Drept la replică solicitat de către administratorul SC Bitionfor SRL, Ionuț Bitere
Dreptul la replică este referitor la articolul ”Vecinii vor sistarea activității stației de producere asfalt de pe Șoseaua Vrancei, acuzând-o de poluare. Garda de Mediu este de altă părere”, publicat în Ziarul de Vrancea.
Catre Redacția Ziarul de Vrancea-29 iulie 2021
Stimată redacție!
Am luat cunoștință de acuzațiile aduse societății noastre privitoare la funcționarea stației de mixturi asfaltice de pe strada Șoseaua Vrancei nr.6.
Mulțumim redacției Ziarul de Vrancea pentru posibilitatea oferită de a insera în paginile publicației punctul nostru de vedere.
Cu 4 ani în urmă am pornit demersurile pentru achiziționarea acestei stații de asfalt, care a aparținut fostei Societăți Comerciale “Drumuri și Poduri Vrancea SA” din Focșani, sub egida căreia a funcționat de zeci de ani pe acel amplasament, până acum câțiva ani când a intrat în faliment.
După achiziționarea acestei stații, pentru care am plătit o sumă importantă de bani, am avut cheltuieli la fel de mari pentru reabilitarea și modernizarea acesteia. Componenta de mediu a fost prioritară, consultanța de la specialiști și tehnicieni în domeniu, dotările pe care le-am făcut, modernizările, au avut ca scop principal pe lângă eficiența economică, îndeplinirea cu exigență a criteriilor din legislația de protecție a mediului și a normelor de igienă și sănătate publică.
Nu am pornit instalația până când nu ne-am asigurat de buna funcționare a acesteia, astfel încât disconfortul creat celor din jur să fie la pragul minim admis de actele de reglementare și legislația specifică. Chiar dacă suntem în zona industrială, am făcut (printr-o instituție specializată și acreditată de Ministerul Sănătății) un studiu de impact asupra sănătății populației, rezultatul acestuia fiind că activitatea noastră nu are un impact asupra sănătații populației.
Ca măsuri suplimentare, am construit un gard compact din elemente de beton armat, cu o înălțime de 2,5 m, care închide pe toate laturile stația și am plantat un gard viu, care să asigure o cât mai bună izolare fonică. Am făcut amenajări și am instituit reguli de funcționare, care nici nu au fost cerute de instituțiile care reglementează activitatea noastră, numai pentru a nu deranja vecinii.
În ce privește vecinii, încă de la începutul reamenajării mi-au transmis direct și prin terți, că nu mă vor lăsa să redeschid stația și că vor face tot ce le stă în putință ca acest lucru să nu se întample (că vor face reclamații, că vor aduce presa și televiziunea). Vecinii “deranjați”, sunt de fapt o societate comercială care are ca activitate semiindustrială și o persoană care deține un depozit-magazin de cereale și care ulterior și-a construit în apropiere o casă. Mai este de asemenea și un proprietar de teren agricol care a afirmat că reactivarea stației noastre va scădea prețul la terenuri (atrase în intravilan în viitor).
SC Bitionfor SRL, cu activități în domeniul construcțiilor, nu a avut niciodată probleme cu autoritățile, înțelegând să respecte cu strictețe legile.
De când am pornit această stație am avut, în urma reclamațiilor de la aceeași oameni care mi-au spus ca nu or să ne lase să funcționăm, peste 40 de controale de la Garda de mediu, Direcția de Sănătate Publică, Polțtia locală. La nici un control nu s-au constatat încălcări ale legii.
Avem autorizații de funcționare de la toate instituțiile abilitate, facem monitorizare periodică a emisiilor și pulberilor, am făcut și facem determinări de zgomot.
Se poate observa și din filmulețele pe care le-ați postat de la cei care vi le-au furnizat ( pe care acestia le consideră relevante), că în incintă se desfășoară o activitate normală, o autobasculantă încarcă mixturile iar fumul de la coș (trecut prin bateriile de filtre), care iese din coș, are intensitatea și debitul unei sobe casnice pe lemne.
O să respectăm cu strictețe litera legii și nu o să închidem o activitate economică, în care am investit doar pentru ambițiile și interesele unor oameni.
Cu stimă,
Administrator SC Bitionfor SRL
Ionuț Bitere