Evenimente speciale

VIDEO + Foto | Moș Crăciun a venit pentru toți elevii de la Răstoaca

Ziarul de Vrancea
22 dec 2021 1915 vizualizări

În așteptarea sărbătorilor de iarnă și a vacanței, copiii de la Răstoaca i-au cântat Moșului colinde și au recitat poezii. Programul artistic a continuat cu un moment surpriză prin prezența celor Patru Crai de la Răsărit, printre care se numără și cunoscutul Cezar Ouatu. Primarul comunei a împărțit tuturor copiilor cadourile pe care primăria le-a pregătit pentru toți cei peste 80 de școlari și preșcolari ai comunei.

Bucurie și voie bună pentru cei peste 80 de elevi ai Școlii Gimnaziale și ai Grădiniței din Răstoaca care s-au strâns marți, alături de profesori, părinți și de reprezentanți ai primăriei și ai Consiliului Local. Pentru că mai sunt doar câteva zile până la Crăciun, moșul nu avea cum să-i ocolească pe copiii care s-au și pregătit de altfel cu un program artistic specific perioadei de final de an.

Activitatea de azi este simbolică pentru finalul anului 2021. Ca întotdeauna, noi, primăria, am reușit să ne mobilizăm și cu ajutorul unor sponsorizări și a unor fonduri alocare de la bugetul local am reușit să organizăm pentru copii și cu ajutorul cadrelor didactice cărora țin să le mulțumesc pentru implicare, o serbare. Vreau să le mulțumesc și celor patru sponsori care a constribuit la această serbare. Copiii au pregătit un program artistic și abia așteptăm să-i vedem. La final, toți copiii vor primi câte un cadou din partea Moșului, dulciuri, desigur și, în funcție de vârstă, câte un joc. Pentru că suntem o comună mică și numărul elevilor este redus, vorbim despre circa 85 de școlari și preșcolari”, a spus David Chiriță, primarul comunei Răstoaca, chiar înainte de serbare.

”Bine ați venit”, a fost urarea cu care și directorul școlii din localitate i-a întâmpinat pe cei prezenți la serbarea copiilor.

Ne pregătim cu toții pentru această sărbătoare, pentru Nașterea Domnului Iisus Hristos. Cu această ocazie, noi, profesorii și elevii Școlii Răstoaca, am pregătit un moment festiv, un moment artistic pe care vă invităm să îl urmăriți”, a continuat Nicolae Dănilă, directorul unității de învățământ din localitate.

Strădania copiilor a fost răsplătită din plin

Cu emoții și cu mici stângăcii, de la mic la mare, copiii s-au străduit să fie cât mai convingători și să primească astfel cât mai multe cadouri din cele frumos așezate sub bradul din sala unde a avut loc spectacolul. Și-au plecat la vânătoare... și au colindat frumos fiecare dintre cei copiii care au fost antrenați în programul artistic după care, tot ca urmare a demersurilor făcute de autoritățile locale, atât copiii cât și părinții s-au bucurat de o gustare caldă.

Chiar înainte ca răbdarea celor mai mici să se termine, Cezar Ouatu însoțit de cei trei colegi, alias Cei 4 Crai de la Răsărit au venit și i-au colindat pe toți cei prezenți. Și cei mici dar și părinții au dorit să facă apoi selfie-uri și poze alături de craii care au impresionat prin repertoriul lor și prin prezență. Momentul festiv s-a terminat cu momentul mult așteptat al împărțirii cadourilor pregătite cu grijă pentru toți cei aproximativ 85 de școlari din Răstoaca.

Mai toți copiii migrau până acum o perioadă către Focșani. Am reușit să stopăm acest fenomen și ne bucurăm că azi (n.r.- ieri) aici sunt prezenți cei mai mulți dintre ei și ne-am bucurat împreună de aceste momente”, a mai spus primarul David Chiriță.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.