Asta e părerea mea
Orice vis poate deveni realitate atunci cînd îţi doreşti ceva cu adevărat. Pot spune acest lucru cu inima deschisă pentru că Ziarul de Vrancea este dovada.
Cum aproape nicio facultate de jurnalism din Romania nu îţi mai oferă posibilitatea de a face practică, studentului nu îi mai rămîne decît să bată din uşă în uşă la sediile redacţiilor pentru a deprinde, pe cît se poate, taina scrisului de la marii jurnalişti. Vizibil emoţionată şi plină de entuziasm îmi doream să scriu, să fiu apreciată pentru ceea ce fac, şi de ce nu, cîndva să fac parte din lumea aceea fascinantă a lor, care în acel moment îmi părea necunoscută şi imposibil de pătruns. Nu era pentru prima oară cînd păşeam într-o redactie, însă de data aceasta oamenii erau diferiţi de ceea ce întîlnisem pînă atunci. Nu am mai fost întîmpinată de aceiaşi jurnalişti posomorîţi, grăbiţi să îşi termine mai repede treaba, care nici măcar nu se uită la tine şi care te tratează de la distanţă, nu de alta, dar îi deranjezi ori se simt în vreun fel ameninţaţi că le poţi lua locul într/o bună zi. Pot spune că Ziarul de Vrancea este a doua mea casă, iar oamenii de aici a doua mea familie, care se pare că sînt dispuşi să mă “crească” cît mai frumos pentru a ajunge, aşa cum spun ei, la “Meca Jurnalismului”. Aici am învăţat ce este curajul şi ambiţia de a fi mai bun de la o zi la alta, dar mai ales mi-au dat încrederea că pot realiza lucruri care la început par imposibile. Pagina de Jurnalism Cetăţenesc mi-a oferit şansa de a mă redescoperi, de a cunoaşte poveştile de viaţă ale oamenilor de lîngă mine, de a-i asculta, şi cel mai important, mi-a dat încrederea de care orice student are nevoie la început de drum. Scriu din suflet pentru cititorii mei şi le prezint viaţa aşa cum e ea, cu bune şi cu rele. Nimic în plus, nimic în minus. Orice ilegalitate şi orice mîrşăvie trebuie scoasă la iveală chiar dacă pe mulţi deranjează. M-am lovit de refuzuri, de antipatii, de răutăţi, de invidii, dar şi cele mai negative comentarii s-au adeverit a fi constructive, iar zilele mohorîte petrecute cu reportofonul şi cu aparatul foto în mînă, aşteptîndu-mi interlocutorii, s-au dovedit a fi frumoase, pentru că satisfacţia unui material apreciat îmi încarcă bateriile.
Lorena Meca – student jurnalism