Încotro învăţămîntul romanesc? Încotro Romania?
Paradigmele schimbării în perioada de tranziţie au avut sau nu o influenţă pozitivă în schimbarea poziţiei faţă de tot ce ţine de îndoctrinarea ideologiei comuniste? Noul curriculum a orientat învăţămîntul spre înţelegerea procesului de schimbare prin valorile care să alimenteze cultura? Tendinţa de a promova valorile, de a clarifica valorile în contextul problematicii educaţiei contemporane a creat condiţii pentru o fundamentare a învăţămîntului orientat spre globalizare? Educaţia toleranţei, a democraţiei în învăţămînt presupune schimbări mai profunde de gîndire, de implicare afectivă şi de poziţionare atitudinală. Acest lucru încă nu s-a întîmplat. Sîntem încă confuzi, în condiţiile lipsei unui ideal moral şi clar al educaţiei, fiindcă ani de zile am fost îndoctrinaţi cu idealul educaţiei comuniste pe care l-am investit în tînăra generaţie. Un ideal cultural şi de credinţă al personalităţii ar putea fi un model de paradigmă a educaţiei pentru globalizare, care ar trebui să deschidă posibilităţi pentru dezvoltarea conştiinţei culturale, planetare şi construirea abilităţilor de acceptare, deschidere şi acţiune socială. Astfel strategia învăţămîntului ar putea realiza: relaţia cultură-credinţă-educaţie, educaţia integrală a personalităţii, adică profesor – elev – valori. Asta nu înseamnă că rolul profesorului sau al elevului este neglijat sau diminuat, fiindcă reorientarea învăţămîntului de la formativ-dezvoltativ la cel educativ pune accentul nu numai pe informaţie, cunoştinţe, pragmatism, dar şi pe procesul de transmitere a „valorilor” în relaţia transdisciplinară, adică „cultură-credinţă - educaţie”, ceea ce-i conferă învăţămîntului un accent axiologic, în contextul „noilor educaţii” al căror nucleu îl constituie valorile fundamentale. Nu sînt un filosof, dar acceptînd în fapt, teoretic şi practic, învăţămîntul educativ ar însemna mutarea accentului pe platforma axiologică care stă la baza educaţiei umaniste în contextul valorilor autentice şi sociale.
Nu e nici un secret că în prezent învăţămîntul european actualizează tot mai insistent valorile sociale (drepturile omului, democraţia, toleranţa, legalitatea) evitînd valorile autentice, rezultînd un învăţămînt centrat pe cunoaştere şi evitîndu-se centrarea pe personalitate. Dar nu trebuie uitat faptul că platforma axiologică a învăţămîntului este în corespundere şi cu poziţia UNESCO care a lansat conceptul scopurilor sale unde : „omul este o depăşire culturală a naturii”, „educaţia este calea transmiterii valorilor”, „idealul educativ este valorificarea valorilor fundamentale, sociale şi naţionale”.
În Europa de astăzi, zguduită de frămîntări sociale şi politice care nu ocolesc nici Romania, se pune accentul pe prezenţa competenţelor profesionale. Înseamnă oare acest lucru o schimbare de accent pe competenţele educaţei? Cu trecerea la economia de piaţă, pregătirea profesională nu pune accent şi pe calitatea educativă a cunoştinţelor, ci doar pe asigurarea posibilităţilor de integrare pe piaţa muncii. Capitalismul cere cadre profesionale, dar nu şi înalt educate. Acum noi sîntem martorii tehnocratismului în toate domeniile, iar învăţămîntul lui „Funeriu” a devenit „predare - învăţare – evaluare”, necesar economiei de piaţă, lipsind cu desăvîrşire formarea personalităţii. Tendinţa Comunităţii, a Uniunii Europene de a crea o economie performantă nu este suficientă. Se cere competenţă culturală, interculturală, pregătirea cadrelor moderne, capabile să transforme procesul de învăţare în unul creativ, învăţîndu-i pe elevi să fie toleranţi, deschişi, liberi, competenţi. Noua societate spre care tinde Europa va trebui să formeze în primul rînd personalitatea, care cere ca învăţămîntul să aibă un accent educativ. O nouă schimbare a mentalităţii politicii romaneşti care va trebui să concluzioneze că „omul potrivit trebuie aşezat la locul potrivit” după competenţa, personalitatea şi capacitatea lui profesională, poate va aşeza Romania acolo unde o merită cu adevărat. Pînă acum guvernele care s-au perindat timp de 22 de ani nu s-au gîndit că realizările unei ţări, prosperitatea şi bunăstarea nu se realizează prin jocuri de culise, clanuri şi prietenii, oameni puşi în funcţii pe criterii „cine dă mai mult” – ci e nevoie de carte, ştiinţă, cercetare, progres. Şi asta numai învăţămîntul o poate asigura. Învăţămîntul este pîrghia principală şi motorul unei economii dezvoltate. Dar în Romania de astăzi, dacă un şef de restaurant ajunge director general într-un minister sau secretar de stat, să nu ne mai mirăm de ce e haosul acesta! Dacă la noi corupţia se plimbă în paşi vioi să nu ne mai mirăm! Dacă politicienii aşteaptă prescrierea dosarelor după ani de zile să nu ne mai mirăm! Dacă ziariştilor li se pune „pumnul în gură” să nu ne mai mirăm! Şi nici să nu ne întrebăm: încotro Romania? Încotro învăţămîntul romanesc?
Prof. Dr. Ionel Ambrosie
Colegiul tehnic „Edmond Nicolau” – Focşani
