Opinii

 Cum au primit focșănenii…“ajutorul american”

Victor Simion
3 aug 2022 2674 vizualizări

 Cei care au trăit vremurile tulburi ale anilor 40-50 poate că îşi mai aduc aminte că românii încă sperau că vor veni americanii care ne vor scăpa de „prietenii de la răsărit” şi se va instaura, din nou, bunăstarea de altă dată. Aproape seară de seară, cine mai avea aparate de radio neconfiscate sau nesigilate, îşi lipea urechile de difuzorul acestora ca să prindă ştirile de la posturile străine cele mai ascultate: Vocea Americii, BBC-ul, Parisul, Europa Liberă şi ce alte posturi se mai puteau prinde, dacă însă, aveai norocul să nu te bruieze staţiile special instalate în acest scop. Ehei, speranțe...speranțe.

Nu de puţine ori, seara, vedeai familii de prieteni care le făceau vizite celor poseseori ai dotării tehnice respective pentru a-şi bucura auzul cu veştile, ştirile, informaţiile care ar fi sugerat o iminentă venire a prietenilor de peste ocean. Circulau, pe șoptite, bine-nțeles, fel de fel de „știri  sigure”: „Dom-le e gata, vin, ce mai încolo şi încoace, Vin!”:.. „Ascultaţi ce vă spun, că îi ştiu eu pe americani: ăştia dacă promit ceva, se ţin de cuvânt!”. ...”De Crăciun sunt aici. Caut făină să-i primesc cu cozonaci!”....„Nu ne lasă occidentalii dom-le, cum să ne lase!? Păi n-am fost şi noi aliaţi cu ei în război!?” 

Unii naivi căutau deja material ca să-şi confecţioneze steaguri americane şi-mi amintesc de un vecin care tot întreba (discret): măi, nu ştiţi câte stele sunt pe steagul american? Păi, cin-să știe cu exactitate? Naivităţi chiar foarte periculoase la acele timpuri.

Visuri, speranţe, nădejdi...Nu ştiau bieţii românii la acea dată cum că „aliaţii noştri” deja ne lăsaseră pe mâna Estului pentru mai bine de 30 de ani.

Dar nu ne-au lăsat chiar de tot: uite că, într-o zi se pomenesc românii, nu cu ameriani ci cu...ajutoare din America. I-auzi! Despre ce era vorba. Fiind foamete cruntă în ţară, (cine a trăit acele timpuri își aduce aminte: zahăr, ulei, făină, mălai, orez, și altele...nimic!) americanii s-au gândit, bieţii de ei, ca să ne ajute să scăpăm de foamete. Cum? Simpul: au trimis în România, prin Crucea Roşie, mii de pachete ce conţineau fel de fel de produse alimentare necesare, credeau ei, ameliorării nivelului nostru de viaţă (vai de „viața” aia!). Despre ce era vorba? Erau nişte cutii măricele, din carton, pe care scria (în engleză, bine-înţeles) „Prima jumătate din cele 4 raţii de ajutor alimentar” „Prima jumătate” însemna două pachete (două raţii) de cap de beneficiar. Ehei, două pachete, era ceva! Două pachete pe care le-a primit şi taică-meu, funcţionar public la acea dată şi mândrul posesor a doi băieţi (adică eu și frate-meu), pachete pe care ne-a făcut surpriza să ni le aducă într-o zi, la prânz şi să ni le pună pe masă foarte misterios și...triumfător. Ne-am adunat în jurul mesei, curioși, ca la pomul de Crăciun.

 -Ce-i cu astea? a întrebat, normal mirată, maică-mea, evident și în numele nostru, al asistenței minoritare.

 -Ce să fie? Păi s-au primit ajutoare americane și am primit și noi o cotă parte pentru familie. Nouă ni s-au dat două pachete. Deocamdată.

Le-am luat, le-am răsucit, (ne-am uitat la ele cum a făcut maimuța aia care a găsit o preche de ochelari și n-a știut cum să-i folosească), am încercat să citim ce scrie pe ele (am citit literă cu literă :”first-half-of- five-rations-of...”) dar pas să înţelegem ceva (limba engleză era una din limbile prohibite, la acea vreme). „De ce n-or fi scris și ăștia pe românește, dacă tot ni le-au dat nouă!?”, exclamă, supărată, maică-mea.

Hotărâm de comun acord:”Hai să le desfacem”.

Mama ia un cuțit de bucătărie și un foafece (de rezervă). Le desfacem şi, curioşi, ne băgăm cu nasul în colete. Și, ce să vezi? Pachete, pacheţele, punguliţe, cutii, ambalate şi amplasate cu maximă rigurozitate în interiorul cutiilor. Noi, şi probabil toţi cei care au primit asemenea „ajutoare”, speram să găsim acolo niscaiva mălai, făină, unt, macaroane, untdelemn, adică ceva din cele care ne lipeseau pe piaţă. Când colo?.

”Când colo”, ce?

Într-o pungă găsim un fel de praf alb pe care maică-mea (cu o bucuie naivă) a crezut că este...făină. Făină? Aşi! O încearcă mama între degete, așa cum se verifică finețea făinii dar... „Ce fel de făină e asta că dacă pui apă se face ca un fel de...clei, de...pap! Așa o fi făina în America?! Dezamăgire. Punem punguța jos.

Trecem mai departe.

În nişte pacheţele găsim nişte bucăţele ce păreau a fi nişte tăieţei coloraţi?!? Am răsucit pachețelele alea în toate părțile, dar...același răspuns: habar n-aveam ce era cu ele. și la ce foloseau. Hai să vedem mai departe...„ajutorul american”. Într-o cutiuţă albăstruie ceva ce ar fi semănat cu untul de altă dată. Unt!? Ehehei!, de când n-am mai mâncat unt! Încercăm să lingem cu degetul. Dar...dezamăgire: nu era unt, așa cum îl știam noi, de altă dată, ci ...ceva cu un gust foarte ciudat. Dezamăgiți, l-am dat deoparte. Într-o altă cutiuţă iarăşi, nişte prafuri de culoare gălbuie  care nu semănau cu nimic din ceea ce ştiam noi. Mama își dă cu presupusul: prafurile astea seamănă cu praful nostru de copt, dar la ce ne trebuie parf de copt, dacă tot n-avem pic de făină!” Încă o dezamăgire!

Şi uite-aşa, cutie după cutie, am golit cele două colete, că am făcut un morman de pungulițe și pachețele  în mijlocul mesei de parcă am fi la o tarabă în piață. La sfârşit,  ne-am uitat chiorâş unii la alţii cu aceeaşi idee în gând: băi, ăştia şi-au bătut joc de noi!  Na, „ajutor american!”Nici tu ulei, nici tu orez, nici tu făina, nici tu o macaroană, nimic din cele ce ne-ar fi trebuit atunci, în criza aia.Poftim „ajutor american!”.

Dezamăgiţi cum nu se poate, le-am strâns pe toate într-o lădiţă şi le-am pus într-un colţ, în cămară cu gând să le aruncăm la gunoi.

 A doua zi, tata vine de la serviciu cu impresii proaspete: nici ceilalţi colegi care beneficiaseră de „Ajutor” nu s-au descurcat mai bine. N-au înțeles mai nimic din tiot ceea ce era prin cutiile alea.  Ba unii, chiar furioşi, (s-a mai scăpat și câte o înjurătură ...românească”) au zis că aduc cutiile înapoi, să se spele americanii pe cap cu ele că asta a fost o bătaie de joc.

A mai trecut o zi şi cineva, care avea o cunoştinţă ce ştia ceva engleză, a venit cu dezlegarera unora din denumirile de pe ambalaje. Aşa s-a aflat cu că acel praf alb ce semăna cu făina, dar nu era făină, era de fapt...lapte praf. „Cum adică, dom-le, ”lapte praf”?! Cine a mai văzut aşa ceva? Ce,ăștia pun vacile la uscat? Doamne ferește! Pudra aceea gălbuie care nu semăna cu nimic din ceea ce ştiam noi, era tot un praf dar, cică, ...praf de ouă! Haida de! Auzi tu...praf de ouă! Păi cum să faci o omletă sau un ou fiert din...praf de ouă! Și dacă ai o cloșcă ce faci, pui praful de ouă sub cloșcă, la clocit? Doamne! Fă-ți cruce!

Am mai descoperit că acel produs ce semăna cu untul nu era unt ci...”margarină”.

Margarină?! Ceva nou pentru noi; cică „un fel de unt făcut din ierburi şi plante”. Iar la gust...pfui! Că se poate scoate „untul din oameni” asta s-a mai auzit pe la români. Dar să scoți unt din ierbiuri...Cum adică: pui troscotul la presat și-ți iese unt?! Las-o moartă dom-le! Mai nostim a fost cu acele beţisoare ce semănau cu tăiţeii: cică erau....”gumă de mestecat”. Gumă de mestecat!?! Şi la ce foloseşte? Cum adică: să stai aşa şi să clefăi ca rumegătoarele? Nu, e clar: americanii ăştia sunt ţicniţi de tot!

Din tot mormanul de „bunătăţi” trimise de  americani, am găsit totuşi  şi ceva care ne-a bucurat: câte două batoane de...şocolată în fiecare cutie. Dar ce şocolată...! Mamă, mamă! Cum pe la noi un astfel de produs nu s-ar fi găsit nici să dai cu puşca, cum se zice, ei bine, am savurat acele batoane încet, aproape pervers, mai multe zile bucăţică cu bucăţică pentru ca să păstăm cât mai mult timp gustul pe limbă. Cu restul? Se pare că, văzându-se reacţiile negative ale românilor la produsele americane, Crucea Roşir ar fi convenit să strângă acele produse refuzate de către noi şi să le valorifice în diverse centre de către persoane care ştiau cum se prepară...„prafurile” americăneşti.

La noi acasă s-au păstrat ani de zile cutiile de carton, în una din ele mama punând ....ventuzele utilizate în caz de răceală iar în alta, şi-a pus tata ghemurile sale de sfori şi sârme. Acolo a ajuns...”ajutorul american”.

Victor Simion


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.