Jurnalism cetatenesc

Panciu a devenit un oras de asistati sociali

Ramona Nicolae
29 mai 2008 1047 vizualizări
astazi, locuitorii orasului Panciu vor putea afla care sint prioritatile viitorului primar

In cadrul proiectului nostru «Cautam primar. Rugam seriozitate si competenta» venim in sprijinul cetatenilor orasului Panciu care se confrunta cu o serie de probleme, cea mai importanta fiind cea legata de lipsa locurilor de munca. Ca si ceilalti locuitori din orasele judetului, ei spera ca primarul nou ales sa rezolve cit mai multe dintre nevoile lor. Candidatii la Primaria orasului Panciu si-au prezentat in rindurile urmatoare solutiile la problemele comunitatii lor. Intrebarea adresata de Ziarul de Vrancea este urmatoarea: Care sint principalele prioritati asupra carora trebuie sa se concentreze viitorul primar? Raspunsurile candidatilor le puteti citi in rindurile de mai jos:


Marian Ungureanu, candidat PNL, economist


"Am in vedere gestionarea deseurilor si constructia de statii de presare biomecanica a deseurilor orasenesti, deoarece nu exista in cartierele orasului pubele de gunoi, astfel ca unii cetateni incearca sa scape de ele in orice mod, uneori necinstit. Este necesara constructia unor platforme pentru aceasta colectare selectiva si un spatiu de depozitare temporara. Referitor la implementarea programului operational regional POR 2007-2013, se pot accesa fonduri necesare reabilitarii, modernizarii infrastructurii si a serviciilor de sanatate. Am vazut multe solicitari ale persoanelor in virsta care nu pot ajunge in oras la spital, astfel ca trebuie sa gasim locatii cu specific medical in cartiere. Am in vedere reabilitarea si modernizarea retelei de strazi, altele decit cele principale, mai ales ca sint aceleasi strazi neasfaltate, nebetonate de cind eram copil. Sistemul de canalizare a orasului sufera, de exemplu in Neicu nu exista, iar in Satul Nou este doar pe artera principala si e deficitar, ca de altfel in tot orasul. Este necesar un program de reabilitare a monumentelor istorice si a cailor de acces spre acestea, cum ar in Satul Nou, unde ar trebui sa asfaltam strada spre Schitul «Trei Brazi»."


Sorin Robu, candidat PD-L, tehnician


"Printre prioritatile mele ca viitor primar, am in vedere o mai buna functionare a unitatilor bugetare, cum ar fi spitalul, scolile, caminul cultural, gradinitele, deoarece relatia dintre ele si Primarie a avut de suferit in ultimii ani. Am in vedere crearea de conditii intr-adevar urbane pentru cetateni, in ceea ce priveste infrastructura orasului, cum ar fi gazele, sistemul de canalizare, drumurile, trotuarele, bordurile si terminarea lucrarilor la iluminatul public. Doresc crearea de conditii pentru investitori, pentru a creea locuri de munca in Panciu, pentru ca acum a devenit un oras de asistati sociali, iar numarul acestora este anormal de mare. S-au pierdut in ultimii sase ani circa 1.000 de locuri de munca, in conditiile in care Panciul are 8.000 de locuitori. Este o mare diferenta, izbitoare, intre vatra orasului si cartierele Neicu, Crucea de Sus, Crucea de Jos si Satul Nou. Am in vedere construirea de locuinte pentru tineret si locuinte sociale."


Ion Petre, candidat PSD, inginer


"Ca proritate zero este si va fi asocierea orasului Panciu la Asociatia de dezvoltare inter-comunitara privind aductiunea de apa, canalizare si epurare. Un alt proiect este definitivarea aductiunii de gaze naturale, proiect care va avea proba tehnica in jurul datei de 15 iulie a.c., iar in toamna populatia poate fi bransata la coloana de gaze. Reabilitarea termica a fatadelor blocurilor si a retelelor sanitare este o alta prioritate a mea, ca viitor primar. Doresc dezvoltarea unui parc industrial in zona fabricii de tricotaje, pentru crearea de noi locuri de munca. Este un proiect inceput in ceea ce priveste piata de struguri, urmind sa continuam cu casa si bursa vinului. Punerea in valoare a Manastirii Brazi in vederea dezvoltarii turismului ecumenic, dar si continuarea proiectelor de infrastructura in fiecare cartier al orasului. Incepind cu 15 septembrie anul acesta va demara proiectul «scoala dupa scoala». Mai am in vedere infiintarea unei societati comerciale pentru introducerea transportului local, pentru a usura deplasarea cetatenilor."


Petrisor Neculai, candidat PRM, tehnician vinificator


"Printre prioritatile mele ca viitor primar, am in vedere terminarea tuturor lucrarilor incepute, cum ar fi constructia de blocuri, dar si cele legate de infrastructura, in special in cartiere, pentru a fi la fel ca in centrul orasului, dar si atragerea unor investitori pentru a crea locuri de munca, deoarece orasul sufera din acest punct de vedere. Trebuie acordata o atentie deosebita viticulturii, deoarece ea este ramura de baza a orasului si se cistiga foarte bine din aceasta activitate. Sint necesare proiecte pentru sistemul de canalizare, alimentare cu apa si gaze. Un proiect bun ar fi cel privitor la refacerea aleilor dintre vii, deoarece sint necesare cai de acces pentru a se circula mai usor. Vom continua modernizarea scolilor si gradinitelor, lucrari care au fost incepute, dar nu s-au terminat, mai ales cele din cartiere. Imi doresc o buna relatie cu cetatenii si voi fi atent la toate problemele lor, pentru ca trebuie sa existe o comunicare permanenta intre cetatean si primar. In acelasi timp, doresc o buna colaborare cu toti consilierii pentru a exista o ambianta placuta de lucru, spre binele cetateanului."


Vasile Elisei, candidat PNG-CD, inginer agronom


"Am in vedere ca viitor primar, crearea de locuri de munca, cresterea economica, mentinerea ordinii si curateniei in oras. Partea economica este cea mai importanta, de care sufera astfel locuitorii orasului. Ne-am propus sa dezvoltam industria de prelucrare a laptelui, carnii si a strugurilor si doresc sa se poata lucra in mod corespunzator terenul arabil si plantatiile de vii, dar trebuie sa rezolvam problema desfacerii si vinzarii produselor agricole. Daca oamenii au cu ce sa-si lucreze pamintul si sa beneficieze de roadele lui, atunci va fi foarte bine pentru ei. Doresc ca pensionarii cu pensii mici sa fie sprijiniti material, iar in oras sa avem un azil de batrini dotat in mod corespunzator. Sint necesare mijloace de transport in comun care sa duca elevii din cartiere la liceu si scoli generale. Am dori sa redeschidem cinematograful, deoarece pe timpuri era foarte important. Nu in ultimul rind, doresc sa realizam izolatia blocurilor din punct de vedere termic."


Sondaj realizat de Ramona NICOLAE


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
, acum 739406 zile, 21 ore, 56 minute, 19 secunde
De pe la "96 încoa păncenii sunt ameninţaţi că o să prăvale civilizaţia peste ei, vezi introducerea gazelor. Te uiţi la ăştia şi te citeste integral
, acum 739406 zile, 21 ore, 56 minute, 19 secunde
"Fapte, nu vorbe!"
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.