Jurnalism cetatenesc

Fragmente din povestea copilariei mele si ceva mai departe ¦

Ziarul de Vrancea
2 mai 2008 876 vizualizări
"Era prin anul 1935 sau 1936, cind sociologul Dimitri Gusti a poposit impreuna cu o echipa de studenti in comuna Nereju."

"Imi aduc aminte ca printre colaboratorii domnului Gusti se aflau si urmatorii: Henri H. Stahl, cel care a scris o carte in trei volume in limba franceza, intitulata «Tehnica monografiei sociologice» si de istorie sociala («Nerej, un village d"â„¢une region archaique»). «Contributii la studiul satelor devalmase romanesti», 3 volume. Din aceasta echipa imi aduc aminte ca mai facea parte si studentul S. Cechelov, care a scris firma de pe frontispiciul noului Camin Cultural, Camin care a fost construit la initiativa dlui profesor emerit Dimitrie Gusti. Ii mai tin minte pe studentul Victor si pe colega dinsului care se numea Natalita, ambii fiind studenti la medicina. Acestia acordau asistenta medicala celor aflati in suferinta. Printre pacientii dumnealor s-a aflat si subsemnatul, care avea un flegmon la coapsa dreapta, pe care ei l-au incizat. Ma duceam dupa aceea la pansat in fiecare zi, timp de vreo trei saptamini, pina la vindecarea ranii. In acest timp, cei doi medicinisti imi puneau diferite intrebari despre cele invatate la scoala. Dupa raspunsurile pe care le-au primit de la mine, acesti studenti m-au mai intrebat ce as dori eu sa ma fac cind voi fi mare. Raspunsul meu a fost ca vreau sa devin oficiant sanitar. Dupa acest raspuns, ei mi-au propus ca in zilele cind dinsii dadeau consultatii sa ma prezint si eu acolo, ca sa le dau o mina de ajutor. Intrebindu-i cam in ce fel as putea eu sa-i ajut, ei mi-au raspuns: «uite, ne dai sticluta cu apa oxigenata, pe cea cu tinctura de iod, pe cea cu solutie de acid boric» si alte instrumente care se aflau pe masa lor, cum ar fi: pense anatomice si chirurgicale, foarfeca, precum si alte instrumente de care dinsii aveau trebuinta.


Voi pleca dupa ce voi implini virsta de 18 ani...


Intr-una din zile ei mi-au spus ca au verificat cataloagele scolii si ca au gasit in ele cum ca eleva Sirbu Mariuta si cu mine avem cele mai mari note. Dupa aceea mi-au spus ca dinsii au primit instructiuni de la Maiestatea Sa, regele Carol al II-lea, ca atunci cind se vor intoarce la Bucuresti sa vina cu o fata si cu un baiat care au note mari la invatatura pentru a fi intretinuti gratis la liceu. Insa, din pacate, parintii mei, cit si ai colegei mele, nu au fost de acord cu propunerea studentilor. In ziua cind am vazut ca echipa studenteasca isi scoate bagajele si se pregateste de plecare, eu am inceput sa pling si sa ma tavalesc in pulberea drumului, spunindu-le ca «de ce nu vor sa ma ia cu dinsii si pe mine?». Ei mi-au raspuns ca nu ma pot lua pe motiv ca nu am consimtamintul parintilor. Vazind cum stau lucrurile, m-am intors acasa si le-am spus parintilor ca eu tot voi pleca dupa ce voi implini virsta de 18 ani. Intre timp, m-am abonat la revista «Sanatatea pentru toti» editata de un laborator din Piatra Neamt, al carui medic sef era doctorul Alexandru Comanita. Cunoscind o serie de medicamente, pentru care boli sint folosite, cind ma duceam la Focsani cu carul cu boi, vecinii mei ma rugau sa le cumpar diferite medicamente contra bolilor de care sufereau. Prima data am nimerit la farmacia lui Ioan Huzum care era situata pe strada Mare a Unirii. Acolo l-am gasit pe fiul farmacistului care se numea Virgil Huzum. Dupa ce i-am cerut citeva medicamente fara reteta, el m-a intrebat «de unde sint si ce caut la Focsani?». I-am raspuns ca am venit cu carul cu cherestea ca s-o vind si sa cumpar porumb. Apoi m-a invitat intr-o alta camera, mi-a oferit un scaun si m-a intrebat de unde cunosc eu numele doctoriilor si pentru ce fel de boli se folosesc? I-am raspuns ca sint abonat la o revista medicala si ca de acolo stiu. Dupa aceea, farmacistul mi-a mai aratat citeva sticlute si m-a intrebat daca stiu in ce boli se intrebuinteaza. Raspunsul meu a fost multumitor pentru farmacist si m-a intrebat ce meserie imi place sa invat. I-am raspuns ca vreau sa fiu oficiant sanitar. Atunci, farmacistul mi-a fixat o zi in care sa ma prezint la dinsul ca sa ma duca la regimentul 10 Dorobanti din Focsani, spre a ma prezenta unui ofiter, prieten al farmacistului care ar putea sa ma ajute sa devin sanitar. Eu m-am tinut de cuvint si m-am prezentat la data fixata.


Mi s-a dat titlul de «sanitar» si nu de brancardier


Apoi am plecat impreuna la prietenul farmacistului. Acolo mi s-au pus citeva intrebari, dupa care mi-a dat o lista cu ce documente trebuie sa ma prezint la incorporare, pe 15 februarie 1941. Dupa incorporarea in batalionul de recruti si dupa o perioada de instructie de vreo luna de zile, a venit un ofiter care a intrebat cine vrea sa se inscrie la scoala de brancardieri. Am fost si eu trecut pe lista si dupa citeva zile am inceput cursurile. Am scapat din vedere ca farmacistul Huzum mi-a procurat cu mult inainte de incorporare o serie de manuale ca: manual de anatomie, fiziologie, igiena si mica chirurgie, indemnindu-ma sa le invat ca pe «Tatal nostru». Cind am dat examen la terminarea cursurilor am luat premiul intii pe regiment. Avind note bune la toate obiectele predate, mi s-a dat titlul de «sanitar» si nu de brancardier. Datorita silintei mele am fost incadrat ca sanitar al Companiei de cercetare, comandata de catre domnul capitan Vasile Marcu, originar din comuna Cirligele, din fostul judet Putna. La citeva zile dupa pregatirile efectuate de conducerea regimentului, am fost imbarcati la tren si transportati pina in localitatea Halancesti unde am debarcat. De acolo am mers numai pe jos pina in localitatea Ripiceni, pe malul Prutului. In noaptea de 22 iunie 1941 a inceput razboiul pentru dezrobirea fratilor nostri din Basarabia si cei din Bucovina de nord. In luptele de la Dalnic si Odesa am fost ranit in partea stinga a pieptului si din aceasta cauza am fost evacuat la spitalul Coltea din Bucuresti, unde mi s-a extras schija din plaminul sting. Dupa vreo doua luni de zile de ingrijiri medicale, am fost externat si clasat «bun» pentru serviciul auxiliar din zona interioara si repartizat la Batalionul 1 paza, din comuna Muchea, judetul Braila si de acolo, tot pe linia de cazemate, am fost repartizat la Batalionul 28 paza Infanterie fortificatii, care isi avea sediul in comuna Vulturu din judetul Vrancea."


Semneaza,

Veteranul de razboi Ion Chichiur din comuna Nereju


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.