Evenimente speciale

VIDEO | Prima ediție a concursului „Micul pescar” a avut loc pe 1 iunie la Pufești

Ziarul de Vrancea
2 iun 2020 2632 vizualizări

Școala Gimnazială din Pufești împreună cu Balta Paradisul Pescarilor, reprezentată de administratorul Bogdan Vrabie, au făcut o surpriză deosebită micuților din Pufești, o ineevitație la prima ediție a Concursului ,,Micul Pscar”, ediția I. La acest inedit concurs au participat 30 de copii nu doar din Pufești și din Adjud, Focșani. Încă de la primele ore ale dimineții copii au venit însoțiți de părinții lor și s-au respectat regulile de distanțare socială, standurile de pescuit fiind distanțate, dar și alte prevederi. La final, premiile oferite au constat în cupe, diplome, reviste ale școlii, unelte de pescuit (undițe, suporturi, cârlige, momeală, lanterne frontale), fiecare după cantitatea de pești ce au prins-o. Tot aici, micuții au făcut plimbări cu poneii și caii.
O altă surpriză, de această dată pentru toții copiii din Pufești a fost un mesaj video și melodia cunoscutei cântărețe AMNA.
,,Prin această activitate, am dorit să marcăm cei 155 de ani de învățământ la noi în comună, dar a fost și revedere emoționantă cu elevii noștri. Ne-a fost dor de ei, dar și lor de noi deoarece toate cadrele didactice au primit mesaje de la copii în care își exprimau dorința de a reveni la școală și la activitățile extrașcolare ce le aveam planificate.” - prof.dr. Nicolae Damian.

 

VIDEO + foto:Şcoala Gimnazială Pufeşti Vrancea

Despre concursul de pescuit desfășurat în ziua de 1 Iunie 2020, la Pufești, Vrancea s-a difuzat și un reportaj în emisiunea RECREAȚIA MARE de la Radio Iași cu Mona Vîlceanu

Ziua de 1 iunie a constituit un prilej de mari emoții pentru copiii care au participat în această zi la prima ediție a concursului ”Micul pescar” organizat de Școala Gimnazială Pufești din județul Vrancea coordonator domnul prof. dr. Nicolae Damian, directorul acestei unități de învățământ

Prof. dr. Nicolae Damian, directorul Școlii Gimnaziale Pufești: Am avut 29 de copii veniți nu doar din localitate din Pufești și din tot județul de la Focșani, din Adjud.Considerăm că a fost un concurs plăcut, o surpriză pentru copii de 1 iunie atât ai școlii noastre precum și din județ.Și tot pentru copii am atăzi am mai avut o surpriză.Copiii au primit o dedicație specială , VIDEO.Este vorba de melodia ”Copilăria” a cântăreței Amna. 

Reporter Radio Iași:A fost o zi minunată pentru copiii din Pufești.Unde anume a avut loc concursul ?

Prof. dr. Nicolae Damian, directorul Școlii Gimnaziale Pufești:Concursul a avut loc pe o baltă din satul Pufești, pe un braț părăsit al râului Trotuș  

Reporter Radio Iași:Să stăm de vorbă  și cu premianții concursului.Cum te numești 

Eleva Alexandru Elena: :Alexandru Elena, am câștigat locul I

Reporter Radio Iași:Felicitări! Cei mai buni pescari din Pufești, Vrancea sunt fetițele.Câți pești ai pris ?

Eleva Alexandru Elena:27 de pești.crapi și carași și mari și mici

Reporter Radio Iași:Când ai învățat să pescuiești?

Eleva Alexandru Elena:Când m-a învățat tata.C-am mai fost cu tata pe la pește și m-a învățat și pe mine.A fost frumos, distractiv!

Reporter Radio Iași:Cum îți vei petrece Ziua de 1 Iunie în continuare?

Eleva Alexandru Elena:Mă mai joc cu fratele meu.Facem petrecere.

Reporter Radio Iași:Vrei să le transmiți tuturor copiilor un mesaj  acum de 1 Iunie?

Eleva Alexandru Elena:Da!La mulți ani să fie sănătoși!

Reporter Radio Iași:La mulți ani tuturor copiilor!Haideți să stăm de vorbă și cu prietena ta care  a obținut de asemnea locul I

Eleva Ana Maria:Ana Maria.Astăzi a fost ziua mea!Am împlinit 10 ani! 

Eleva Alexandru Elena:Da!La mulți ani să fie sănătoși!

Reporter Radio Iași:La mulți ani!Te-ai născut chiar de Ziua Copilului!Ce-ți dorești tu pentru această zi importantă?

Eleva Alexandru Elena:Să primesc o undiță nouă ca să prind mulți pești!

Reporter Radio Iași:Și astăzi câți pești ai prins la concurs?

Eleva Alexandru Elena:32!

Reporter Radio Iași:Cred că te-ai bucurat foarte mult pentru că iată ai obținut locul I chiar de Ziua ta

Eleva Alexandru Elena:Da!

Reporter Radio Iași:Veți mânca astăzi tort?

Eleva Alexandru Elena:Da!

Reporter Radio Iași:Să sărbătorești frumos!La mulți ani!

Eleva Alexandru Elena:Mulțumesc!

Reporter Radio Iași:Cum te numești

Elevul Munteanu Alexandru Daniel:Munteanu Alexandru Daniel!

Reporter Radio Iași:Câți ani ai Daniel?

Elevul Munteanu Alexandru Daniel:8 ani!

Reporter Radio Iași:Cum a fost astăzi la concrusul de pescuit?

Elevul Munteanu Alexandru Daniel:Foarte frumos!Am avut o mulinetă,

Reporter Radio Iași:O mulinetă?

Elevul Munteanu Alexandru Daniel:Două de fapt.Și o lansetă și un o undiță.Am prins un  pește și o broască țestoasă.

Reporter Radio Iași:Și o broască țestoasă?

Elevul Munteanu Alexandru Daniel:I-am dat drumul în apă să trăiască!Am și medalii și diplomă!

Reporter Radio Iași:Înseamnă că vei participa și la următoarea ediție a concursului.Atunci să obții locul I.Cu cine mai stăm de vorbă?

Elevul Roșu Ricardo:Roșu Ricardo!

Reporter Radio Iași:De unde ești?Din ce localitate?

Elevul Roșu Ricardo:Din Domnești

Reporter Radio Iași:Câți ani ai?

Elevul Roșu Ricardo:11 ani!A fost o experiență foarte frumoasă!

Reporter Radio Iași:Ce le dorești tutror copiilor astăzi de 1 Iunie?

Elevul Roșu Ricardo:Le doresc cea mai frumoasă  zi, multă sănătate și multe bucurii!La mulți ani!

Reporter Radio Iași:La mulți ani și ție!La mulți ani tuturor copiilor!

Foto + VIDEO :Şcoala Gimnazială Pufeşti Vrancea


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.