Adio „ca şi” sau cum să evităm cacofoniile
Limba este elementul definitoriu pentru identitatea unei naţiuni. Odinioară, românul simplu cu minte ageră, un Moromete multiplicat, nu ezita să-şi corecteze interlocutorul, argumentînd ’’că aşa a spus Graur’’ (unul din „marii” lingvişti ai anilor’70 ). Era pe vremea cînd radioul şi mult hulita televiziune aveau incluse în grila de programe şi emisiuni dedicate limbii române! În anii de după 1989, interesul pentru o exprimare aleasă a fost slujit de un controversat lingvist, plecat dintre noi, George Pruteanu, cu ale lui emisiuni ’’Doar o vorbă să-ţi mai spun’’.
Eu însumi la o televiziune locală, păstrînd proporţiile, am susţinut o rubrică interactivă, interferînd colocvialul cu ştiinţificul. Alţi oameni, alte vremuri!
Zilnic, limba română se poluează cu barbarisme, elemente de argou şi jargon, dar şi cu automatisme lingvistice care tind să fie, probabil, acceptate ca literare în vreun dicţionar făcut în discotecă. ’’Ca şi’’este în vogă. A devenit un fel de laitmotiv al stilului colocvial. Această epidemie’’caşistă’’ - scuzaţi barbarismul - are cel puţin două explicaţii. Vorbitorul mai puţin şcolit ştie totuşi că este taxat aspru dacă scoate ’’perle cacofonice’’. Are în vedere doar cacofoniile deranjante, cînd silabele vecine din două cuvinte stimulează olfactivul cu agresivitate. Un enunţ clasic poate deveni panaceu pentru evitarea cacofoniei: ”Doamna a văzut că căţelul îi lipseşte”. Aici sînt de fapt două cacofonii. Pentru a înţelege mai bine fenomenul vom aminti că în limba greacă „kakos” înseamnă „rău, urît, prost’’, iar „phone’’, ’’sunet’’. De aici înţelegem că în situaţie cacofonică pot fi şi alte sunete finale reluate în silaba vecină dintr-un alt cuvînt.
O primă soluţie aleasă pentru evitarea cacofoniei, a sunetelor ’’urît mirositoare’’ a fost pentru unii vorbitori, nu puţini la număr, introducerea cuvîntului „virgulă’’, rupînd cacofonia, aparent , în două. Eroarea provine din schimbarea inconştientă a registrelor. Pronunţarea corectă face obiectul de studiu al ortoepiei. De virgulă se ocupă ortografia.
O a doua opţiune pentru evitarea cacofoniei s-a axat pe folosirea locuţiunii prepoziţionale ’’ca şi’’ fără a fi prezentă intenţia comparativă. Discursurile oficiale, interviurile gîlgîie de ’’ca şi-uri’’: ”Eu ca şi coleg … Eu ca şi candidat… Eu ca şi călător…”.
Gratuitatea folosirii automatismului e la vedere. Lipseşte orice intenţie de comparativ care să reclame prezenţa maladiei lingvistice în discuţie. Şi cum românul este ahtiat după hipercorectitudine („piftea” în loc de „chiftea”!), pentru a-şi demonstra pregătirea şcolară de exceptie, s-a gîndit că e „cool” dacă îşi setează în vorbirea curentă „n” „ca şi-uri”, de fiecare dată cînd o situaţie lingvistică presupune implicare: ”Eu ca şi parlamentar…Eu ca şi inginer…Eu ca şi politician… ”şi mai jalnic!
Evitarea corectă a cacofoniei nu e prea dificil de realizat. Cu un efort minim, putem găsi o construcţie echivalentă care să păstreze nealterată sinonimia: ”Eu în calitate de coleg… Eu fiind coleg… Eu ca un coleg…”
Nu sînt considerate cacofonii denumirile unor instituţii, numele si prenumele unor persoane, denumirile medicale în care apar silabe vecine identice, dar sintagmele fac parte din terminologia ştiintifică.
Eu ca colaborator sau eu ca şi colaborator? Greşit! Corect: Eu în calitate de colaborator invit pe dragii noştri cititori să-şi ia adio de la năstruşnicul Ca şi!
Vasile LEFTER
Anunțuri ZdV Premium
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 1
Adaugă comentariu
alexandru, acum 3863 zile, 21 ore, 4 minute, 53 secunde 
