celor trei tipuri de liste - permanente, suplimentare si speciale "" va fi posibila identificarea persoanelor care voteaza in mai multe locuri, urmind a fi incepute actiuni penale impotriva acestora. Tot ieri, la intilnirea APD- MIRA, s-a convenit ca listele permanente, suplimentare si speciale, continind semnatura persoanelor care participa la vot sa fie arhivate, astfel incit sa poata fi folosite in instanta in cazul savirsirii faptei penale de vot multiplu. în zilele urmatoare, MIRA s-a angajat sa elaboreze normele metodologice si Ordonanta de Urgenta care vor reglementa legal aceasta actiune. Daca avem in vedere pregatirile asidue care se fac in ultima vreme in Vrancea, tocmai pentru a repeta ce s-a practicat la referendumul pentru validarea Costitutiei Romaniei din toamna anului 2003, dar si la alegerile locale si generale din vara, respectiv toamna lui 2004, cele convenite ieri la Bucuresti devin extrem de importante. Cu amendamentul sa fie respectate si sa se umble nitel si la termenele legale de pastrare a documentelor dupa consumarea scrutinului.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.