Pe urmele istoriei

Tablou de epocă: Focșanii în preajma Unirii de la 1859 (I)

Ionel Sclavone
21 iun 2018 1833 vizualizări

În 1856, cu trei ani înainte de Mica Unirea, un baron ceh, Emanuel Salomon Friedberg-Mirohorsky, căpitan în armata austriacă, a fost trimis la Focșani. Misiunea sa era de a cartografia împrejurimile orașului. Mirohorsky a petrecut pe meleagurile noastre aproximativ șapte luni, între aprilie și octombrie 1856, timp care a observat multe aspecte ale vieții cotidiene pe care le-a notat într-un caiet de însemnări. Documentul a fost editat, ulterior, luând forma unei cărți intitulate „De la Praga la Focșani. Aventurile unui baron ceh în Principatul Valah din anul 1856“. Baronul ceh prezintă o lume a contrastelor, în care sărăcia se îmbină cu opulența, mizeria cu spoiala, urâtul cu frumosul etc.

În 1856, cu trei ani înainte de Unirea lui Cuza, de la 1859, Focșaniul era un târg de frontieră un oraș întins cu contur neregulat, cu străduțe înguste și întortocheate, prăfuite și noroioase. În notele sale, Emanuel Salomon Friedberg-Mirohorsky îl descrie ca fiind un loc al contrastelor, în care sărăcia se îmbină cu opulența, mizeria cu luciul, împărțit de Milcov, pârâul care forma și granița dintre Valahia și Moldova:

„Prin oraș trecea un pârâu, sau, mai degrabă un canal urât și foarte murdar, Milcov, Mielcov sau Nielcov al cărui nume este pronunțat diferit de localnici, foarte asemănător cu Botic al nostruși care îl împarte în două părți inegale – iar pe atunci forma și granița dintre cele două state române, Valahia și Moldova – partea valahă mai mică, mai pipernicită, mai întortocheată, mai murdară și mai săracă, iar pe atunci ca urmare a războiului încheiat nu de mult, arsă și săracă, într-un cuvânt pustiită și partea moldovenească, mai primitoare, mai înstărită, cu case mai arătoase, numite boierești, nobiliare“.  

Călătorului ceh i-au atras atenția felul în care erau poziționate locuințele focșănenilor. Casele mici, sărăcăcioase și murdare, locuite de oameni nevoiași, erau înghesuite în zona centrală iar cele mari, spațioase, frumos văruite, „de te dor ochii din cauza sclipirii lor în lumina soarelui“ erau așezate spre periferie. La jumătatea secolului XIX, în Focșani, potrivit descrierii, erau foarte puține case cu etaj, cele mai multe, chiar și ale oamenilor bogați, fiind construite doar cu parter. I-au mai atras atenția și cișmelele, plasate în intersecții, în jurul cărora, spunea el, se concentra viața și activitatea oamenilor și animalelor

Biserici pitorești dar prost întreținute

Emanuel Mirohorsky a fost surprins de multitudinea de biserici vechi din oraș care, însă, nu i-au lăsat o impresie prea plăcută. Erau clădiri vechi, construite într-un frumos stil bizantin,dar neîngrijite, lăsate în paragină sau prost întreținute: „bisericile renovate nu făceau însă o impresie plăcută, deoarece erau pocite de obiceiul acesta general de a vărui totul prostește în alb; dădeau cu var alb peste totde nu se mai distingeau nici un fel de detalii arhitectonice“.

La fel de neinspirate i s-au părut acoperișurile și turlele acoperite cu tablă albă care sclipea în soare, chiar dacă, de la depărtare, acoperișurile păreau din argint: „(…) în Valahia tabla este materialul cel mai ieftin pentru acoperișuri și se potrivește și cu preferința oamenilor de aici pentru tot ce este strălucitor și sclipitor“.

Străzi proaste, prăfuite și pline de noroi

Obișnuit cu bulevardele largi din Praga și Viena, baronul strâmba din nas la vederea străduțelor înguste, nepietruite și prăfuite ale micuței noastre urbe. Același gest îl fac, cu siguranță, și turiștii străini care vizitează Focșanii acum, după mai bine de 160 de ani de la această descriere: „(…) pavajul, acolo unde exista, era de-a dreptul o rușine, iar acolo unde nu exista pietonul, călărețul sau trăsurile înotau în praful care nu era stropit decât din cer sau în noroiul necurățat de nimeni, decât suflat de vânt și uscat de soare“.

Și dacă tot am ajuns la capitolul drumuri, nu putem trece cu vederea un obicei al boieroaicelor valahe, pe care îl regăsim și astăzi, într-o formă ușor diferită. Baronul ceh nota, atunci, că acestea urau să meargă pe jos, ca mulți dintre contemporanii noștri cărora li se pare o rușine să circule altfel decât cu autoturismul: „Doamnelor li se părea ceva cam înjositor (mersul pe jos – n.r.) căci erau obișnuite să să pună să se înhame caii la trăsură chiar și pentru câțiva pași. Apăreau foarte rar pe jos, atât cât se dădeau jos din trăsură ca să meargă până la prăvălie și înapoi sau să se plimbe prin grădină, acolo unde exista așa ceva“.

Prăvălii sărăcăcioase dar bine aprovizionate

În tabloul creionat, prăvăliile sunt sărăcăcioase, construite din lemn, cu arhitectură de inspirație turcească, însă foarte bine aprovizionate cu mărfuri de calitate. Negustorii focșăneni importau o gamă variată de bunuri din țările vestice, precum Anglia și Franța, pe care le comercializau la prețuri foarte mici deoarece aveau scutiri de taxe vamale.

Între cele mai ochioase prăvălii din oraș, baronul Mirohorsky remarca frizeriile datorită steagurilor mari, de pânză, în dungi alb cu roșu care fluturau în vânt și care le făceau vizibile de la distanță. Membrii acestei bresle aveau prostul obicei de a vărsa în drum, fără să țină cont de trecători, apa murdară, plină de zoaie, care rezulta în urma tratamentelor aplicate clienților.

Birturile și cârciumile din Focșani, locuri foarte căutate de soldați în campaniile lor, sunt descrise în culori foarte sumbre.  Niște case dărăpănate, prost întreținute, cu încăperi sărăcăcioase. În curțile mari, dar pline de glod și bălegar, porcii și bivolii se tăvăleau fericiți. Emanuel Mirohorsky amintește de hanul Pumpic, o locantă cu o curte foarte spațioasă plină până la refuz de căruțele țăranilor aflați cu treabă în oraș, în care își găsise adăpost un prieten de-al său, un Italian Calvi, șeful poștei militare chezaro-crăiască de la Focșani.

O componentă importantă a economiei orașului era reprezentată de comerțul stradal: „Pe stradă este tot timpul hărmălaie, se aud fel de fel de țipete, căci fiecare tîgoveț își laudă marfa, strigând cât poate de tare cum se numește și ce calități are…“ Tot în stradă, cât mai aproape de potențialii clienți, își desfășurau activitatea micii meșteșugari, tocilarii în costume pitorești, fierarii țigani sau spoitorii turci care lipesc vase vechi.

Legendă foto: imaginile sunt reproduse după desenele originale ale baronului Emanuel Salomon Friedberg-Mirohorsky


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.