Psihologul Bianca Slavu vorbește în ZdV despre: Sindromul „Albă ca Zăpada” sau viața în umbra mamei
Pe toti ne-au încântat poveștile în copilărie, în special poveștile fraților Grimm. Mai ales fetițele trăiesc din plin poveștile prințeselor și ale palatelor de cleștar, ale prinților voinici, imaginându-și că vor avea parte de o poveste la fel de frumoasă în viața reală și cu happy end!
Multe dintre personajele poveștilor au fost inspirate din viața reală, iar in plan psihologic putem vorbi despre dezvoltarea unor anumite sindroame sau tipologii de comportament.
Azi vom vorbi de sindromul „Albă ca zăpada “
Albă ca zăpada e o altă victimă a relației cu mama. De data aceasta nu este o mamă rece și absentă, sau o mamă copleșitoare și nefericită, ci o mamă egoistă, invidioasă și prigonitoare, o mamă obsedată de propria ei importanță, o mamă cu o foame de atenție atât de mare încât uscăciunea ei interioară omoară elementul feminin din noi. Indiferent cum se manifestă mama noastră, ceea ce moștenim de la ea este golul ei de iubire și atenție. Golul ei poate fi atât de mare, încât să umple tot spațiul cu nevoile și pretențiile ei ce pot veni pe un ton rece și dur sau sub forma unei nemulțumiri și plângeri continue. Cu cât mama noastra ocupă mai mult spațiu, cu atât mai puțin loc ne rămâne pentru satisfacerea propriilor nevoi.
Albă ca zăpada este fetița inocentă din noi care își trăiește inconștient viața în umbra mamei! Spun inconștient pentru că toate alegerile ei sunt simple reacții la acțiunile mamei vitrege. Ea este complet lipsită de putere deși are iluzia libertății și iubirii piticilor. De fapt, ea nu are identitate proprie, pentru că piticii (arhetipul bărbatului din viața ei) o pun pe un piedestal și o adoră din cauza frumuseții ei, iar mama ei vitregă îi dorește moartea din aceeași cauză.
Ca de obicei când este vorba despre statutul de femeie, totul se învârte în jurul ideii de frumusețe. Dar în cazul mamei vitrege frumusețea este la suprafață, iar în cazul Albei ca Zăpada frumusețea este inconștientă și neasumată. În viata de zi cu zi, frumusețea femeii poate fi un handicap și o povară. Ea atrage invidie din partea celorlalte femei și dorința de posesie/posedare din partea bărbaților. Din cauza acestei dualități, rolul cel mai ușor de jucat pentru astfel de fetițe este cel de „obiect sexual”, de vampă și ”FEMME FATALE” care sunt umbre ale arhetipului IUBITEI.
Pe cine afectează acest sindrom?
-
„Fetițele” foarte legate de mama lor, indiferent dacă această legătură vine sub forma pozitivă (fac tot ce pot ca să o mulțumesc pe mama) sau sub forma negativă (respingere, provocare și pedepsire a mamei). Ideea este ca indiferent ce vârstă avem acum, încă ne învârtim în sfera de influență a mamei și inconștient sau nu încă îi mai vrem acceptarea și recunoașterea ca să merităm să existăm!!
DREPTUL NOSTRU DE A FI este încă la mama noastră. Rana noastră de neacceptare poate fi foarte veche și adânc îngropată.
-
„Fetițele” care au relații disfuncționale cu bărbații. Dacă în copilăria noastră tatăl a fost absent sau nu și-a jucat rolul de protector, fetița știe că nu se poate baza pe elementul masculin. În timp bărbații din viața ei sunt fie vânători care pot fi manipulați pentru a obține ce ne dorim de la ei, fie pitici care trebuie îngrijiți și „ajutați” să se dezvolte. Acest tipar duce la o relație catastrofală de cuplu, bazată pe putere și niciodată pe egalitate și parteneriat. În același timp, suntem obligate să seducem vânătorii (rolul jucat în fața unei autorități) și să avem grijă de pitici (rolul de mame față de partenerii noștri).
Multe exemple de sindromul „Albei ca zăpada” menționate mai sus sunt cauzate de o imaturitate emoțională pe care cei în cauză o găsesc greu de controlat. Când nu ne-am maturizat proporțional cu vârsta noastră, atunci este foarte greu să ținem pasul cu viața de adult și cu ceea ce presupune aceasta.
Toate exemplele de mai sus sunt semne subtile ale unei posibile depresii. Până acum câțiva ani, psihologii nu recunoșteau sindromul „Albă ca Zăpada” ca fiind o problemă reală. Dar lucrurile s-au schimbat când au descoperit asemănările pe care le avea cu alte tulburări de sănătate mintală.
Comportamentele și convingerile generale afișate sunt următoarele:
-
Nu sunt responsabil pentru propria mea fericire.
-
Tind să fiu naiv și credul
-
Manifest sentimente de gelozie față de persoanele frumoase, mai ales pe cele care pot fi o Amenințare pentru mine.
Ce putem face?
-
Să ne privim cu empatie și înțelegere că nu a fost vina noastră; să nu ne criticăm
-
Să încercam să ne asumăm viața și nevoile noastre. A fi o victimă inocentă, pasivă în mâinile altora și a circumstanțelor, complet lipsită de orice responsabilitate și nu are puterea de a schimba lucrurile nu reprezintă modalitatea de a fi adult și a fi în pace cu tine însuți.
Sunt Bianca Slavu, psiholog și nu uita că sunt la un mesaj distanță dacă dorești schimbarea în viața ta.
