Cine mai trăieşte bine în Romania?
Mîncarea e scumpă, preţul carburanţilor a luat-o razna, pensiile scad, iar numărul şomerilor a atins cote alarmante. Unii muncesc din greu dar, totuşi, leafa nu le ajunge pentru a se descurca o lună întreagă. Economia este în cădere liberă. Mai putem trăi? Nici noi nu mai ştim. Probabil că asta vor să vadă şi guvernanţii noştri. Politicile economice, sociale, agricole sînt incorecte ori lipsesc cu desăvîrşire. Legile propuse de mai marii aleşi sînt doar aprobate dar niciodată puse în funcţiune aşa cum ar trebui. Astfel, nimeni nu îşi asumă nicio responsabilitate iar interesul cetăţeanului e pe ultimul loc. Poporul e nevoit să îndure măsurile de austeritate implementate, iar băieţii deştepţi îşi umplu buzunarele. Mă întreb: ei au la fel de multe lipsuri ca şi restul oamenilor, au grija zilei de mîine? Ce secret deţin de se pot descurca în această ţară? Peste tot domneşte haosul iar poporul devine în cazul de faţă singurul defavorizat. Ţările Uniunii Europene merg pe variante viabile care să scoată populaţia din criză. Au ştiut ce măsuri să pună în funcţiune şi mai ales cînd să le aplice. Au redus TVA-ul, au susţinut micii intreprinzători şi au atras marii investitori. În Romania situaţia e exact pe dos şi nu facem altceva decît să ne plîngem că e un an greu şi să ne consolăm că nu stă în mîinile noastre să schimbăm soarta acestei ţări. Mă întreb, în grija cui revine această atribuţiune? În cea a guvernanţilor care îşi fac somnul de frumuseţe prin Parlament dar devenind extrem de interesaţi de soarta noastră în campanile electorale cînd promit marea cu sarea, sau în grija cetăţeanului care ar trebui să fie mult mai selectiv cînd pune ştampila pe candidatul favorit? După părerea mea, uneori chiar ne merităm soarta. Noi sîntem singurii care mai putem schimba ceva în această ţară, dar asta desigur dacă am avea un comportament adecvat şi un sistem de valori pe care orice cetăţean ar trebui să îl aibe. Dar cum e mult mai uşor să dăm vina pe alţii, ne acceptăm soarta şi ridicăm din umeri aşteptînd minunea cea mare: o ţară înfloritoare cu aleşi cinstiţi.
Lorena Meca
