4 pasi catre linistea sufletului
Un carut numit dorinta
La inceput a fost dorinta. Asta o stim de la Freud, bineinteles. Apoi, au venit doctorii care ne-au scos-o din cap cu penseta, au disecat-o si i-au gasit o utilitate medicala si stiintifica. Cu cit trece timpul, iar lumea moderna ne indeplineste toate poftele, cu atit uitam mai repede componentele gindirii noastre profunde si contradictiile dintre vointa si putinta. Henry Kellerman e un urmas al psihanalistilor de odinioara: clinician hirsit, pasionat de cazuistica. Exemplele lui sint banale si uimitoare in acelasi timp. Pentru el, simptomele fobice sau nevrotice se reduc - toate - la un joc al cantitatilor care cuprind dorinte, dezamagiri, persoane apropiate si incapacitatea de a duce ceva pina la capat. Citindu-i povestile, iti e greu sa crezi ca tabloul atitor bizarerii e pictat de aceeasi mina si dupa aceleasi reguli. Nu e usor sa accepti ca un baietel care aduna sticle sub pat sa aiba aceleasi motive pentru nefericirea lui nevinovata cu obsedatul sexual care se adora si, in acelasi timp, este coplesit de dorinta de a-si sugruma partenerele. Cartea lui Kellerman e o colectie succinta de cazuri explicate si, poate, aici stau farmecul si slabiciunile ei. Povestile sint niste short stories precise, fara ezitari sau timpi morti. Ceea ce, insa, ma pune pe ginduri e tocmai partea clinica. Explicatiile oferite de doctor ma nemultumesc profund. Am permanent impresia ca realitatea sta, ironica si diferita, in anticamera specialistului. Dar, pentru asta e nevoie sa o cititi cu atentie. Florin Iaru
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
