O casă boierească nouă la Focșani
În Focșaniul nostru de ieri și de azi, câteva străzi denumite sugestiv au și au avut rolul de a aminti românilor că această localitate a jucat un rol aparte în epoca formării statului român, anume Unirea Principatelor Române, sau cum îi mai spun unii sau alții Mica Unire, chiar dacă numai mică nu a fost.
În acele zile mărețe, când Franța și Anglia s-au hotărât să sprijine dorința urmașilor Romei pentru ca la gurile Dunării să apară un stat nou, mai mare, mai bogat, mai puternic și, de ce nu, mai fericit, micului nostru Focșani, împărțit în două și aflat exact pe granița dintre cele două provincii românești, i se hărăzise un rol mare în osatura noului stat românesc. Adică să fie capitală de țară sau măcar reședință domnească și să dețină cele mai importante instituții naționale, precum Parlamentul (Comisia Centrală) sau Înalta Curte de Casație și Justiție.
Aceste lucruri nu s-au îndeplinit întru totul, dintre aceste promisiuni doar Comisia Centrală reușind să funcționeze aproape trei ani în urbea noastră de odinioară. Prin urmare, nu am ajuns nici capitală, la acest capitol Bucureștiul având mai multe șanse prin populația numeroasă si infrastructura superioară față de cea din târgul nostru.
De asemenea, nu ne-am putut bucura nici de statutul de reședință domnească, pentru că era evident că domnitorul nu putea să vină și să plece periodic de la Focșani la București sau la Iași spre a conduce politica statului. Nu cu drumurile și mijloacele de transport de atunci. În plus, nici Cuza, cu suita sa, nu părea dispus să facă un astfel de efort, mai ales că acest lucru ar fi costat destul de mult finanțele statului. Nici Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a mai înființat la Focșani, așa cum se hotărâse la Paris, în loc fiindu-ne repartizată o Curte de Apel care nici măcar nu a funcționat prea mult, fiind mutată în scurt timp la Galați, unde numărul justițiabililor era mai mare.
Așadar, Focșaniul nu a obținut foarte multe din această unire, dar măcar au câștigat românii. Cu toate acestea, focșănenii s-au bucurat enorm și au denumit mai multe străzi din Focșani cu simboluri ale acelei epoci, precum Comisia Centrală, Mare a Unirii, Cuza-Vodă, Mihail Kogălniceanu, etc.
Din păcate, cea mai sugestivă stradă, Mare a Unirii, a dispărut cu tot cu casele și magazinele de altădată. Municipalitatea a intitulat o altă cale cu numele Mare a Unirii, dar aceasta nu are prea multe în comun cu vechea arteră. Nici străzile Mihail Kogălniceanu sau Cuza Voda nu mai au de-a lungul lor peisajul urban din urmă cu peste 150 de ani. Au apărut de o parte și alta faimoasele blocuri comuniste, despre care, zice o glumă bună, că vor fi scoase mai greu din România decât a fost scos regimul comunist.
În schimb, alta este povestea cu Comisa Centrală. Surprinzător, aceasta a rămas în linii mari neschimbată, iar imobilele ce se găsesc de o parte și alta a ei chiar dacă nu mai sunt cele din urmă cu un secol și jumătate, mai păstrează totuși din parfumul vremurilor de altădată.
Pe strada Comisia Centrală se găsea celebra casă a lui Scarlat Bontaș, căminarul (un fel de perceptor de dări), o locuință impresionantă în care cei 16 membri ai Comisiei Centrale au lucrat aproape doi ani de zile la elaborarea legilor comune noului stat românesc și probabil că ar fi rămas acolo până la desființarea instituției în 1862, dacă starea străzii ar fi fost mai bună în acele timpuri. Astfel neîngrijită și nebătătorită cu piatră, era la timpuri ploioase plină de noroi, iar boierii cei subțiri, mergând la ședințe, mai strâmbau din nas când trăsurile lor înotau prin mocirlă.
Așa că au renunțat la această casă în favoarea alteia, situată central, pe actuala stradă Cezar Boliac, ce aparținea unui alt mare focșănean pe nume Dăscălescu. Casa lui Scarlat Bontaș de pe Comisia Centrală a mai rămas o perioadă în stăpânirea acestuia, după care a fost vândută statului, care a amenajat în acest loc Penitenciarul local, iar în anii regimului comunist a ajuns în patrimoniul Intreprinderii de Construcții a județului Vrancea, de unde ulterior anului 1989, prin privatizare, a schimbat stăpânul, de la care a venit și decizia demolării ei.
Dar pe strada Comisia Centrală case frumoase au rămas multe altele și cine vrea să mai vadă un fragment de Focșani vechi, poate nu de secol XIX, dar măcar de secol XX, se poate plimba de-a lungul ei unde se mai poate admira de exemplu Casa Huianu la nr 11. Și mai sunt și altele de văzut și pe artera principală și pe străzile secundare, care se cheamă tot Comisia Centrală.
Pe unul din imobile (nr poștal 64) încă se mai păstrează inscripția de unde reiese că acolo a funcționat tipografia Comisiei Centrale de la Focșani, deoarece această instituție și-a tipărit celebrele Protocoale de lucru. Despre ele și analiza lor, o lucrare a apărut prin grija Muzeului Vrancea și nu ar strica să fie în cât mai multe case, pentru că de acolo putem afla cum au fost începuturile României, inclusiv discursul lui Mihail Kogălniceanu atunci când s-a decis capitala țării la București. Cu toate că marele Mihail Kogălniceanu era un ieșean înfocat și normal ar fi fost să țină partea Iașiului, acest lucru nu a mai contat în ecuația treburilor politice naționale, atunci când a dezbătut chestiunea și împreună cu majoritatea membrilor au concluzionat că cel mai bun loc posibil pentru o capitală nu poate fi decât la București.
Ei bine, pe această stradă istorică, cu clădiri mai vechi sau mai noi, se ridică de puțin timp, pe la jumătatea ei, un edificiu superb, care prin arhitectură, aduce izbitor cu vechile clădiri boierești din Focșaniul de secol al XIX lea. Ancadramente, fronton, căi de acces deosebite, ferestre neobișnuite pentru timpurile din prezent, rotunjite în partea superioară, precum și alte detalii interesante pe care doar un arhitect le poate surprinde într-o analiză de specialitate. Așadar, toată această construcție uluitoare te poate purta, pentru o fracțiune de secundă, în lumea Focșaniului din urmă cu un secol și jumătate, când locuitorii cu dare de mână își puteau ridica astfel de locuințe impresionante și de bun gust, ce alcătuiau un tablou urban splendid.
Astfel, vechile edificii deosebite și cele nou înălțate, care păstrează patina timpurilor de odinioară sunt cele mai bune prezentări ale unei localități și cine nu crede poate merge aproape de tot, la Brăila, unde vechiul oraș nu numai că este salvat în fiecare an, dar s-a realizat până și o machetă pe pânză după acest cartier, care a fost expusă în punctul rutier cel mai important al orașului, acolo unde se face legătura între toate localitățile mari din regiune, ca să vadă cât mai multă lume de ce trebuie să se intre în frumosul oraș de la Dunăre și ce minunății se pot întâlni acolo.
Revenind la casa din Focșani, finalizată în această perioadă pe strada Comisia Centrală, toată lauda pentru familia care a înălțat o clădire ce aduce înapoi, chiar și puțin, parfumul Focșaniului de altădată și mai ales demonstrează că, pentru noile generații, valorile trecutului nu trebuie neapărat șterse cu buretele, ci chiar salvate sau promovate. Iar unul din punctele tari ale trecutului, când nu exista așa de multă tehnologie ca azi, era arta de a construi cu bun gust, temeinic, cu grijă pentru înfrumusețarea locului, cu atenție la detalii, la cei ce vor veni peste ani să stăpânească această clădire, fie ei din familie sau străini, prin cumpărătură. Poate că această familie ce azi ridică respectiva bijuterie a avut și posibilitățile materiale necesare, dar oare câți din bogații orașului nu ar fi putut sa facă ceva cu gust pe proprietățile lor și nu au făcut, iar unii au și demolat ce au găsit mai vechi în perimetrul pe care-l stăpânesc. Unde este casa Maior Gh Pastia (mare filantrop), casa Voinov (mare politician), casa Săveanu (și mai mare politician), casa Macridescu (mare focșănean), etc.? Să încercăm să aflăm ce s-a întâmplat cu ele!? Mai bine nu!!
Probabil datele de construire a imobilului -www primariafocsani .ro-Urbanism
Florin Marian Dîrdală, cercetător la Serviciul Județean Vrancea al Arhivelor Naționale
Florin Marian Dîrdală este colaborator al Ziarului de Vrancea
