Psihologul Bianca Slavu explică în ZdV: De ce nu ne înțelegem cu adolescenții?
Adolescenții se confruntă cu probleme reale în această etapă din viața lor. Trebuie să facă față schimbărilor hormonale, pubertății, presiunilor sociale, din partea părinților, școlii și colegilor. Pentru adolescenți, cea mai importantă sarcină este căutarea propriei identități, o călătorie care se desfășoară adesea pe tot parcursul vieții, dar care începe în adolescență. Odată cu explorarea identității vine și lupta pentru independență. Pe măsură ce adolescenții devin independenți și stabilesc noi relații cu prietenii a căror influență devine foarte importantă, este mai dificil pentru părinți să le controleze comportamentul.
În egală măsură, adolescenții au nevoie să fie ghidați pentru a putea lua decizii informate și pentru a putea face față stresului și presiunii din partea colegilor. Adolescenții au nevoie să știe că sunt iubiți și că se pot baza oricând pe părinții lor atunci când au probleme.
Problemele cu care se confruntă adolescenții sunt multiple și în multe cazuri, sunt corelate într-o oarecare măsură:
- Stima de sine și imaginea corporală
- Stres
- Depresie
-
Presiunea colegilor și competiția
- Bullying
- Dependența de internet
- Consumul de alcool, droguri și fumat
- Începerea vieții sexuale prea devreme
- Sarcina la adolescente
- Tulburări alimentare
Acum părinții nu mai sunt modele, dimpotrivă, ei devin obiectul unor critici severe, ceea ce este natural, pentru că la această vârstă spiritul critic este definitoriu, iar exersarea lui cu privire la conduita şi mentalitatea părinţilor ajută la formarea abilităţilor de interacţiune concomitent cu aspiraţia adolescentului către individualitate, uneori exacerbată. Între părinţi şi adolescenţi relaţiile pot fi tensionate, ajungând până la ruperea lor, situaţie generată de neînţelegerea din partea părinţilor a problemelor reale ale adolescentului şi de spiritul excesiv de autonomie al adolescentului.
Conflictele dintre părinți și adolescenți apar atunci când tânărul începe să descopere că și părinții au defectele pe care până atunci nu le-a sesizat și devine obiectiv și critic. De multe ori, eticheta de adolescent rebel este dată tocmai de acest comportament străin și inconfortabil părinților.
De ce e greu de gestionat acest conflict? Pentru că de cele mai multe ori, ca și părinți de adolescenți nu facem decât sa declanșăm o luptă de putere, încercând să vindecăm de fapt adolescența noastră.De exemplu, dacă în adolescența noastră nu aveam voie să stăm afară mai târziu de ora 9:00 seara, automat ca și părinți nu-i vom permite copilului nostru ajuns la vârsta adolescenței o altă oră, mai târzie. În felul acesta ne vindecam noi de frustrarea pe care am resimțit-o că nu aveam libertate ca adolescenți. Repetăm un pattern (n.r.model specific, tipar reprezentând simplificat structura unui fenomen sociologic, lingvistic, psihologic) deoarece noi cărăm cu noi un bagaj destul de greu emoțional și nevindecat încă.
Da, sunt multe sfaturi cum să te comporți cu un adolescent. Să-l înțelegi, să-i vorbești cu calm, să-l respecți, să-l lași să ia decizii singur etc etc…
Dar cum să aplici toate aceasta când tu însuți nu ești vindecat de rănile tale interioare emoționale? Cum să-ți păstrezi calmul și să-l înțelegi când tu însuți nu înțelegi dilema existențială în care el se zbate? Dorința de a fi adult, independent și realitatea că e dependent de noi (financiar, moral etc) ? De multe ori, ne plângem ca nu-i înțelegem dar noi le cerem să gândească matur și rațional, dar în același timp le impunem să ne asculte ca niște copii, să accepte regulile noastre fără să comenteze. Se poate așa ceva? De cele mai multe ori impunem reguli din frică! Frica de a nu păți ceva, zicem noi. Dar de fapt este frica aceea că pierdem controlul și nu mai avem informațiile necesare prin care puteam controla. Frica de a-i lasă să aibă propriile experiențe, doar pe motivul că „noi știm mai bine ce e bine pentru el” Oare? Și astea nu conduc din nou la noi și rănile noastre emoționale nevindecate?
Acceptarea și iubirea, în orice împrejurare, sunt manifestări ale cadrului de siguranță de care are nevoie un adolescent. Dar mai întâi e recomandat să ne acceptăm pe noi înșine ca să putem oferi acceptare și iubire.
Un adolescent este precum un arc – cu cât apeși tu ca părinte arcul cu controlul și regulile tale, cu atât arcul se va tensiona și te va îndepărta mai cu forță,
Dacă ai un adolescent în viața ta și simți că te îndepărtezi de el, nu-ți fie teamă să ceri sprijin și suport. Sunt la un mesaj distanță și te pot susține în acest proces.
Sunt Bianca Slavu, psiholog clinician și cu empatie și caldură sunt alături de cei care sunt în căutarea unui suport
