Jurnalism cetatenesc

Asta e părerea mea!

Ziarul de Vrancea
26 feb 2012 2014 vizualizări
IARNA VRAJBEI NOASTRE

Uneori, oricît ai căuta un titlu, cu voie sau fără voie ajungi în fondul imagistic al unor gînditori de aiurea,chemaţi să toarne zbaterea omenirii in sintagme sintetice şi inspirate greu de egalat.
Alegerea mea nu este deloc întîmplătoare, metafora-titlu acoperind generos două planuri: decăderea unei societăţi aflate in permanentă vrajbă şi sărăcirea autohtonilor majoritari prin invazia imigranţilor lacomi, nişte neica nimeni în ţările lor.
Ca şi Ethan, eroul lui John Steinbeck, mulţi români sînt cuprinşi de sentimentul disperării, al ratării, încercînd să se lupte cu morile de vînt pentru bunăstarea familiei, amăgindu-se că-şi vor putea păstra barem demnitatea.
Întotdeauna vremurile grele au dat pe faţă arama unora sau a altora. De cîteva săptămîni de cînd ne-a acoperit zăpada lui Dumnezeu sîntem mai irascibili, mai egoişti, mai ciolănari, mai puşi pe dat din coate.
Cu fiecare zi realizăm că ceva se întîmplă cu noi, cu acest popor –miracol, care stagnează doar datorită vrajbei care se cuibăreşte în suflete şi creiere. Românii se ceartă între ei de cîte ori au prilejul. Şoferii urlă cînd sînt opriţi de poliţişti, fiind rugaţi să aştepte îmbunătăţirea vremii şi deschiderea drumurilor, pietonii lipsiţi de trotuare sînt apostrofaţi că încurcă traficul, autorităţile se jignesc, folosind uneori limbaj suburban s.a.
Puterea se ia la trîntă cu Opoziţia, fiecare pregătindu-şi armele pentru alegeri. Dacă adăugam la aceste “neînsemnate”dispute cotidiene minciuna, furtişagul şi şmecheria, obţinem un virtual portret-robot al societaţii in care ne purtăm paşii.
Prea mult se minte in această ”sărmană ţară bogată”! Toţi ne iau de proşti, sperînd că am ramas naivi şi ingurgităm cuminţi gogoriţele. N-om fi noi greci să ieşim cu zecile de mii în stradă, dar nici preşul celor ajunşi vremelnic la butoane!
De sus in jos urechile ne sînt bombardate cu informaţii de doi bani: că e cod galben, că e portocaliu, că s-ar putea să fi fost roşu, că nu e niciun cod! E de neconceput ca “talpa” ţarii să nu distingă culorile şi nuanţele. Una e portocaliu obişnuit şi alta e portocaliu-portocaliu! Parcă-i văd pe bieţii primari, ai Puterii şi ai Opoziţiei, convocaţi la o teleconferinţă de mai marele de la interne pentru instruire pe procedura de coduri, atrăgîndu-li-se atenţia să aibă în fată un bloc de desen A4 şi acuarele pentru a prinde corect intensitatea culorilor cu pricina.
   Atîtea vorbe goale i se turuie omului de rînd, încît din cauza copacilor nu vede padurea. Uităm de adevăraţii eroi ai acestor zile: oameni care-şi deszăpezesc propriul tren, ziarişti care salveaza copii din nămeţi, pompieri, jandarmi, medici şi, nu în ultimul rînd, oameni care-şi pun o parte din avere in slujba comunităţii.
   Vrajba iernii noastre ne cufundă în cerşitorit. Prea multe mîini întinse la pomană! Prea multe gospodării cu oameni nechibzuiţi, care se plîng că nu au cum sa ajungă la lemne, la furaje pentru animale etc.
Pe cei din iarna lui 1954 cine-i ajuta?Se ajutau singuri! Funcţiona instituţia goarnei comunale, care chema satul la primărie.Gospodarii se adunau, stăteau de vorbă şi stabileau cine face pîrtie cu plugul tras de boi, cine duce copiii la şcoală, cine pune mîna pe lopată pentru ca obştea să funcţioneze. Culmea: circulau şi trenurile, macazele erau curaţate manual, viaţa curgea firesc. Oamenii nu primeau ajutoare de nicăieri, fiindcă erau gospodari şi se pregăteau de vreme rea. Erau români!
   Sînt multe coduri în România. Vor mai fi inventate şi altele. Există totuşi unul de care aproape că am uitat: codul manierelor elegante sau, mai simplu, codul bunului simţ.
Vrajba iernii noastre să devina un vis urît pe care sa-l uităm cît mai repede!

  VASILE LEFTER



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
Capsuna, acum 4447 zile, 5 ore, 57 minute, 28 secunde
Nene Leftere,te dai la moralitate ?! Uite ca mi-am adus aminte de mata ca pe cand erai profesoras pe la Vidra ti-ai luat actuala nevasta direct din clasa XI-a.Las-o moarta (MORALA NU ....nevasta) !
bunicuta66, acum 4448 zile, 6 ore
A cui este vina ca in douazeci de ani am devenit o tara de asistati, irascibili si plini de oftica, atunci cand unul dintre noi ajunge sa se ridice la nivelul bunului simt? Cine sunt formatorii de citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.