Evenimente speciale

VIDEO + Foto | Serbarea de Crăciun a Cuziștilor a avut loc la Teatrul Municipal din Focșani

Ziarul de Vrancea
26 dec 2021 2592 vizualizări
Apropierea Sărbătorii Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos ne face să retrăim cu nostalgie răsunetul colindelor străvechi care au legănat copilăria noastră, a părinților noștri și a poporului român.

După doi ani în care elevii nu s-au putut bucura pe deplin de activitățile extrașcolare, anul acesta, cuziștii au reușit să pună în scenă, într-un timp foarte scurt, un spectacol de Crăciun care să marcheze această sărbătoare.

VIDEO:vrancea atlastv

Prezentatorii serbării au fost Bianca Bucur, elevă în clasa a XI-a și Robert Alecu, elev în clasa a XII-a. Programul a fost extrem de diversificat:

În deschidere, Amalia Grebanus, elevă în clasa a XI-a, a interpretat la pian piesa „CAROL OF THE BELLS!”.

În continuare, elevii clasei a VI-a au interpretat sceneta „ESENȚĂ DE CRĂCIUN”, sub îndrumarea doamnei profesor NOROCEA ANA-MARIA.

Ana Maria Tudor și Alexandru Gaiță, elevi în clasa a IX-a, au interpretat la pian, la patru mâini, piesa „Vals”.

Membrii Grupului „Glasul Cuzist”, coordonați de dl. prof. Silviu Iulian Roșca, și-au propus să urmeze drumul bătătorit de strămoșii noștri, care timp de aproape două milenii au colindat din familie în familie, anunțând vestea Întrupării Fiului lui Dumnezeu, începutul mântuirii tuturor. Au fost interpretate colindele: „Bună sara”, „Galbenă gutuie” – solist Iulia Novac, elevă în clasa a X-a, „Răsunet blând de clopoței”, „O ce veste minunată” – solist Iancu Miruna, elevă în clasa a XII-a, „Legănușul lui Iisus”, „Vis de iarnă” – soliști Iancu Miruna și Angela Buboacă, eleve în clasa a XII-a, „Trei crai” și „Ia sculați voi gazde mari, florile dalbe”. Dirijor: eleva Angela Buboacă. „Prin strădania noastră am încercat să facem cunoscute aceste colinde și să le transmitem generațiilor viitoare, ca adevărate comori ale ortodoxiei, ce poartă adevărul neschimbat al vieții, credinței și lucrării noastre, într-o lume secularizată”, ne-a transmis domnul profesor Silviu Iulian Roșca.

Crăciunul constă în iubire, în puterea de a fi mai buni și de a oferi. Un moment special a fost dedicat cauzei nobile pe care Colegiul Național „Al. I. Cuza” o susține de mai bine de 15 ani. Despre Proiectul „A doua șansă pentru viață”, care are drept scop sprijinirea tinerilor cu dizabilități găzduiți de Centrul „Sfânta Maria” din Golești au vorbit doamna profesor Loredana Diac - unul dintre coordonatorii proiectului, și  domnul Sorin Atomulesei - directorul Centrului „Sf. Maria”. În holul Teatrului Municipal a fost organizată o expoziție cu vânzare pentru sprijinirea proiectului caritabil.

Revenind în direcția spiritului cuzist, în pași de dans a intrat în senă TRUPA DE MAJORETE a CNAIC, sub coordonarea doamnei profesor Obodariu Gabriela.

Pentru că serbarea s-a apropiat de final, a fost invitată în scenă doamna director, profesor Andreea Raluca Săndulescu, pentru a transmite mesajul conducerii. 

În încheiere, au concertat invitații speciali ai Consiliului Școlar al Elevilor CNAIC, Trupa Aftershock, ce s-a întors în liceul în care s-a născut după mai bine de patru ani.

Evenimentul organizat la inițiativa membrilor Consiliului Școlar al Elevilor, a fost coordonat de consilierul educativ al Colegiului Național „Al. I. Cuza”, profesor Silviu Iulian Roșca, cu sprijinul doamnei director adjunct, profesor Alina Cucu, și a doamnei director, profesor Andreea Raluca Săndulescu. 

Informațíi + fotografii transmise de profesor Silviu Iulian Roșca, consilierul educativ al Colegiului Național „Al. I. Cuza” Focșani

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.