Evenimente speciale

130 cicliști vor pedala în Vrancea alături de Principele Nicolae al României la „Mausolee pe bicicletă”

Ziarul de Vrancea
17 sep 2022 1897 vizualizări

Sâmbătă, 17 septembrie 2022 Asociația Monumente în Vrancea organizează în cadrul Zilelor Europene ale Patrimoniului, cea de-a VIII-a ediție a evenimentului ”Mausolee pe bicicletă” - un eveniment marcă înregistrată - care își propune să pună în valoare patrimoniul cultural al județului Vrancea, dar în special al localităților de pe traseul ciclist. Anul acesta au fost acceptați la eveniment un număr de 130 de cicliști din București, Bihor, Alba, Brașov, Vaslui, Galați, Bacău etc.

Suntem mândri să anunțăm că anul acesta a acceptat invitația de a se alătura evenimentului nostru Principele Nicolae al României, care alături de jurnalistul Lucian Mîndruță și Iulian Ene de la Asociația ”Adevărații VeloPrieteni” sunt prieteni vechi și ambasadori ai ”Mausolee pe bicicletă”. Toți cei trei ambasadori vor pedala pe traseu.

Ca și la ediția din 2021, evenimentul ”Mausolee pe bicicletă”, debutează anul acesta cu o zi înainte, vineri 16 septembrie 2022, cu o vizită a Principelui Nicolae al României în satul Mărăști, sat reconstruit de Armata Română după Primul Război Mondial.

Tot vineri, 16 septembrie 2022, începând cu ora 19.00, în Piața Unirii din Focșani va avea loc un concert al minunaților copii din cadrul Corului Parohiei Irești, îndrumați de către părintele Ionel Miron urmat de proiecția filmului ”Regele Mihai: Drumul către casă.”, de la ora 19.45.

Filmul este povestea dramatică a ultimului rege al României, Regele Mihai. Un rege care l-a sfidat pe Hitler într-un moment de cotitură al celui de-al Doilea Război Mondial, pentru a fi apoi detronat și exilat din patria sa de către comuniștii impuși de Stalin. Timp de cincizeci de ani a fost un rege fără țară. Prins între marii protagoniști ai Războiului Rece, a fost abordat de către CIA care a încercat să îl atragă în operațiile secrete anti-comuniste din România și a fost spionat constant de agenții temutei Securități. Frustrat și singur, Regele Mihai a urmărit din exil cum Nicolae Ceaușescu distrugea țara pe care o iubea și a sperat că va veni o zi în care se va putea întoarce acasă la poporul său. Pornind de la un interviu inedit cu Regele Mihai, și folosind un interviu exclusiv cu Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a, analize ale istoricilor, precum și mărturii ale membrilor familiei regale și ale consilierilor apropiați, ”Regele Mihai: Drumul către casă” ne dezvăluie o poveste despre curaj, tenacitate și despre triumful speranței. O lecție de istorie absolut necesară.Filmul face parte din Turneul Național de Educație Istorică 2022 cu susținerea History Channel, Groupama, BAT Romania, Banca Transilvania și Nuclear Electrica. Este o producție de film istoric independentă Chainsaw Film Productions.

Pe data de 17 septembrie 2022, cicliștii înscriși la tură vor pleca de la primele ore pe traseul de 156 kilometri pe care îl vor parcurge în aproximativ 10 ore. 

Prima pauză de hidratare din acest an va fi pe Dealul Sîrbi, la ”Domeniile Panciu” iar un moment deosebit va fi în Soveja, la Biserica Matei Basarab unde violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga vor susține, sub titlul ”Harmonia Mundi”, un recital în cadrul unui proiect cultural dedicat împlinirii a 140 de ani de la nașterea uneia dintre personalitățile marcante ale istoriei contemporane românești: Nicolae Titulescu.

De asemenea, cicliștii vor descoperi și povestea baladei ”Miorița” culeasă de pașoptistul Alecu Russo dar vor avea prilejul să guste și tradiționalele poale în brâu pregătite de femeile din sat. Ulterior, în jurul orei 16.00, plutonul de cicliști va ajunge la Arcul de Triumf din Satul Mărăști unde va fi întâmpinat de Fanfara Garnizoanei Focșani, iar pe platoul din fața Mausoleul Mărăști se va organiza o expoziție de tehnică militară. Voia bună va fi asigurată de către artiștii Ansamblului Folcloric ”Țara Vrancei”, iar Primăria Răcoasa va găti pentru toți participanții un delicos gulaș, așa cum face an de an.

Oprirea finală va fi la Mausoleul Eroilor Mărășești, unde va fi realizată și o poză de grup. Ediția din 2022 este organizată de Asociația ”Monumente în Vrancea” sub egida visitvrancea.ro. Din acest motiv, toți particpanții la eveniment primesc în kit-ul de start un tricou de ciclism design ”Mausolee pe bicicletă” pe care este inscripționat și logo visitvrancea.ro.

În cadrul evenimentului au fost luate măsuri pentru ca tura să se desfășoare în cele mai bune condiții și din punct de vedere al siguranței cicliștilor. Poliția Română a delegat un număr de șapte persoane coordonate de către comisar șef Remus Gherasim Nica, comandantul IPJ Vrancea.

De asemenea, Inspectoratul de Jandarmi Vrancea va avea un număr de patru persoane care vor pedala pe traseu, pentru asigurarea măsurilor de ordine. Compania de securitate UMO Serv vine și în acest an la ”Mausolee pe bicicletă” cu un echipaj.

Totodată, în data de 18 septembrie, în colaborare cu Centrul Cultural Vrancea și Primăria Municipiului Focșani, în cadrul evenimentului ”Mausolee pe bicicletă” se va lansa, în Vrancea și ”Via Muntenia”, un proiect al Asociației ”Drumuri printre Măguri” din Prahova. În jurul orei 11.00 cicliștii sunt așteptați la ”Borna de Hotar” din Focșani de unde se va pleca spre Cîrligele, pe un traseu printre vii. În proiecția Asociației ”Drumuri printre Măguri”, ”Borna de Hotar” din Focșani este punctul de plecare pe traseul ”Via Muntenia”, traseu care urmează să fie conturat, în Vrancea, până la finele anului 2022.

Evenimentul ”Mausolee pe bicicletă” are ca parteneri: Consiliul Județean Vrancea, Primăria Municipiului Focșani, Primăria Vidra, Primăria Vizantea Livezi, Primăria Soveja, Primăria Răcoasa, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență ”Anghel Saligny”, Garnizoana Focșani, Salvamont Vrancea, Muzeul Vrancei, Centrul Cultural Vrancea, Ansamblul Folcloric ”Țara Vrancei”, Teatrul Municipal ”Maior Gh. Pastia”, Focșani, Ateneul Popular ”Maior Gh. Pastia”, Focșani și Asociația ”Tomiță Lazăr”. Sponsorii evenimentului sunt: Evergent Investments (sponsor platinum), Premium Porc Group, Crama Pandora, Ropharma, Traditii Vrancene, Ana Are, Branko - Coffee To Go, Buticul dulce, Aurora Odobești, UMO Serv, Caspro Publicitate, Hotel Kristal Focsani, Auto Tivoli, concesionar autorizat Peugeot și General Autocom Focșani.

Partener tehnic: Decathlon Focșani

Echipa ”Mausolee pe bicicletă”

Citiți și:Invitație lansată în cadrul evenimentului ”Mausolee pe bicicletă” ce are loc în Vrancea în acest weekend:Vino cu noi pe ”Via Muntenia”

 

 

 

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.