Aceasta e părerea mea: Cum distingem adevărul de minciună?
MOTTO : ,,Lumea are acum atâta informaţie, încât nu ştie ce să facă cu ea.” (Cătălin Dupu)
În general, explozia informațională constituie un lucru benefic pentru omenire. Se spune că „un om informat este mai puternic”, sau că valorează cât doi oameni. În perioada comunistă, fluxul de informație era foarte limitat, din cauza cenzurii, dar și din cauza faptului că emitea un singur post de televiziune cu doar două ore pe zi, iar în presa scrisă apăreau doar câteva ziare supuse și ele cenzurii, restul fiind reviste pe diverse domenii de activitate și categorii de vârstă. De aceea, unii oameni spun și acum că la noi, înainte, nu se întâmplau evenimente urâte, ca în țările capitaliste.
Fals. Se întâmplau, dar erau mușamalizate pentru că cenzura nu accepta articole scandaloase sau ostile conducerii țării și a partdului unic. Pe vremea aceea, o parte a populației afla adevărul de la postul de radio Europa Liberă, cu sediul la Munchen, înființat și finanțat de Congresul SUA. Postul respectiv avea o rubrică în limba română intitulată „Actualitatea românească”, unde erau prezentate multe știri cenzurate în România, de aceea postul era interzis în țara noastră. Mulți români, dornici de adevăr și cu un nivel cultural superior au apelat la diverse improvizații tehnice pentru a-l putea recepta și în frecvențele pe care le aveau aparatele radio de la noi. Această emisiune se difuza seara și era urmărită cu asumarea unor riscuri, pentru că erai sancționat de Securitate și apoi intrai în vizorul lor ca om ce are legături cu occidentul, lucru total interzis și sancționat pe măsură.
Astăzi, mass-media, considerată și ea liberă, se ghidează după alte principii, dar cum nimic nu e perfect, acestea sunt deseori încălcate de unii emițători în eter și prin asta nu se face altceva decât să se creeze confuzie și să ducă în eroare populația, mai ales partea mai puțin informată. Una din legile lui Murphy, referitoare la informațiile date poporului, spune că „dacă nu-i poți convinge măcar încurcă-i”. Cam asta se întâmplă acum cu o parte din audio-vizual și din presa scrisă, în funcție de interesul fiecăruia. Se vede prea mult partizanat politic, dar și o sarabandă de știri neverificate, ca să nu spun false. Aceasta este o problemă majoră a presei și nu numai, deoarece creează confuzie și dispute periculoase în rândul unui segment al populației cu un nivel minim de cultură.
Greșit este și faptul că cei care trebuie să măsoare echidistanța în audio-vizual, în speță CNA-ul , nu o fac mereu sau o fac părtinitor din cauza afinităților politice sau pentru menținerea scaunelor si a posturilor foarte bine plătite. Și în aceste situații votul nu alege valoarea umană, ci relația ocultă. De aceea se spune că „un prost este egal cu o mie de deștepți doar la vot”. Nu vreau să fiu acuzat de lipsă de respect din cauza acestor afirmații, dar nu pot să clasific altfel pe cei care acceptă compromisul, iar alții, pentru o pungă cu produse sau un pahar de băutură, dau votul lor cui dă mai mult. Dacă nu știi bine sau nu ești sigur cum e bine, informează-te de la cei care știu și nu accepta să fii cumpărat pentru că mai târziu regretele vor fi în zadar, ajungându-se la un alt proverb autohton care spune că „prostul nu minte niciodată, adevărul lui e absolut”.
Așa cum spune citatul de început, explozia informațională din prezent are și efecte negative asupra populației, deoarece mulți români nu au încă puterea de a discerne între adevăr și fals, mai ales cei care au fost învățați în perioada comunistă că la televizor sau în ziare se prezintă doar adevărul. Trebuie să învețe și aceștia că într-o lume concurențială, diversă din punct de vedere cultural, emotional, motivational, dar și diversionistă, este imperios necesar să discernem adevărul de minciună sau manipulare prin a filtra orice știre, prin a verifica ulterior veridicitatea ei, dar și prin a fi rezervați în diseminarea acesteia prietenilor și altor persoane cunoscute.
Închei cu un aforism al lui Octav Bibere:„Rolul mass-media este să inunde lumea cu informații; știe că oamenii vor trage concluziile cu care au fost setaţi”.
Ionel Pârlea