Jurnalism cetatenesc

Mi-ar placea sa fiu si eu in Hora Unirii

Ramona Nicolae
24 ian 2008 612 vizualizări
aniversarea a 149 de ani de la Unirea Principatelor Romane este sarbatorita la Focsani si de presedintele Traian Basescu

Astazi se implinesc 149 de ani de la Unirea Moldovei cu Tara Romaneasca sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza. Manifestarile prilejuite de aceasta zi sint nenumarate, dar cel mai asteptat moment este cel legat de venirea presedintelui tarii, Traian Basescu. Cu acest prilej, vrincenii nu vor pierde ocazia de a se prinde prinde in Hora Unirii alaturi de seful statului. Si italienii vor juca in aceeasi hora, mai exact o delegatie formata din 25 de persoane din Tivoli, in frunte cu primarul Marco Vincenzi, dar si consilieri, presedinti ai unor organizatii, jurnalisti si translatori. Sint implicati la acest eveniment si jandarmii care vor raspunde de ordinea si disciplina la aceasta manifestare. Ei vor fi in numar de 150 de, din care 50 de la Brigada Mobila Bacau. Cum privesc vrincenii aceasta zi si daca vor fi ei prezenti in Piata Unirii puteti citi in rindurile urmatoare:


Stanca Niscoveanu, 56 ani, sat Mahriu, Poiana Cristei


"Am fost in oras sa-mi rezolv citeva probleme importante si nu mai am timp sa ramin si la manifestarile prilejuite de Unire. Pe de alta parte insa, eu sint necajita, sint din zona de munte si nu am bani sa vin atit de des in oras. Nu imi da mina sa ma plimb, chiar daca vine presedintele Basescu. Mi-ar placea sa vad ce se intimpla, dar este greu pentru noi cu transportul si cu banii. De altfel, mergem si mult pe jos numai ca sa ne urcam in autobuz."


Ion Cobzaru, 65 ani, pensionar, com. Straoane


"Nu stiu daca voi fi prezent in Piata Unirii, pentru ca mai am treburi acasa. Am fost ieri in Focsani si am rezolvat o parte din probleme. Nu stiam ca va fi prezent si presedintele Basescu aici, dar poate ca doar asa voi face tot posibilul sa ajung la aceasta manifestare si poate jucam Hora Unirii impreuna. Eu nu m-am nascut in acest judet, m-am mutat aici in anul 1996 si pina acum nu am participat niciodata la manifestarile prilejuite de 24 ianuarie."


Nicoleta Petrache, 12 ani, clasa a VI-a, Focsani


"Voi fi la scoala dupa-amiaza si nu stiu daca pot participa la manifestarile ocazionate de 24 ianuarie. In anii trecuti am fost in Piata Unirii si am stat sa vad ce s-a organizat cu acest prilej. Mi-a placut in special hora de la sfirsit, cind cineva era costumat in Alexandru Ioan Cuza. Am invatat la ora de istorie despre aceasta zi importanta pentru noi si sint bucuroasa ca sint din acest oras. Am vazut ca Focsaniul a ramas impodobit de la Craciun si este frumos, mai ales seara. Probabil ca l-au lasat asa pentru aceasta zi, sa fie frumoasa Piata Unirii."


Gicuta Slabu, 35 ani, casnica, com. Vintileasca


"Sint vrinceanca si stiu ce zi este astazi. Se implinesc 149 de ani de cind Alexandru Ioan Cuza a unit Moldova si Tara Romaneasca. Nu am participat niciodata la manifestarile organizate in aceasta zi, deoarece sintem din zona de munte si este greu pentru noi sa venim in oras. Ne bucuram ca sintem din Vrancea, dar ne uitam doar la televizor sa vedem ce se intimpla in Focsani, in Piata Unirii, la fiecare 24 ianuarie. Imi pare bine si ma bucur ca vine si Traian Basescu aici in aceasta zi. Probabil ca si cei care il simpatizeaza pe presedinte, si au posibilitatea de a fi in oras, nu vor pierde ocazia de a juca in hora cu el."


Mariana Boanca, 54 ani, pensionar, mun. Braila


"Eu sint din Vrancea, dar in urma cu zece ani m-am mutat in municipiul Braila. In acea vreme, fiind din oras, am participat ca simplu privitor la manifestarile din aceasta zi. Imi pare rau ca nu pot vedea ceea ce este organizat cu aceasta ocazie. Este mult mai bine aici decit in Braila. Cind se va pensiona sotul imi doresc sa revenim in judet. Ziua de 24 ianuarie este importanta pentru mine, deoarece este si ziua de nastere a mamei mele. Este deosebita din doua motive."


Alexandru Pircalab, 13 ani, clasa a VII-a, Focsani


"Sint la scoala dupa-amiaza, dar este posibil sa vorbim cu profesorii sa mergem si noi in Piata Unirii. Stiu de la istorie ce s-a intimplat in ziua de 24 ianuarie 1859, cind Moldova si Tara Romaneasca s-au unit sub Alexandru Ioan Cuza. Mi-ar placea sa fiu si eu in Hora Unirii. Cind invatam dimineata era mai bine, deoarece puteam merge in Piata Unirii dupa ce ieseam de la scoala si stateam cit doream."


Sondaj realizat de Ramona NICOLAE


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.