Orașul Mărășești

Galerie foto | Șezătoare despre istoria și civilizația locală, la Mărășești

Ziarul de Vrancea
14 dec 2019 4758 vizualizări

În după-amiaza zilei de joi, 12 decembrie 2019, la Mărășești a avut loc o șezătoare organizată de Asociația „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești, dedicată istoriei și civilizației locale. 

De altfel, așa cum am menționat în alte intervenții, istoria locală, la un răstimp de 100 de ani de la marea faptă de arme de la Mărășești, din timpul Primului Război Mondial, este tema Proiectului European „PE AICI NU SE TRECE!”, implementat de Asociația „Voluntariat pentru Viață” din Mărășești (codul de referință al proiectului: 2018-1-RO01-ESC31-061224). Proiectul este finanțat prin Programul „Corpul European de Solidaritate”, prin A.N.P.C.D.E.F.P. România, are ca parteneri instituțiile de învățământ din Orașul Mărășești: Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu”, Școala Gimnazială Nr. 2, Școala Gimnazială „Ecaterina Teodoroiu” și Școala Primară „Siretu”. Inițiatoarea proiectului este Any Mary Elisabeta Drăgan, iar manager de proiect este Daniel Drăgan.

La șezătoare au participat circa 50 de elevi ai Liceului Tehnologic „Eremia Grigorescu” și ai Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Mărășești, împreuna cu profesorii Sanda Burlacu, Lavinia Anghel, George Silivestru, precum și participanții din proiect: Alina Chiriș, Valentina Balea, Ionuț Durac, Larisa Claudia Zota, Cristian Antonescu și voluntarii europeni din proiectele „Iʼm with you” și „Earth Recall”. Copiii au cântat colinde, iar participanții au cusut, au spus ghicitori și au făcut și alte activități specifice șezătoarei.

Istoria comunității de la Mărășești este fascinantă pentru iubitorul de Istorie, prin modul în care o comunitate mică a reușit să se ridice printre vitregiile vremurilor, vreme de peste șase milenii neîntrerupte. Este o Istorie a urcușurilor și a coborâșurilor, care au prevestit, parcă, marea faptă de arme din vara anului 1917.

Grupul de copii condus de profesorul George Silivestru, o voce de aur a învățământului din oraș, îmbrăcați în costume populare românești au încântat participanții cu superbe colinde de Crăciun.

Atât copii, voluntarii Corpului European de Solidaritate, tinerii participanți și inițiatori ai proiectului ,, PE AICI NU SE TRECE!’’, cât și profesorii lor au ,,desenat,, cu ață și ac pe etamină modele tradiționale inspirate din decorul sălii în care s-au desfăsurat activitățile, decor îmbrăcat în ,,opere de artă,, populare românești, împrumutate de la o împătimită colecționară din orașul Mărășești, Vîrlan Cornelia.

Ceea ce simți pentru Mărășești este unic. Trebuie să te fi născut, să fi crescut în Mărășești pentru a simți acea mândrie locală, de nepierdut pentru toată viața, oriunde vei fi plecat, pentru o vreme sau pentru tot restul vieții.

Text informații+ foto:Dragan Daniel 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.